Invidia înaintea familiei. Wozniacki, „târâtă” de propriul frate într-un scandal imens. Patrik a anunțat că sora sa folosește substanțe interzise, Caro a reacționat + istoricul unui conflict nedorit și cum a fost pus un tată să aleagă între carierele a doi copii

Invidia înaintea familiei. Wozniacki,
  • Publicat:
  • Actualizat:

În timp ce sora sa se pregătește pentru turul al doilea de la US Open, Patrik Wozniacki a agitat apele. Din senin, a anunțat că numărul 2 WTA are acceptul WADA pentru substanțe interzise care să o ajute să-și rezolve mici probleme la genunchiul drept: „WADA a dat acceptul să consume aceste medicamente care au substanțe interzise”, a fost declarația prin care Patrik a făcut vâlvă în presa internațională.

Evident, știrea a fost preluată de toate publicațiile de sport din lume și Caro a fost nevoită să dea explicații. Într-o conferință de presă susținută la Flushing Meadows, daneza s-a delimitat de afirmațiile fratelui său: „Nu am discutat cu Patrik și nici nu vreau să o fac. Nu am luat nimic și corpul meu este în regulă. Nu știu de unde are această informație, nu trebuie să dau nicio explicație”, a declarat Wozniacki, completată de tatăl său, Piotr: „Este o neînțelegere între Patrik și restul familiei. Caroline a primit mai multe diagnosticuri din partea medicilor în legătură cu probleme la genunchi. Vreau să asigur că nu a luat medicamente care necesită un acord din partea WADA. A fost accidentată mult timp, e necesar să facem anumite lucruri pentru a ține totul sub control”, a transmis omul care i-a ghidat pașii în tenis câștigătoarei de la Australian Open 2018.


Patrik și Caroline Wozniacki, pe vremea când relația dintre ei exista.

Istoricul unui conflict în familie

La prima vedere, declarațiile lui Patrik au un scop clar, acela de a-i face o imagine proastă surorii sale. Iar explicația trebuie căutată cu mult timp în urmă, pe vremea când Piotr Wozniacki a fost, practic, pus să parieze pe unul dintre copiii săi. Patrik făcea fotbal, Caroline era o tânără jucătoare de tenis care promitea ceva mai mult, iar danezul de origine poloneză a simțit că, mai degrabă, investește timp, bani și iubire părintească în fata care, peste ani, avea să strângă o avere din tenis, să câștige un turneu de Grand Slam și să devină lider mondial: „A fost un fotbalist destul de bun, dar avea nevoie de ajutor din partea mea. Am făcut o alegere când Caroline a început să aibă rezultate promițătoare. Asta a însemnat că trebuia să fiu mai aproape de unul dintre copiii mei. A fost greu. Fără dubiu, a fost un dar că am putut fi aproape de ea, dar a însemnat, de asemenea, că trebuie să stau departe de fiul meu. Am vorbit toți și sunt foarte mândru că Patrik a acceptat drumul pe care l-am ales. Am muncit opt ore pe zi cu Caroline. Cu antrenamentele, călătoriile, antrenamentele fizice și până la a le spune oamenilor că fiica mea va ajunge o fată de top”, a explicat Piotr, în presa din Danemarca.


Legătura strânsă dintre Caro și Piotr, omul care i-a călăuzit pașii în tenis și a transformat-o în jucătoarea de azi.

Caroline Wozniacki, cea care a învins-o dramatic pe Halep în finala de la Australian Open, va juca în turul al doilea de la US Open 2018, joi, contra ucrainencei Lesia Țurenko. În cazul în care ridică deasupra capului marele trofeu de la Flushing Meadows, daneza de origine poloneză va ajunge la doar 156 de puncte în spatele Simonei în ierarhia mondială și ar putea redeveni, în septembrie, lider mondial.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Este interzis pentru cei care stau la parter. Decizie pentru proprietarii de apartamente
Este interzis pentru cei care stau la parter. Decizie pentru proprietarii de apartamente
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×