Fenomenul straniu prin care trece Halep la Roma. Simona este de nerecunoscut. „Am probleme.” Ce le-a făcut copiilor care așteptau autografe

Fenomenul straniu prin care trece Halep la Roma. Simona este de nerecunoscut.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Două dintre cele mai bune jucătoare de tenis ale României au trecut prin momente bizare în ultimele săptămâni, iar căderea lor inexplicabilă pare să continue și la Roma, turneu care începe luni și se desfășoară în perioada 11-17 mai.

Simona Halep (2 WTA) și Monica Niculescu (67 WTA) ar fi trebuit să impresioneze după ce au ales să se odihnească pentru turneele de zgură, lipsind astfel de barajul extenuant pentru Grupa Mondială a Fed Cup câștigat de România în Canada, în perioada 18-19 aprilie. Decizia lor a fost bună pentru fizicul lor, dar apăsătoare din punct de vedere moral, fapt pentru care Simona și Monica trec printr-o formă nesatisfăcătoare.

Ca o ironie, colegele Irina Begu (31 WTA), Alexandra Dulgheru (72 WTA) și Andreea Mitu (101 WTA) și-au epuizat seva la peste 7.000 de kilometri distanță de casă, au câștigat cu 3-2, dar bateriile le-au fost reîncărcate cu energia generată de o calificare istorică în Grupa Mondială din Fed Cup, după 23 de ani. Cele trei au prins aripi, iar acum fac rezultate foarte bune în circuitul WTA, în timp ce Halep și Niculescu par blocate mental.


Moralul scăzut al Simonei (dreapta) reprezintă una dintre cauzele înfrângerii cu Wozniacki, în semifinale, la Stuttgart

Rezultatele neobișnuite continuă și la Roma

Un nou episod din serialul care i-ar putea avea în rolurile principale pe David Duchovny și Gillian Anderson s-a consumat duminică, la Roma, turneu din categoria Premier 5, a treia grupă valorică din WTA. Monica Niculescu, deși era favorită, a ratat din nou, surprinzător, calificarea pe un tablou principal, după ce eșuase și la Madrid, săptămâna trecută. Jucătoarea antrenată de Călin Ciorbagiu a fost învinsă de Bojana Jovanovski (Serbia, 73 WTA), scor 4-6, 7-5, 4-6. Pe un alt teren de la Foro Italico, dar la aceeași oră, Alexandra Dulgheru a reușit să urce între cele mai bune 56 de jucătoare, învingând-o pe Lesia Tsurenko (Ucraina, 66 WTA) cu 6-2, 4-6, 6-3.


Halep și Niculescu au impresionat pe zgură în 2014, dar rezultatele întârzie să apară în acest sezon

Nervoasă, Simona Halep i-a ignorat pe copiii care așteptau autografe

„Blestemul” Fed Cup a continuat să o irite duminică și pe Simona Halep, care, conform jurnaliștilor italieni, a dat semne de nervozitate la antrenamente. A doua jucătoare a lumii a schimbat mingi cu o altă tenismenă cunoscută, Daniela Hantuchova (Slovacia), iar la finalul meciului și-a reproșat jocul slab. Cu o zi înainte, Halep s-a răzbunat pe copiii care așteptau un autograf, ignorându-i la plecarea către vestiare.

Eleva lui Victor Ioniță a fost tulburată și la conferința de presă care a urmat, spunând că întâmpină greutăți în a-și elabora jocul pe zgură: „Sunt bine, deși am unele mici probleme. Nu mă simt foarte bine pe zgură, am nevoie de cât mai multe meciuri pentru a ajunge la cel mai înalt nivel. Trebuie să lucrez mai mult, să lupt la fiecare partidă”, a spus sportiva care, în ultimele două săptămâni, a suferit două înfrângeri consecutive pe zgură, pentru prima dată după doi ani.


Câștigătoarele de la Fed Cup reușeșc meciurile carierei în aceste săptămâni, deși nu s-au menajat pentru sezonul de zgură

Ce au făcut jucătoarele din România după barajul cu Canada

Irina Begu: prezentă la Montreal – a pierdut în prima zi la simplu cu Francoise Abanda, ieșind accidentată de pe teren (scor 4-6, 7-5, 6-4)

  • Înfrângere în primul tur la Praga – 6-3, 6-3 pentru Katerina Siniakova (Cehia, 69 WTA)
  • Sfert de finală la Madrid – cea mai bună performanță a carierei într-un turneu Premier Mandatory – pierdut în fața Petrei Kvitova (Cehia, 4 WTA), cea care avea să câștige turneul

Alexandra Dulgheru: prezentă la Montreal – a obținut ambele victorii la simplu, învingându-le pe Genie Bouchard și Francoise Abanda (scor 6-4, 6-4, respectiv 3-6, 7-5, 6-2)

  • Doar o accidentare a împiedicat-o să treacă de Ana Ivanovic (Serbia, 7 WTA) în primul tur la Madrid – 6-2, 6-7(1), 0-4
  • Calificare pe tabloul principal de la Roma, competiție dotată cu premii de peste 2,4 milioane de dolari

Andreea Mitu, prezentă la Montreal – a obținut o victorie senzațională în fața lui Genie Bouchard (scor 4-6, 6-4, 6-1)

  • Calificare pe tabloul principal la Madrid, prima a carierei într-un turneu Premier Mandatory

Monica Niculescu, absentă de la Montreal

  • Înfrângere în primul tur la Praga, 6-2, 2-6, 6-4 pentru Danka Kovinic (Muntenegru, 74 WTA)
  • Calificare ratată pe tabloul principal de la Madrid, după 2-6, 7-6(8), 6-3 pentru Marina Erakovic (Noua Zeelandă 86 WTA)
  • Calificare ratată pe tabloul principal de la Roma, după 6-4, 5-7, 6-4 pentru Bojana Jovanovski (Serbia, 73 WTA)

Simona Halep, absentă de la Montreal

  • Semifinală la Stuttgart, competiție la care era favorită doi, pierdută în fața Carolinei Wozniacki (5 WTA), scor 7-5, 5-7, 6-2
  • Înfrângere în primul tur la Madrid, 7-6(6), 6-3 pentru Alize Cornet (Franța, 28 WTA).

La turneul de la Roma, adversara Simonei Halep din turul doi, acolo unde constănțeanca este calificată direct, se va afla după meciul disputat luni de americancele Varvara Lepchenko (32 WTA) și Alison Riske (45 WTA). Celelalte două românce de la Roma, Irina Begu și Alexandra Dulgheru, vor juca în primul tur al probei de simplu împotriva Urszulei Radwanska (Polonia, 109 WTA), respectiv Misaki Doi (Japonia, 111 WTA).


 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Kate Middleton, făcut de apropiaţi! Trece prin iad
Anunţ trist despre Kate Middleton, făcut de apropiaţi! Trece prin iad
Abia dat afară de Chelsea, Mauricio Pochettino și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit”
Abia dat afară de Chelsea, Mauricio Pochettino și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că "i se aruncă chiftele cu…
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Gestul uriaş făcut de Valentina Pelinel! Soţia lui Cristi Borcea nu s-a uitat la bani
Gestul uriaş făcut de Valentina Pelinel! Soţia lui Cristi Borcea nu s-a uitat la bani
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de la Pro TV
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de la Pro TV
Regula obligatorie pentru POSESORII DE PISICI. S-a dat ordin pentru toată lumea
Regula obligatorie pentru POSESORII DE PISICI. S-a dat ordin pentru toată lumea
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război mondial
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război mondial
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
×