Jaqueline, copilul teribil al României!** La 14 ani își va face debutul în turneele de senioare

Jaqueline, copilul teribil al României!** La 14 ani își va face debutul în turneele de senioare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Se spune că maturitatea intelectuală nu depinde de vârstă. La nici 14 ani împliniți, Jaqueline Cristian, câștigătoarea ultimei ediții a turneului mondial „Les Petits As”, un adevărat Campionat Mondial al juniorilor U14, gândește deja ca un adult. Cu un traseu bine conturat, tânăra româncă și-a creat culoarul către marea performanță și se anunță una dintre marile vedete ale sportului românesc.

Un interviu cu Jaqueline Cristian pare la fel de captivant ca și un meci de tenis Nadal – Djokovic. La fel ca și cei doi titani ai tenisului, care sunt mereu pregătiți să mai scoată câte o lovitură din jobenul cu surprize, tânăra jucătoare jonglează cu întrebările și nu pare pusă în dificultate de nici una dintre ele. După discurs îți dai seama rapid că are stofă de campioană. Jaqueline șochează cu franchețea de care dă dovadă și este pregătită să facă față și camerelor de luat vederi. Cam nefiresc pentru un copil de 14 ani, nu? Dar de unde atâta maturitate? „Sportul m-a maturizat foarte mult. Munca te face să deschizi ochii. Părinții au fost mereu deschiși cu mine, mi-au spus ce înseamnă viața, iar antrenorul, Costel Enache, care poate mi-a stat alături mai mult și decât tata, m-a ajutat să ajung unde sunt azi”, punctează jucătoarea.

„La început nu știam nici să alerg”

Tenisul îl practică de la patru ani, la sugestia tatălui. „Părinții mei au copilărit cu antrenorul meu, care și-a deschis o academie, astfel că firesc am ajuns să țin racheta în mână. Talentată n-am fost însă de la început, nu știam nici să alerg. Dar nici nu m-au forțat părinții să practic tenisul, ci pur și simplu am început să mă iubesc acest sport. După aproximativ zece ani am ajuns la un nivel acceptabil, cu foarte multă muncă și antrenamente încă de la primele ore ale dimineții”, ne povestește Jaqueline.

Premiată de Michael Chang

Cariera jucătoarei a prins contur în urmă cu ceva timp, când a reușit să câștige „Les Petits As”. Un Mondial de juniori a fost practic și primul examen major. „Finala am jucat-o în fața a 5.000 de oameni, iar publicul l-am simțit de partea mea. Am avut parte de o amintire de neuitat, iar la final m-am ales cu cinci trofee. Unul l-am primit de la reprezentantul președintelui Franței, Nicolas Sarkozy, iar altul mi-a fost înmânat de Michael Chang”, ne istorisește românca.

Pe urmele Martinei Hingis

Victoria înregistrată în Franța i-a dat aripile necesare pentru a-și lua zborul către circuitul profesionist(!). Deocamdată nu are voie să se înscrie în turneele de senioare, întrucât nu a împlinit 14 ani, însă acest lucru se va rezolva începând din 5 iunie, când tânăra va intra și în posesia cărții de identitate. „Mă simt pregătită să fac pasul la senioare. Pentru început voi fi nevoită să joc în turnee ITF de 10.000-15.000 de dolari, dar sper să mă calific pe tablourile principale, să strâng puncte și să încep să urc. Martina Hingis juca încă de la 12 ani în turnee ITF, însă și regulamentul federației internaționale era altul. Poate la anul voi avea șansa să joc la Roland Garros și Wimbledon, deocamdată la juniori”, și-a prezentat obiectivele pe termen scurt Jaqueline Cristian. Jucătoarea și staful au întocmit deja și planul de bătaie, în partea a doua a anului urmând să se deplaseze la turneele ITF din America de Sud.

„La școală merg când nu mă pregătesc de un turneu. Profesorii mă înțeleg, iar colegii și părinții mă ajută”, Jaqueline Cristian

Jaqueline poartă un nume mai puțin obișnuit pentru România, alegerea aparținându-i unchiului după ce a vizionat un reportaj cu Jaqueline Kennedy, soția președintelui american

Poate deveni numărul unu în Europa după turneulDr. Oetker Junior Trophy

În această săptămână, Jaqueline participă la turneul Dr. Oetker Junior Trophy de la București, cea mai puternică întrecere rezervată juniorilor U14 găzduită vreodată în România. Desemnată favorită numărul trei, noua Viktoria Azarenka a pornit în turneu de pe locul 5 în clasamentul european al junioarelor, dar poate încheia pe prima poziție dacă obține trofeul. Succesul învingătoarei de la București va fi răsplătit cu 120 de puncte, număr suficient pentru Jaqueline pentru a trece pe primul loc. „Poate că ar fi fost mai sus de locul cinci acum, dar nu a participat timp de șase săptămâni la nicio competiție, s-a axat doar pe pregătire fizică”, a explicat mama jucătoarei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×