Elisabona Samara. Fetele au învins Portugalia și sunt la un meci distanță de medalie la Europeanul de tenis de masă din Lisabona

Redactor:
Andru Nenciu
Elisabona Samara. Fetele au învins Portugalia și sunt la un meci distanță de medalie la Europeanul de tenis de masă din Lisabona
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Reprezentativa feminină a României s-a calificat în această seară în sferturile de finală ale Europeanului de tenis de masă pe echipe din Lisabona
  • Elevele lui Viorel Filimon au trecut în etapa a treia a grupei B de echipa gazdă, Portugalia, scor 3-1, și au terminat seria pe locul secund
  • Naționala va întâlni joi, de la ora 16:00, echipa Suediei
  • Dacă vor accede în semifinale, Samara, Poștoacă, Szocs, Dodean și Ciobanu vor avea asigurat bronzul
  • România e triplă medaliată cu argint la ultimele ediții ale Europeanului pe echipe

Se joacă pe 20 de mese concomitent în Meo Arena. Țarcurile sunt bine definite și protagoniștii par din înaltul tribunei androizi cu comenzi special setate. Pentru a-și chinui adversarul de după plasă. Pentru a-l alerga la masă. Pentru a-l epuiza până când tabela indică 3. Trei seturi luate, căci se joacă trei din cinci. Ca la tenis. Ca la Turneul Campionilor găzduit în trecut de sala pentru care s-au plătit 55 de milioane de euro. O sală în care fetele din echipa României au o rezistență dincolo de firesc în fața înfrângerilor. Au clacat în fața Poloniei (0-3) și meciul cu Portugalia poate aduce compresa visată 20 de ore. E meciul pentru accederea în sferturi. Pentru un pas în plus spre medalii. Pentru tot sportul românesc.

J-ul și verdele

În sectorul fanilor portughezi „J-ul” îți fisurează timpanul și verdele ți se înșurubează în retină. Fanii lui Figo și Cristiano sunt mai gălăgioși ca nuntașii cu două cofere, dar fetele cu Tibhar și Romstal pe piept n-ar auzi niciun foc de artificii. Sunt setate să n-o mai dea în plasă. Sunt pornite spre sferturi. Iar din mijlocul galeriei portugheze Mery Samara, mama Elizei, dă curajos tonul: „Hai, Bernie! Hai, Cami!, Hai, Liza! Vamos, România!”. Și meciul începe.

Fu. Yu Fu

Prima intră la masă Fu. Nu fu nimic ciudat. E doar Yu Fu. Una dintre sutele de chinezoaice care au ales să rupă lanțurile unui sistem care nu le-ar fi permis să joace la competiții majore. Pentru că printre cele peste 1 milion de jucătoare din țara sa i-ar fi fost și lui Yu destul de greu să prindă lotul Chinei. Așa că și-a schimbat tricoul și a păstrat paleta. Și stilul. Pentru că Bernadette Szocs nu-i poate ține ritmul. Roboțelul nu dă semne de uzură și se impune în minimum de seturi. 3-0 și entuziasmul lui Bernie e conservat, poate, pentru ultimul meci. Nimeni nu-și dorește tahicardie, dar cine știe!?

Siguranța se ivește din privirea Elizei Samara. E doar un amănunt de index locul 13 în lume, nu ține la o astfel de competiție. Ține doar stăpânirea de sine, viteza și precizia. Milimetru cu milimetru se câștigă teren. Mișcări de streching face în fața sa o adversară cu o naivitate cuceritoare. Rita Fins are puțin peste 18 ani, dar lovituri de campioană cu sute de meciuri jucate. Topspinul îi iese însă doar în primul set, căci Eliza o ține la degetul mic în următoarele două: cu serviciul, cu returul și cu un joc de atac care ar bulversa și un dublu. Suntem în grafic și antrenorul Filimon își trece mâinile prin ochii care au văzut mii de meciuri.

Doza de neliniște se simte și la meciul al treilea. E rândul Cameliei Poștoacă să îmblânzească mingea de trei grame. S-o teleporteze la locul dorit. Și Cami pare că ea conduce jocul, nu jocul pe ea. Cedează setul inaugural, dar furia ofensivă se transformă în trei seturi pentru 3-1 și 2-1 la general pentru România. Consecventă pe lovitura ei preferată, și-a construit punctele cu migală și îi oferă Elizei plăcerea să varieze loviturile pentru victorie. Cu cel mai greu adversar: Yu Fu.

Apar schimburi intense. Lungi. Și par că cedează și tapeurile de pe genunchiul Elizei. A slăbit 7 kilograme în ultimele luni dar chinezoaica parcă vrea să-i testeze rezistența. Cu priză toc, cu inteligență și mingi înșelătoare. Fu pune primul set în buzunarul de la fustiță, dar n-o mai scoate pe Eliza din zona ei de confort până la final. Un nou eșec nu mai face parte din planul de viață al constănțencei și mânuiește paleta cu îndemânarea lui Copperfield. 11-9, 11-7 și 11-8 pentru o victorie către sferturi. Fu un antrenament optim pentru Samara. Fu o nou demonstrație de forță a Elizei. Și un recital al unei echipe care a vrut să demonstreze că eșecul cu Polonia… Fu doar o sincopă. Pentru că e orașul tuturor posibilităților. E Lisabona. Și e și Elisabona Samara.


DECLARAȚII

Elizabeta Samara: „Trebuia să mă alimentez cu încredere după meciul pierdut cu Polonia, iar victoria din partida cu Portugalia ne ridică nivelul de energie și moralul pentru partida din sferturile de finală. Nu mai jucasem cu Fu Yu, medaliată cu bronz la individual la Europeanul trecut. E o jucătoare incomodă, cu un stil dificil, dar pe care l-am contracarat”

Viorel Filimon (antrenor): „Un meci mai bun împotriva Portugaliei, cu o chinezoaică naturalizată în echipă, și ne-am calificat între primele opt echipe ale Europei. Germania și Olanda, posibile adversare în sferturi, au câte două chinezoaice în lot. Suedia se bazează doar pe una. Cum ne-o fi norocul!”

Beatrice Romanescu (manager FRTM): „Au fost puține emoții, dar important este că fetele au trecut peste eșecul cu Polonia. Calificarea între primele opt echipe ale continentului spune totul despre școala românească de tenis de masă. Chiar azi, la forumul Women Working Group, am fost întrebată de oficialii nemților, ai francezilor, ai austriecilor, cum construim mecanismul care scoate jucători valoroși la toate nivelurile”


PORTUGALIA – ROMÂNIA 1-3

Yu Fu – Bernadette Szocs 11-4, 11-8, 12-10

Rita Fins – Eliza Samara 8-11, 5-11, 2-11

Ana Neves – Camelia Poștoacă 11-8, 3-11, 4-11, 7-11

Yu Fu – Elizabeta Samara 11-9, 9-11, 7-11, 8-11


 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…