Cronica unui meci de tenis în care publicul a cântat ca la fotbal. Eroine: Cornet și Dulgheru. Alexandra, eliminată în turul doi la Roland Garros pe refrenul „Allez!”

Cronica unui meci de tenis în care publicul a cântat ca la fotbal. Eroine: Cornet și Dulgheru. Alexandra, eliminată în turul doi la Roland Garros pe refrenul
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Alexandra Dulgheru (51 WTA) nu a putut produce surpriza și repeta isprava împotriva rachetei numărul unu a Franței, în stilul Doha 2015: a părăsit turneul de la Roland Garros, fiind eliminată în turul doi de favorita gazdelor, Alize Cornet (29 WTA și cap de serie 29 la Paris), 2-6, 5-7.
  • Tricolora a avut șansa unei super-reveniri, servind de două ori pentru actul secund, însă o Alize Cornet super-motivată și o tribună-vulcan au îngenunchiat-o pe „Piti”
  • În loc de un mult-visatul duel românesc în turul trei de la Roland Garros, Simona Halep – Alexandra Dulgheru, ediția din 2015 a „Mondialului pe zgură” va avea parte de un meci Lucic-Baroni versus Alize Cornet, după ce și Simona Halep (3 WTA) a fost trimisă acasă să se pregătească pentru sezonul de iarbă, fiind măturată de pe teren de re-inventata jucătoare din Croația, în vârstă de 33 de ani.

Alexandra Dulgheru s-a aflat de partea necâștigătoare a fileului într-unul dintre meciurile feminine cu cele mai intense schimburi de mingi ale ediției 2015 ale Openului Francez și, pentru a doua oară în carieră (după  2011), se oprește în turul doi de la Roland Garros. Alize Cornet a fost jucătoarea cu sânge mai rece, cu un plus de inspirație și de șansă în momentele-cheie, și decisiv în setul doi – a avut o arenă întreagă la degetul mic care a purtat-o într-o serie incredibilă de cinci game-uri consecutive, în condițiile în care Alexandra a servit de două ori la rând pentru a împinge duelul într-un al treilea set.


Cele 12 vieți din game-ul cinci al primului set: cum a irosit Alexandra un început spectaculos

Alexandra Dulgheru a fost jucătoarea mai incisivă la începutul partidei. Succesul său în partidă a depins de abilitatea de a depăși primele trei lovituri din raliu, de a prelungi punctul. Acest lucru i-a ieșit de minune în debut de meci. A pus-o în gardă pe Cornet din primul game, la retur, i-a arătat că va ținti spre linii.

Game-ul cinci a fost un maraton de 12 minute cu 17 puncte interminabile, care le-au epuizat pe ambele jucătoare

„Piti” a mizat foarte bine pe reverul trimis spre forehand-ul franțuzoaicei, aproape de linie, a agresat-o, a alergat-o, a împins-o în spate pe jucătoarea care se simte mai bine în apropierea liniei de fund. Alexandra și-a oferit trei mingi de break, pe care a decis să le joace pentru a le câștiga ea, nu sperând la greșeala rivalei. A ratat, pe partea dreaptă și pe partea stângă, apoi cele 12 minute de agonie, în care chiar și super-maratonista „Piti” a pufăit din greu, s-au încheiat cu două erori directe. 

Și Alexandra nu a mai contat decât într-un singur game, la retur, imediat după ce și-a cedat serviciul cu o dublă greșeală, pentru ca franțuzoaica să se desprindă la 4-2. Cornet a încheiat formalitățile primului act, 6-2, chiar dacă per total, Alexandra a avut doar o greșeală neforțată în plus față de Cornet (13-12). 

Setul doi, cădere și mai dramatică: de la 5-2 pentru „Piti”, la 7-5, dar pentru Alize

La finalul meciului, Alize Cornet a exclamat „și mi se spune de regulă că am un psihic slab”. Franțuzoaica a demonstrat contrariul, setul doi fiind o mostră de joc luat cu mâna de public din tolba unui jucător care se opune unui „favorit local”. Alexandra a pornit pe drumul refacerii victoriei din luna februarie, când a câștigat un meci de trei seturi în fața lui Alize – în oglindă însă – la Doha, „Piti” luase primul set. Meciul a fost însă atât de dur atunci, încât, adunat peste meciurile din calificări, a lăsat-o fără vlagă pe româncă pentru următorul duel. Cornet din finalul acelui meci a fost un pachet de nervi, supărată pe toată lumea.

Pe Terenul Unu al complexului de la Paris, Cornet, la 2-5, deși părea în corzi a luptat supra-omenește. A început să fie mai agresivă. A venit la fileu și a devenit de netrecut, deși la început de meci, Alexandra era cu șase puncte din șase făcute la fileu, iar Cornet, pe la 50%.


19 greșeli neforțate a adunat Alexandra Dulgheru în setul doi, față de 14 lovituri câștigătoare. Cornet a avut câte 11 „winners” și „unforces errors” 


Publicul și-a jucat rolul: a cântat ca la un meci de fotbal, mai tare ca la un meci de Cupa Davis, iar Alexandra a împrăștiat puncte, a servit slab, a ratat mingi de neînchipuit, de la o palmă de fileu. Fiecare eroare a Alexandrei a fost sărbătorită cu „Allez!”-uri din tribune și cu strigăte războinice din partea fragilei franțuzoaice. Cu o tribună care erupea punct de punct, Dulgheru a mai primit și avertisment pentru întârzierea serviciului, iar dezastrul a fost complet după 70 de minute monstruoase: la 5-2, Alex și-a pierdut serviciul la 30, la 5-4, l-a pierdut după egalitate și după ce salvase o minge de break, iar la 5-6, Alexandra nu a putut fructifica o desprindere la 40-0. Și-a regăsit tardiv elanul, a salvat trei mingi de meci, dar a patra a dus-o în al nouălea cer pe Alize și pe toți fanii săi.

  • Turul trei (2010) rămâne cea mai bună performanță a Alexandrei Dulgheru la French Open.
  • 56.000 dolari va primi Alexandra Dulgheru pentru prezența în turul doi la Paris
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele