După o lună fără victorie, Cîrstea s-a calificat în turul doi la Tianjin: 6-4, 6-2 cu Linette

După o lună fără victorie, Cîrstea s-a calificat în turul doi la Tianjin: 6-4, 6-2 cu Linette
  • Publicat:
  • Actualizat:

După trei eșecuri și nicio victorie în luna august, Sorana Cîrstea (101 WTA) a început octombrie cu dreptul, calificându-se în turul doi la Tianjin (China): 6-4, 6-2 cu Magda Linette (Polonia, 146 WTA).

Jucătoarea din Târgoviște avea nevoie de un succes pe tabloul principal al unui turneu WTA, ținând cont că în urmă cu o săptămână a ieșit în afara Top 100. Căderea s-a produs din cauza faptului că Sorana n-a reușit nici măcar o accedere în sferturile vreunei competiții din sezonul de hard. Mai mult, la ultimele două turnee importante, Cîrstea a fost nevoită să joace calificări, pierzând de fiecare dată în prima manșă, 7-6, 6-4 pentru Zarina Diyas (Kazahstan, 37 WTA) la Wuhan (China), respectiv 6-4, 6-4 pentru Ajla Tomljanovic (Croația, 69 WTA). Luna septembrie a fost una secetoasă pentru eleva lui Victor Ioniță, înainte de cele dou înfrângeri din calificări pierzând și în primul tur la Guangzhou China, 6-7, 1-6 cu Petra Martic (Croația, 198 WTA).

Românca a reușit 3 ași și a comis 4 duble greșeli în partida cu Linette, care a durat doar o oră și 11 minute. De partea cealaltă, poloneza n-a realizat niciun serviciu direct câștigător și a făcut 3 duble greșeli.

În manșa secundă a turneului dotat cu premii în valoare de 250.000 de dolari, Cîrstea o va întâlni pe câștigătoarea meciului dintre Andrea Hlavackova (Cehia, 174 WTA) și Monica Puig (Puerto Rico, 63 WTA).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…