LIVE BLOG Trei zile până la startul Jocurilor Olimpice. Fascinanta Rusie: sportivii nu au voie să pescuiască în baie. Putin se aventurează, Irina pozează

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Marius Hutu
LIVE BLOG Trei zile până la startul Jocurilor Olimpice. Fascinanta Rusie: sportivii nu au voie să pescuiască în baie. Putin se aventurează, Irina pozează
  • Publicat:
  • Actualizat:

23:59 Fotomodelul originar din Rusia, Irina Shayk, va trăi la intensitate maximă competiția de la Soci. Iubita fotbalistului Cristiano Ronaldo a intrat în atmosfera competiției și a postat pe facebook o poză de sezon… într-un costum de baie cu însemnele JO 2014. Privirea de sub cozoroc e dătătoare de speranțe pentru sportivii ruși…


19:51 Rusia încă are probleme de organizare, deși JO bat la ușă. Vladimir Putin nu-și face însă probleme și e sigur că totul va fi pus la punct până la deschiderea oficială. „Țarul” nu a părut stresat deloc și în așteptarea unor șefi de state a făcut o vizită la Parcul Național din Soci, unde a și intrat în „casa” unui leopard.


19:45 În absența vedetei Lindsey Vonn, Julia Mancuso este „atleta” de la care Statele Unite așteaptă medalii la „alpine”. Sportiva a ajuns astăzi la Soci și a suprins prin vestimentația afișată, având în vedere că în Rusia totuși este iarnă, iar temperaturile nu tocmai ridicate.


19:37 Jocurile Olimpice de la Soci se deschid oficial vineri seara, însă competiția propriu-zisă debutează cu o zi mai devreme. Joi sunt programate calificări la patinaj viteză și schi acrobatic.


18:35 Situație neașteptată în delegația Austriei. Două sportive sunt amenințate cu răpirea dacă vor participa la competiția din Rusia. Citiți aici despre cine este vorba


18:17 Apa din hotelurile în care sunt cazați jurnaliștii la Soci arată incredibil! Poate fi confundată cu un pahar de… urină!


16:52 Elvețienii de la schi alpin au punctat deja la impresia artistică. Rămâne de văzut cum se vor descurca și pe pârtii, unde au concurență accerbă cu austriecii, norvegienii, francezii sau americanii. Kueng, Janka și Defago sunt oamenii de podium ai Elveției la schi alpin.


16:45 Eva Tofalvi este și la JO de la Soci principala speranță din delegația României pentru a obține un rezultat notabil. În precedentele patru participări, biatlonista din Miercurea Ciuc a obținut un singur Top 10, la Vancouver, când a ocupat această poziție cu ștafeta. În probele individuale, Eva are două locuri 11 la Nagano (1998) și Vancouver (2010), ambele în proba lungă de 15 km. În acest sezon, Tofalvi nu a urcat mai sus de locul 25 în Cupa Mondială, deși a avut o alergare foarte bună pe schiuri. Tragerea a tras-o însă în jos. Într-o zi remarcabilă, adică ținte ochite cât mai aproape de sută la sută, românca poate prinde un Top 10.


16:35 Mari amatori de ciclism, olandezii și-au adus și bicicletele la Soci. Imaginea din fața clădirii în care s-a cantonat delegația „portocalie” își dă senzația că te-ai regăsi în… Olanda.


16:10 Reguli foarte interesante găsite de sportivi în camerele din satele olimpice. Canadianul Sebastien Toutant, competitor la snowboard, a postat pe twitter o fotografie cu lucrurile acceptate și interzise în baie. Printre altele, sportivii nu au voie să pescuiască în closet sau să se urce cu picioarele pe acesta!


15:03 Un nou accident a avut loc pe pârtia pe care ar trebui să aibă loc competiția de snowboard freestyle. E vorba despre finlandeza Marika Enne, care a fost transportată la spital după o căzătură. Viața ei se află în afara oricărui pericol.


14:55 Aparent un sport la îndemână, sania este printre cele mai periculoase discipline din programul Jocurilor Olimpice. Sportivii vor concura în Rusia pe o pistă pe care se ating și 155 km/h.


14:50 În urmă cu aproximativ un an, la Brașov se desfășura Festivalul Olimpic al Tineretului European. La un an distanță, doi juniori români au reușit deja să promoveze în lotul mare, este vorba despre Iulian Pîtea, care la 16 ani este și mezinul delegației, și Ania Caill (18 ani). Cei doi vor concura la sărituri cu schiurile, respectiv schi alpin.


14:35 Suntem exotici. În precedentele 21 de ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă, România a obținut o singură medalie, la ediția din 1968. Atunci, la Grenoble, echipajul de bob – 2 persoane format din Nicolae Panțuru și Nicolae Neagoe cucerea medalia de bronz. La ultimele patru ediții, România a prins doar o clasare în Top 10, la Vancouver (2010), prin ștafeta de biatlon. Ultimul rezultat notabil a fost înregistrat la ediția din 1992, la Albertville, când Ioan Apostol și Liviu Cepoi terminau pe locul 4 în proba de sanie – dublu. La aceeași ediție, Mihaela Dascălu ocupa locul 6 în proba de 1.000 de metri – patinaj viteză.


14:30 La casele de pariuri, Norvegia este favorită să câștige cele mai multe medalii de aur la Soci. Delegația nordică este văzută înaintea Statelor Unite și Germaniei. Gazdele competiție au a patra șansă, în timp ce Canada, națiunea care s-a clasat pe locul 1 în topul națiunilor la Vancouver, este abia pe locul 5. Și la numărul de medalii, ordinea este aceeași.


14:15 Francezii de la L’Equipe a prezentat lista celor mai importante 10 absențe de la Soci. Cele mai importante nume lipsesc la schi alpin: Lindsey Vonn (SUA), Hannes Reichelt (Austria), Marion Rolland (Franța) și Tessa Worley (Franța). În top 10 mai intră: Evan Lysacek (patinaj artistic, SUA), Miriam Gossner (biatlon, Germania), Martin Saint-Louis (hochei, Canada), Wang Meng (short-track, China), Xavier De Le Rue (snowboard, Franța) și Kiira Korpi (patinaj artistic, Finlanda).


13:45 Biatlonistul Cornel Puchianu este primul român care va intra în concurs la Jocurile Olimpice, într-o probă în care se vor decerna medalii – sprint 10 kilometri. Sportivul are cel mai bun rezultat al sezonului un loc 48, în etapa de sprint de la Oestersund (Suedia). Principalii favoriți la câștigarea titlului olimpic sunt Martin Fourcade (Franța) și Emil Hegle Svendsen (Norvegia).

Program JO:


13:35 Turneul de hochei pe gheață va face, probabil, audiențe foarte bune la Soci, având în vedere că toate vedetele din campionatul nord-american (NHL), dar și din cea mai puternică întrecere europeană (KHL), vor fi prezente la JO. Canada vine în Rusia cu o echipă care însumează salarii de 152 de milioane de dolari. Alte două reprezentative, Statele Unite și Rusia, trec de granița celor 100 de milioane de dolari când sunt însumate salariile celor 25 de jucători selecționați. Citiți aici care sunt „mașinile” de făcut bani în absența schioarei Lindsey Vonn.


13:30 Organizatorii au decis să modifice traseul la proba de slopestyle, introdusă în premieră în programul Jocurilor Olimpice. Măsura a fost luată după ce unul dintre favoriții probei, norvegianul Torstein Horgmo, a căzut la un antrenament și a fost transportat la spital.


13:10 Se întâmplă și la case mai mari. Problema câinilor comunitari le dă bătăi de cap și rușilor. Mii de câini maidanezi umblă pe străzile de la Soci și ar putea ajunge chiar și în satele olimpice. Ziariștii britanici au prezentat deja mai multe articole pe această temă, inclusiv faptul că mai mulți copii au fost mușcați.


12:50 Adler Arena, locația în care se vor desfășura întrecerile de patinaj viteză, arată ca un OZN sau un Iceberg. Sportivii au început deja să se acomodeze cu pista de concurs. Pentru spectatori au fost create aproximativ 8.000 de locuri. Construcția arenei a fost finalizată în 2012 și a costat 32,8 milioane de dolari!

12:40 La Jocurile Olimpice de la Soci vor fi decernate 98 de titluri, față de 86 acordate în urmă cu patru ani, la Vancouver. Probe noi au apărut la snowboard, patinaj artistic, sanie, biatlon sau sărituri cu schiurile.


Au mai rămas trei zile până la startul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, o competiție în care rușii au investit aproximativ 55 de miliarde de dolari. Va fi cu siguranță cea mai scumpă ediție a competiției supreme din istorie. Vladimir Putin și-a dorit o competiție extravagantă, care să iasă cu orice preț în evidență, astfel că a cheltuit fără limită pentru a arăta lumii întregi de ce este în stare Rusia. În ciuda investițiilor masive, la Soci încă nu sunt toate lucrurile puse la punct, în special cele legate de logistică. Președintele CIO, Thomas Bach, a dat însă garanții că totul va fi în regulă vineri, când este programată deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice. Citiți aici despre dezastrul existent în aceste zile la Soci

Delegația României a ajuns de duminică la Soci, având în componență 24 de sportivi. Țara noastră va fi reprezentată la opt discipline, astfel:

sursa foto: facebook/Renault România
 

Schi alpin: Alexandru George Barbu, Ioan Valeriu Achiriloaie, Ania Monica Germaine Cail;
Schi fond: Sara Timea, Paul Constantin Pepene, Florin Daniel Pripici;
Biatlon: Eva Tofalvi, Cornel Dumitru Puchianu;
Sărituri cu schiurile: Iulian Sorin Pîtea;
Patinaj artistic: Zoltan Kelemen;
Skeleton: Dorin Dumitru Velicu, Maria Marinela Mazilu;
Sanie: Valentin Crețu (simplu masculin, ștafetă), Nicolae Radu Șovăială și Alexandru Teodorescu (dublu sanie masculin, ștafetă), Raluca Strămăturaru (simplu feminin, ștafetă);
Bob: Nicolae Istrate și Florin Cezar Crăciun (echipajul de dublu masculin), Andreas Paul Neagu, Paul Septimiu Muntean, Dănuț Ion Moldovan și Bogdan Otavă (echipajul de 4 masculin), Maria Adela Constantin și Andreea Grecu (echipajul de bob dublu feminin).

Eva Tofalvi, care va participa la a cincea ediție a Jocurilor Olimpice, va fi portdrapelul României la deschiderea oficială de vineri seara.

Până la start, dar și pe parcursul celor 16 zile de întreceri, ProSport vă va ține la curent cu tot ce se întâmplă la Soci, va prezenta povești, imagini, dar și tot ce se întâmplă în jurul competiției supreme.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele