Fantastic: victoria de la Doha îi asigură lui Halep locul 9 WTA. „Sunt cele mai bune momente din viața mea”. Reacția Simonei după ce a învins-o pe Kerber în finală

Redactor:
Robert ZANFIR
Fantastic: victoria de la Doha îi asigură lui Halep locul 9 WTA.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep câștigă primul trofeu din 2014. După ce în 2013 a fost la cel mai înalt nivel (a câștigat șase turnee WTA) și a avut un ușor recul în acest început de an, Simona și-a regăsit pofta de joc la Doha. Constănțeanca o învinge pe Kerber și își trece în cont cel mai valoros trofeu din carieră.

„Nu credeam că pot câștiga acest turneu, cred că sunt cele mai bune momente din viața mea. Sunt foarte puternică mental, am jucat cu plăcere. Mâine voi zbura la Dubai”, a declarat Simona Halep imediat după finala câștigată la Doha.

Prin victoria de la Doha, Simona are asigurat locul 9 în clasamentul WTA.

„A fost o săptămână „WOW” pentru mine. O felicit și pe Angelique. Mulțumesc sponsorilor și tuturor celor ce mi-au fost aproape. M-am simțit foarte bine aici. Mulțumesc tuturor. Este cel mai mare turneu pe care îl câștig, traversez o perioadă foarte bună. Îmi place tenisul și îmi place să fiu alături de voi”, a mai declarat Simona Halep înainte să primească  trofeul de la Doha.

441 de mii de dolari este suma câștigată de Simona Halep după victoria de la Doha

Vezi mai jos statistica finalei dintre Simona Halep și Angelique Kerber

Victoriile Simonei Halep la Doha:

  • vs K. Kanepi 6-4, 3-6, 7-6 (5)
  • vs A. Beck 6-4, 6-1
  • vs S. Errani 6-2, 6-0
  • vs A. Radwanska 7-5, 6-2
  • vs A. Kerber 6-2, 6-3

900 de puncte WTA primește Simona Halep după victoria de la Doha

Cum am trăit finala de la Doha? CLICK AICI pentru LIVE SCORE Halep – Kleber

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Miliardarul Umar Kamani, nuntă de 25 de milioane de dolari pe Coasta de Azur. Mariah Carey și Andrea Bocelli au întreținut atmosfera de basm
Miliardarul Umar Kamani, nuntă de 25 de milioane de dolari pe Coasta de Azur. Mariah Carey și Andrea Bocelli au…
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Taxă trecută în lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii care vor plăti de 5 ori MAI MULT
Taxă trecută în lege pentru proprietarii de APARTAMENTE. Românii care vor plăti de 5 ori MAI MULT
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale