Victorie "dureroasă"! Accidentată, Halep o învinge pe Garcia şi se califică în sferturi la Sydney. Urmează un nou meci dificil

12 ian 2016 29283 afişări Comentează şi tu Tenis
Victorie "dureroasă"! Accidentată, Halep o învinge pe Garcia şi se califică în sferturi la Sydney. Urmează un nou meci dificil 10 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7966/14962174/1/h2h.jpg
  • Simona Halep (2 WTA) a învins-o pe Caroline Garcia (Franţa, 34 WTA) în primul meci susţinut de româncă în 2016, scor 6-4, 2-6, 6-1 în "optimile" turneului Premier de la Sydney. Halep a avut probleme fizice şi a primit îngrijiri medicale în două rânduri.
  • Pe hârtie, Halep a devenit mare favorită la câştigarea competiţiei, după ce Agnieszka Radwanska (favorită doi) şi Angelique Kerber (favorită patru) s-au retras înaintea meciurilor din "optimi". Petra Kvitova, campioană en-titre şi favorită trei, nu s-a prezentat nici ea la primul meci.
  • Simona va juca în sferturile de finală miercuri dimineaţă, de la ora 07:00, contra Karolinei Pliskova din Cehia, al cincilea cap de serie al turneului.

Aşa am trăit primul meci câştigat de Simona Halep în 2016:

UPDATE 11:20 Victorie pentru Simona Halep, care obţine primul succes din 2016 şi accede în sferturile de finală la Sydney: 6-4, 2-6, 6-1 contra Carolinei Garcia, după o luptă care a durat o oră şi 55 de minute! Pentru Simona urmează un duel de foc, cu cea mai periculoasă jucătoare rămasă în concurs, Karolina Pliskova (Cehia, 11 WTA), posesoarea unui serviciu de temut. Simona strânge din dinţi, depăşeşte durerile fizice şi obţine cea mai bună performanţă în cadrul turneului Premier de la Sydney - calificare în sferturile de finală.

First win of 2016 for @Simona_Halep...we expect they'll be many more! Beats Garcia 6-4 2-6 6-1 at #SydneyTennis. pic.twitter.com/X1n9NRBfIs


UPDATE 11:10 Simona se dezlănţuie la Sydney şi conduce cu 5-1! Favorita principală reuşeşte să iasă cu bine dintr-un moment critic.


UPDATE 11:02 Halep conduce cu 3-1 în decisiv! Calmantele îşi fac efectul, iar Halep măreşte din nou ritmul loviturilor! Simona ajunge acum mai repede la minge, la fel cum o făcea în primul set.


UPDATE 10:55 Simona revine pe teren după time-outul medical şi dă senzaţia că se poate bate în continuare! Break pentru Halep, 2-1, după un game lung câştigat la egalitate.


UPDATE 10:40 Set Caroline Garcia 6-4, 2-6! Simona Halep resimte din nou dureri la tendonul ahilian, aceeaşi accidentare din cauza căreia s-a retras de la Brisbane. Simona nu a putut rezista în set, şi-a pierdut serviciul la 0, pentru ca acum să primească îngrijiri medicale.


UPDATE 10:32 Primul moment dificil pentru Halep: Garcia face break, iar acum serveşte cu mingi noi, la 4-2!


UPDATE 10:27 Garcia devine din ce în ce mai agresivă şi menţine o presiune periculoasă, scor 3-2. Halep nu are voie să scadă ritmul.


UPDATE 10:22 La fel ca în primul set, scorul este 2-2. fără break în primele 4 game-uri. Am ajuns însă la scorul în care Simona Halep a rupt serviciul advers în prima manşă.


UPDATE 10:15 Garcia a condus cu 1-0 în actul doi, dar Halep rămâne invincibilă pe propriul serviciu şi face repede 1-1. Statistica primului set, cu eficienţă maximă din partea Simonei în dreptul mingilor de break convertite (1/1). Garcia are 0/3.


UPDATE 10:05 SET pentru Simona Halep, 6-4, după 45 de minute de joc. Interesant e că Simona îl cheamă şi ea pe Darren Cahill pe teren, la pauză. Acesta o laudă pentru prestaţia din prima manşă: "Bravo, frumos start. Te mişti bine, loveşti bine, forehandul îţi merge bine, dar poţi încerca mai mult cu reverul în lungul liniei".


UPDATE 09:58 Halep continuă să reziste pe propriul serviciu şi face 5-3, după un game în care reuşit primul ei as, printr-o "ghiulea" de 172 de km/h.


UPDATE 09:55 Garcia revine de la 0-30, se apropie la 4-3 şi îşi cheamă antrenorul, pe tatăl ei, pentru a-i oferi sfaturi.


UPDATE 09:50 Simona se desprinde pentru prima dată la două game-uri, 4-2! Game-urile durează mai mult pe serviciul româncei, media fiind mai mare cu peste 2 minute.


UPDATE 09:45 Break Halep, 3-2! Simona fructifică prima minge de break, cu un forehand scurt în diagonală, imposibil de ajuns de Caroline! Franţuzoaica a început game-ul cu o dublă greşeală.


UPDATE 09:41 Simona e puţin vulnerabilă pe serviciul doi, dar rămâne calmă şi face 2-2.


UPDATE 09:31 Halep egalează la 1, după ce a salvat o minge de break. Simona încearcă să varieze cât mai mult, pentru a se acomodat astfel cu toate loviturile.


UPDATE 09:25 A început meciul, cu un game câştigat la 30 de Garcia, care serveşte prima. Nu am văzut niciun schimb lung, Halep încercând retururi destul de agresive.


UPDATE 09:05 Simona a scăpat de cele mai periculoase adversare de la Sydney! Se pare că nimeni nu vrea să forţeze înainte de Australian Open, iar Angelique Kerber (7 WTA), favorită patru, şi Agnieszka Radwanska (4 WTA), cap de serie numărul doi, abandonează din turneu. Asta după ce săptămâna trecută s-au retras din competiţiile la care erau înscrise Serena Williams (1 WTA), Simona Halep (2 WTA), Garbine Muguruza (3 WTA), Maria Şarapova (5 WTA), Petra Kvitova (6 WTA) şi Lucie Safarova (9 WTA). Halep rămâne astfel singura jucătoare din Top 10 WTA care mai poate câştiga un turneu în această săptămână.


UPDATE 08:50 Meciul va începe mai târziu de 09:00, ora anunţată iniţal, după încheierea partidei din turneul băieţilor dintre Duckworth şi Cervantes (3-6, 2-4). Astfel, avem timp să vedem o imagine de la un eveniment dedicat copiilor la Sydney, în cadrul căruia Simona Halep şi Grigor Dimitrov s-au fotografiat cu Ţestoasele Ninja. Reacţiile supereroilor sunt grăitoare: ţestoasa de lângă Simona pare a spune "Sunt tareee! Stau lângă Halep", în timp ce expresia ţestoasei aşezate lângă Dimitrov nu poate fi interpretată decât "Sper să nu îmi ceară numărul de telefon".


UPDATE 08:40 Simona a ieşit la încălzire în urmă cu ceva timp, fiind suprinsă de fotografi în spatele arenei centrale de la Sydney. După cum se vede, mama jucătoarei o însoţeşte în fiecare clipă pe fiica sa. În cadru mai sunt preparatorii fizici Teo Cercel şi Andrei Cristofor, dar lipseşte antrenorul Darren Cahill.


UPDATE 08:30 Salut! Sunt Alex Tăcină şi voi comenta împreună cu voi jocul Simonei de la Sydney. Aşteptăm cu mare interes debutul sportivei noastre în acest sezon şi sperăm să vedem un meci de calitate. Greu de spus dacă ne va fi satisfăcută dorinţa, în condiţiile în care vremea nu este cea mai potrivită pentru tenis, cu 30 de grade Celsius la ora partidei.


Simona Halep (2 WTA) va juca marţi primul meci după o pauză de două luni şi jumătate, întâlnind-o pe Caroline Garcia (34 WTA) în "optimile" turneului de la Sydney (Australia). Fanii Simonei aşteaptă cu nerăbdare debutul favoritei lor în acest sezon, având totodată emoţii din cauză că numărul doi mondial vine după o retragere din turneul de la Brisbane.

Halep îi asigură însă că accidentarea suferită la tendonul lui Ahile nu a fost una gravă, starea fizică a sportivei îmbunătăţindu-se considerabil după o săptămână de recuperare: "Sunt mult mai bine în comparaţie cu ce simţeam la Brisbane. Întotdeauna e dificil să te confrunţi cu dureri la tendonul ahilian. Cred că este cea mai periculoasă zonă pentru un jucător de tenis, dar în ultimele zile m-am antrenat normal. Sunt pregătită pentru acest turneu. Nu mai simt dureri, dar vreau să vad cum voi reacţiona şi într-un meci oficial", a declarat "Halepeno" cu ocazia unei conferinţe de presă. 

Fizicul Simonei va fi pus la încercare în meciul transmis în România de Digisport 2, ţinând cont că adversara de marţi se află într-o condiţie excelentă. Caroline Garcia a câştigat patru meciuri în 2016, fiind neînvinsă la Cupa Hopman şi victorioasă în prima manşă de la Sydney: 6-3, 5-7, 6-3 cu Heather Watson (Marea Britanie), 6-2, 7-6 cu Sabine Lisicki (Germania), 6-4, 7-6 cu Daria Gavrilova (Australia) şi 7-6, 6-4 cu Kristina Mladenovic (Franţa).

Halep, calificată direct în turul doi graţie statutului de favorită principală, şi-a făcut temele pentru meciul cu Garcia, pe care a studiat-o împreună cu antrenorul Darren Cahill: "Ştiu că va fi un meci greu, dar vreau să am câteva jocuri în picioare înainte de a merge la Australian Open. Toate turneele au o importanţă egală pentru mine. Vreau să dau totul aici, pentru ca săptămâna viitoare să am o continuitate la Melbourne".

Halep şi Garcia nu s-au mai întâlnit până acum în circuit, iar jucătoarea din România este cu doi ani mai în vârstă decât reprezentanta Franţei, care a cucerit un singur titlu până la 22 de ani (Limoges 2015). Dacă obţine calificarea, Simona o va întâlni pe Karolina Pliskova (Cehia, 11 WTA) în faza sferturilor de finală ale turneului de categorie Premier, dotat cu 687.000 de dolari. Halep, care este favorită principală pe tabloul de simplu, nu a participat la ediţia din 2015 a turneului, în timp ce în 2014 a fost învinsă în primul tur, 6-1, 6-4 pentru americanca Madison Keys.

http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/victorie-dureroasa-accidentata-halep-o-invinge-pe-garcia-si-se-califica-in-sferturi-la-sydney-urmeaza-un-nou-meci-dificil-14962174
14962174
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Va avea curaj Traian Băsescu să facă asta? Adevărul care trebui spus până la capăt