Editorial CTP! **Nevoia de Nadal

Tot felul de cretineți sau așa-ziși iubitori ai tenisului sau așa-ziși fani Federer abia își mai încap în piele de bucurie: ai văzut, ți-am spus eu că Nadal o să cadă în nas, nu se putea să nu se rupă pe undeva la cum juca, are genunchii varză, e terminat, vine iar Federer pe locul întâi. Acesta e un simțământ puternic: rivalul favoritului tău să-și frângă gâtul dacă se poate, e foarte bine, e ca o victorie personală. Maxima lui exprimare în tenis s-a petrecut în 1993, când un neamț a înțepat-o cu un cuțit pe Monika Seles pentru că nu mai suporta înfrângerile lui Steffi Graf în fața explozivei jucătoare ex-iugoslave.

În România zilelor noastre fenomenul depășește sportul: unul dintre sentimentele cele mai sincere și curate de pe la noi e bucuria pe care ți-o dă calea liberă obținută prin nenorocirea altuia. Sunt prea mulți cei care, atunci când cineva le stă în cale, când îi calcă pe nervi, când îi înfrânge în confruntările directe, își doresc să-l vadă pe respectivul dat afară, ajuns la sapă de lemn, damblagiu, schilod, mort. E uimitor câți români visează nenorocirea și moartea altora din interes personal: o statistică a bilețelelor puse în altarul bisericii, la icoana Maicii Domnului, ar da rezultate teribile: de mii de ori „să moară Geta și să se întoarcă Nelu la mine”, „să crape ăl bătrân și să-mi lase casa”, „Doamne, dă-i o boală grea lui Ionescu, să pot să avansez și eu în schemă”. Dacă Cel de Sus ar da curs tuturor acestor solicitări, ar fi genocid pe teritoriul întregii țări.

Până la ora când scriu, Roger Federer n-a declarat nimic oficial în legătură cu retragerea lui Rafael Nadal, nr. 1 mondial și campion en-titre, de la Wimbledon. Dar, cu siguranță, Roger nu se bucură ca fanii lui pârâți din România. Prințul elvețian știe ce înseamnă Nadal pentru tenisul mondial și ce înseamnă Nadal pentru Roger Federer, jucătorul nr. 1 al tuturor timpurilor. Fără Nadal, care i-a stat în cale ca o stâncă, Federer n-ar fi ajuns poate la dramatismul și strălucirea jocului său din ultimii ani, culminând cu câștigarea Roland Garrosului. Fără Nadal, atâtea și atâtea partide epopeice, urmărite cu sufletul la gură ore în șir, n-ar fi existat. Mărind suprafața de joc activă cu câțiva metri buni, datorită condiției fizice nemaivăzute și voinței lui uneori supraomenești cu care a retrimis în teren mingi pierdute decenii de-a rândul, Nadal forțează apariția unor jucători care să-l poată învinge lovind mai iute și mai tare și duce tenisul înainte. E un motiv să-l disprețuiești pentru că a făcut asta cu prețul genunchilor săi?

Momentul critic pentru „Rafala” Nadal cred că a fost întâlnirea cu Novak Djokovici din semifinala de la Madrid. Doar comentând meciul din studio eram istovit după cele 3 seturi întinse pe 4 ore, cu victoria trecând de nenumărate ori de la sârb la spaniol și invers, până în ultima clipă. Ce să mai spui de Nadal, câștigător al unui meci pe care scria Djiokovici, depășind însă linia roșie a rezistenței umane, dus de voință mai departe decât de trup?

Am fost și rămân un îndrăgostit de Federer. Și tocmai de aceea, dacă aș fi credincios, m-aș ruga pentru sănătatea lui Rafael Nadal.