Transformările prin care trece capitala „Rivierei caucaziene”. Ce speră rușii să obțină după organizarea JO 2014

Transformările prin care trece capitala
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în ediția tipărită săptămânală ProSport, distribuită în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar

  • Ochii întregii lumi sunt îndreptați timp de două săptămâni asupra stațiunii Soci cu ocazia Jocurilor Olimpice (JO) de Iarnă al căror start a fost dat pe 7 februarie

Șefii industriei rusești a turismului și președintele Vladimir Putin mizează pe această șansă unică pentru a transforma destinația de vară de pe litoralul Mării Negre, care și-a câștigat deja renumele pe plan local, într-una cunoscută la nivel mondial.

Supranumită capitala neoficială a „Rivierei caucaziene”, Soci atrage deja anual peste 4 milioane de turiști și îmbină relaxarea în confortul unora dintre cele mai frumoase și mai scumpe hoteluri de pe litoralul Mării Negre cu peisajul spectaculos al munților Caucaz.

Ruși speră ca, în anii care vor urma găzduirii JO de Iarnă, câteva milioane de noi turiști străini să le treacă pragurile hotelurilor de lux, multe construite special pentru această competiție.

Promovarea stațiunii nu se va opri însă aici. În luna martie, la Soci se vor organiza și Jocurile Paralimpice de Iarnă, iar în luna octombrie orașul va găzdui, pentru prima oară după 100 de ani, Grand Prix-ul Rusiei. Doar intrarea în Campionatul Modial de Formula 1 îi costă pe ruși, anual, din 2014 și până în 2020, peste 40 de milioane de dolari.

În 2018, după ce una dintre arenele construite cu ocazia JO  va fi transformată într-un stadion de primă clasă, Soci va fi și gazda Campionatului Mondial de Fotbal.

JO de Iarnă de la Soci, cele mai costisitoare din istorie
Rusia a cheltuit în ultimii șapte ani circa 51 de miliarde de dolari pentru a organiza JO de Iarnă, doar una dintre cele mai mari arene – Domul de gheață Balșoi – costând 300 de milioane de dolari. Multe dintre construcții au fost finanțate prin împrumuturi oferite de stat companiilor private, potrivit Ria Novosti.

Fiecare dintre cele 40.000 de locuri ale Stadionului Olimpic Fișt, arena unde s-a organizat ceremonia de deschidere a competiției sportive, a costat 13.300 de dolari, potrivit ABC News.

Practic, aceasta va fi cea mai costisitoare ediție a JO din istorie, reușind să depășească chiar și competiția de vară organizată în 2008 la Beijing, care a costat 43 de miliarde de dolari. Cheltuielile pentru organizarea sa sunt, totodată, de 28 de ori mai mari decât cele ale americanilor, care, pentru ediția din vara anului 1996 din Atlanta au alocat doar 1,8 miliarde de dolari.

Față de ediția JO de Iarnă, organizată de canadieni la Vancouver, în 2010, costurile evenimentului de la Soci sunt de șase ori mai mari.

Din momentul în care Soci a fost ales oraș gazdă al JO de Iarnă, în Rusia s-au construit cinci noi centrale energetice, un sistem de canalizare, patru noi stațiuni montane, 100 de hoteluri cu o capacitate de 27.000 de camere și un aeroport cu dotări de ultimă generație.

Pregătirile nu s-au oprit însă aici. Rețeaua de cale ferată a fost și ea extinsă, iar din 2007 până în prezent au fost construiți aproape un milion de metri pătrați de drumuri și de trotuare noi, potrivit Huffington Post.

Încă de anul trecut se anunța, de asemenea, că până la 450.000 de metri cubi de zăpadă vor fi depozitați în opt spații special amenajate și acoperiți cu pături termoizolante. Fiecare dintre depozite, cel mai mare având un volum de 100.000 metri cubi, urma să fie conectat cu câte o pârtie pentru a facilita transportul zăpezii în parcul olimpic. Costul acestor pregătiri era estimat la circa 7 milioane de dolari, conform Russia Today.

Totodată, zeci de tunuri de zăpadă au fost aduse la Soci pentru a asigura un strat de zăpadă perfect pentru desfășurarea JO în cele mai bune condiții.

Președintele Vladimir Putin susține că toate aceste pregătiri și cheltuieli nu vin dintr-o ambiție personală de a transforma Soci într-o destinație de elită cunoscută în toată lumea, ci că rolul organizării întregii competiții este acela de a-i bucura pe locuitorii statului său. „Aceasta nu este ambiția mea personală, ci interesul meu direct și concentrat asupra statului și a cetățenilor lui”, a declarat recent Putin, potrivit BBC.

„După prăbușirea U.R.S.S., după evenimentele sângeroase din Caucaz, starea generală a societății este sobră și pesimistă și avem nevoie de ceva care să o schimbe”, a mai explicat președintele rus.

