Dejan Stanojevic, antrenorul naționalei de polo până în 2020. Surprize în lotul cu Grecia, din Liga Mondială

Dejan Stanojevic, antrenorul naționalei de polo până în 2020. Surprize în lotul cu Grecia, din Liga Mondială
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Română de Polo a anunțat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că a semnat un contract valabil până în 2020 cu selecționerul primei reprezentative, Dejan Stanojevic. „Am deosebita plăcere să anunț semnarea unui nou contract, sau, dacă vreți, o prelungire, cu domnul Stanojevic, căruia vreau să-i mulțumesc în numele federației că a acceptat. Principalele obiective sunt punerea bazelor unui sistem unitar de pregătire, de la cel mai mic nivel până la cel mai înalt, dezvoltarea naționalelor de fete și, bineînțeles, asigurarea continuității între două cicluri olimpice, nu numai pentru 2016″, a declarat secretarul general al FR de Polo, Cristian Iordache.

Dejan Stanojevic (43 de ani) a devenit antrenorul naționalei de polo în noiembrie 2013, cu un contract parafat până în 2016. Modul său de lucru, profesionalismul și cunoștințele sale avansate în domeniu au determinat federația să-i propună prelungirea înțelegerii până în 2020. „Sunt bucuros că Federația Română de Polo a acceptat ideea și programul meu. Am discutat în ultimul timp despre ce avem de făcut, ce trebuie să schimbăm în poloul românesc. Aceasta va fi provocarea mea în perioada următoare, pentru două cicluri olimpice, să încercăm să construim o echipă nouă, să implementăm un sistem, niște concepte, și să urcăm un nivel sau două peste cel unde suntem azi. Prima acțiune va fi meciul din Liga Mondială cu Grecia, unde vom avea câțiva jucători tineri în lot. Trebuie să fiu onest și să vă spun că deja am întârziat doi ani. Facem aceste schimbări acum, pentru a fi cât mai curând posibil la nivel decent și cu o echipă solidă. Nu vorbim de calitate la acest moment, ci de viitor. Acesta este scopul primar și trebuie să fim realiști și să conștientizăm că înaintea noastră se află 2-3 ani de muncă foarte grea. Atunci când schimbi ceva este foarte greu, mai ales atunci când promovezi jucători tineri”. Antrenorul sârb a declarat că obiectivul de performanță rămâne calificarea la JO 2016 și JO 2020, precum și la celelalte competiții, europene și mondiale, din această perioadă.

Victor Antipa, convocat la 15 ani în lotul de seniori

În cadrul conferinței de presă, Dejan Stanojevic a anunțat și lotul pentru meciul de Ligă Mondială cu Grecia (18 noiembrie, Atena). Lista cuprinde trei jucători tineri, nou-intrați în circuitul primei reprezentative: Roland Szabo (18 ani), Robert Gergelyfi (19 ani) și Victor Antipa (15 ani). „Nu vorbim despre cât de tineri sunt acești jucători, ci de perspectivele lor. Decizia de convocare a lor mi-a aparținut în totalitate”, a precizat Dejan Stanojevic.

Lotul care va face deplasarea în Grecia: Marius Țic și Mihai Drăgușin (portari), Cosmin Radu, Tiberiu Negrean, Dimitri Goanță, Mihnea Chioveanu, Andrei Crețu, Mihnea Gheorghe, Alexandru Ghiban, Alex Popoviciu, Robert Gergelyfi, Roland Szabo, Victor Antipa. În Liga Mondială, România mai este în grupă cu Ungaria și cu Slovacia.

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen