Spectator la rugby asta da, transformare

• 
• 

- 2 Intra in galerie

Pozele precedente Pozele urmatoare

România - Spania 48-3. Un scor pe care la finalul meciului de rugby de pe stadionul Tineretului prea puţin îl reţin. Poate şi pentru că sâmbătă tabela nu a mers. Mai puternice sunt impresiile! Un bunic îşi duce de mână un nepoţel undeva în zona Herăstrău-Arcul de Triumf. Copilul nu are mai mult de 5 ani, dar privirea nu îţi este atrasă de trăsăturile sau gesturile candide specifice vârstei, ci de basca englezească de pe căpuţ. O copie în miniatură asemănătoare celei pe care o poartă şi bunicul înalt cu faţă osoasă şi atitudine distinsă. E meci de rugby şi cochetul stadion de la șosea e loc de întâlnire pentru cei ce iubesc, înţeleg şi respectă altfel sportul. Esenţa de sport. E ca un club exclusivist, dar tolerant, întrucât selecţia se face pe cale naturală, iar neintegraţii se exclud singuri.

E cald, e una din primele sâmbete de primăvară. În aer pluteşte un fum cu miros de mici şi atmosfera e prietenoasă. Până şi bodyguarzii se lasă copleşiţi de spiritul locului. Au glasuri şi mişcări molcome, iar echipamentul din dotare, bastoane şi spray-uri paralizante, contrastează cu invitaţia amabilă. "Poftiţi pe aici şi vizionare plăcută!".

Meci fără istoric. Mult la puţin
Tribunele sunt populate, de fapt sunt aproape pline, 1.518 plătitori avea să anunţe crainicul. Deşi, oficial, meciul cu Spania nu are miză, ştim că în rugby un joc-test poate avea încărcătură mai mare decât unul pe puncte. După victoria de săptămâna trecută din Portugalia, România a urcat deja în recalificările Cupei Mondiale şi în noiembrie ne aşteaptă bătălia cu Uruguay.

Până atunci ne încordăm muşchii în faţa Spaniei. Meciul nu are istoric şi pentru că "stejarii" vor să mulţumească publicului. Legătura aceasta jucător-spectator e altfel. Poate şi pentru că banca tehnică e plasată undeva în tribună şi spectatorii le pot vorbi, îi pot încuraja altfel. E un contact mult mai direct şi o comunicare aparte. Încercare după încercare, transformare după transformare şi aproape toate repunerile din margine câştigate. În plus, o dârzenie cumva necaracteristică sportivilor români. Cel puţin ieri. Spaniolii au împins în câteva rânduri jocul spre buturile noastre, uneori undeva la doi-trei metri de terenul de ţintă. De fiecare dată însă, tricolorii au respins atacurile şi nu au permis spaniolilor nici măcar un eseu.

Frumoşii spectatori de rugby
Asta chiar dacă din sectorul spectatorilor avizaţi al bătrâneilor pierduţi în vălătucuri de fum de ţigară ori pipă, se auzeau comentarii avizate cum că reprezentanţii poporului de aceeaşi ginte latină ar fi meritat o încercare. În ciuda diferenţei de scor (48-3), slăbiciunile din jocul tricolorilor sunt taxate de vocea exigentă a tribunei: "Niciodată nu am ştiut să jucăm balonul cu mâna" sau "Suntem totuşi lenţi.Nu deschidem cum trebuie".

În afara bătrâneilor amuzanţi şi cârcotaşi, asemănători celor din Muppets, am văzut oameni frumoşi fără schimonoseala specifică celor care vin la stadioane încrâncenaţi și dornici să se refuleze. Până şi galeria părea un grup de copii entuziaşti, iar la scandările lor stângace participa cu aplauze în unele momente întreaga asistenţă. Un singur moment de confuzie, în care mintea celor contaminaţi cu prea mult fotbal s-a chircit. "Ste-ja-rii. Ste-ja-rii" se auzea scandat dinspre galerie. Silabisirea lui semăna izbitor cu un nume ce ne-a invadat în aşa măsură, întrucât pentru un moment unii dintre noi s-au temut să nu fie "Be-ca-li, Be-ca-li". Nu avea ce să caute, e clar. Momentul de confuzie a dispărut. Soarele a ieşit repede din nori şi am revenit cu toţii la momentul de normalitate furată undeva în inima Bucureştiului.

"Stejarii" cu bucuria, Deaconu cu declaraţiile -explicaţie
Pentru neavizaţi sau profani, o sâmbătă după-amiază la șosea e o gură de oxigen, chiar dacă stadionul e o oază de verdeaţă între bulevardele pline de praf şi maşini din zona Caşin. Aşa cum şi rugbyul este sufocat de un fotbal de prea multe ori inconsistent. Bunicul şi copilul cu băşti aristocratice au părăsit tribuna oficială. Nu înainte de a observa şi ei, ca toţi ceilalţi prezenţi, o ultimă anomalie. În teren Socol, Vlaicu şi restul "stejarilor" sărbătoreau un trofeu simbolic, Cupa Europeană a Naţiunilor, primit de la Octavian Morariu. Toate camerele de luat vederi erau întoarse însă spre tribuna oficială, acolo unde Alexandru Deaconu acorda declaraţii... Cum cine e Alexandru Deaconu? Arbitrul acela de la fotbal - îmi propusesem să nu folosesc cuvântul măcar la un material - cunoscut pentru cazul "Bricheta" şi mai nou pentru că nu a dat fault la un contact ce s-a lăsat cu o accidentare cum nici în rugby nu prea vezi.
Chiar şi cu această ultimă imagine pe retină, sâmbătă a fost altceva. Chiar a fost!