Ce se va întâmpla cu parcul olimpic după finalul competiției

Pentru Rusia, „moștenirea” pe care o va obține de pe urma JO de iarnă ar putea fi chiar mai importantă decât competiția în sine. Există deja planuri pentru tot ce s-a constuit cu ocazia acestui eveniment. Stadionul Olimpic Fișt, cu o capacitate de 40.000 de locuri, unde se vor organiza ceremoniile de deschidere și închidere a JO de iarnă și a Jocurilor Paralimpice, va găzdui meciuri ale Cupei Mondiale FIFA 2018, iar Domul de gheață Balșoi, folosit pentru probele de hochei de gheață, va fi transformat într-un centru complet de divertisment de primă clasă, potrivit Huffington Post.
Palatul de patinaj Iceberg, construit pentru probele de patinaj viteză și short track, va deveni o pistă pentru ciclism, iar Centrul de patinaj Adler Arena va fi transformat într-un spațiu expozițional.

Un plan mai îndrăzneț a fost conturat pentru Arena Șaiba, unde se va desfășura proba de hochei pe gheață a JO de iarnă și cea de hochei pe sanie pe gheață a Jocurile Paraolimpice. Construcția va fi relocată.

După JO, Soci va deveni, totodată, o bază de pregătire pentru sportivii ruși având în vedere faptul că Centrul de curling Ice Cube, Complexul de biatlon și schi Laura, Centrul Sanski Sliding și Centrul de sărituri Gorki vor fi utilizate ca spații de antrenament.

Cu cine a concurat Soci pentru a deveni gazda JO de Iarnă din 2014

„Bătălia” pentru găzduirea ediției din 2014 a JO de Iarnă s-a dat în cadrul întrunirii Comitetului Olimpic Internațional din 4 iulie 2007. Pentru această oportunitate au concurat șapte orașe, respectiv Soci (Rusia), Almatî (Kazahstan), Salzburg (Austria), Borjomi (Georgia), Pyeonchang (Coreea de Sud), Jaca (Spania) și Sofia (Bulgaria).

În finală au intrat trei dintre ele, mai exact Soci, Salzburg – una dintre cele mai populare stațiuni montane din Austria, țară considerată a fi un adevărat paradis european pentru iubitorii sporturilor de iarnă – și Pyeonchang, o destinație din Coreea de Sud, aflată la poalele Munților Taebaek, considerată, de asemenea, un loc perfect pentru practicarea lor.

Fiind o stațiune de la Marea Neagră aflată într-o zonă cu un climat subtropical, efortul de susținere a desfășurării unui astfel de eveniment sportiv este pentru Soci mai mare decât în cazul celorlalte două candidate. Cu toate acestea, însuși președintele Vladimir Putin, dar și jucătoarea

de tenis de renume internațional Maria Șarapova au susținut-o în „luptă”.

Interesul românilor pentru Soci, aproape inexistent

Puțini sunt românii care își permit o vacanță în timpul verii în „capitala luxului” de pe litoralul rusesc al Mării Negre, cel mai scump din regiune. Tarifele de cazare pentru un sejur de o săptămână, cu mic dejun inclus, urcă până la 2.200 de dolari. Acesta este și unul dintre motivele care îi fac pe mulți să aleagă în schimb litoralul bulgăresc sau turcesc, de multe ori mai accesibil și mai bine dotat decât cel românesc.

Cu atât mai puțini români își permit să viziteze Soci în perioada JO de iarnă care se desfășoară acum. La finalul lunii ianuarie, cu doar câteva zile înainte de startul competiției, „doar două sau trei bilete” au fost vândute românilor care și-au dorit să vadă evenimentul sportiv, după cum explica secretarul general al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Ioan Dobrescu.

„Noi, pentru Jocurile Olimpice de la Soci, am solicitat organizatorilor destul de puține bilete, iar de vânzarea lor s-a ocupat agenția Cartan (n.r. – agenție autorizată de revânzare a biletelor la JO de la Soci, cu sediul în California). Din nefericire pentru noi, interesul din partea suporterilor români a fost minim, aproape inexistent aș spune. Nu am informații exacte, dar cred că s-au vândut doar două sau trei bilete”, declara recet oficialul COSR pentru Mediafax.

Un pachet turistic pregătit pentru turiștii care vor să meargă la Soci pentru a participa la JO de Iarnă costă, potrivit site-ului agenției de turism Cartan, chiar și 6.000 de dolari. În preț nu este inclus și transportul.

Pe lângă sumele mari pe care trebuie să le scoată din buzunar o persoană interesată de participare, au existat și alte explicații pentru interesul redus al românilor față de competiția de la Soci. Printre acestea se numără, potrivit reprezentanților COSR, lipsa unei tradiții de participare la JO de Iarnă și faptul că pentru un drum este necesară schimbarea mai multor mijloace de transport.

articol scris de Corina Vârlan

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele