Alin Moldoveanu le-a prezentat ieșenilor aurul olimpic:** „Nici acum nu realizez că sunt campion olimpic!”

Alin Moldoveanu le-a prezentat ieșenilor aurul olimpic:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși a trecut mai bine de o săptămână de când a cucerit titlul olimpic la Londra, tiristul Alin Moldoveanu spune că încă nu realizează performanța obținută. Sportivul legitimat la CS Omega Tehnoton Iași – Dinamo București a prezentat medalia olimpică de aur în cadrul unei conferințe de presă, la Iași, la sediul clubului de care aparține și a precizat că nu va lua vacanță, urmând ca de luni să revină la antrenamente.

„La Londra a fost cel mai frumos concurs la care am participat până acum. Nici acum nu-mi dau seama de performanța reușită! Nu realizez încă ce s-a întâmplat. Iau lucrurile pas cu pas. De 17 ani muncesc pentru această medalie. Trebuie să treci peste multe impedimente pentru a ajunge aici. Trebuie să lupți încontinuu. Nu-mi iau nicio vacanță. Atunci când faci ceva cu pasiune ești tot timpul în concediu! De-abia aștept ca de luni să mă întorc în poligon”, a declarat Alin Moldoveanu.

Tiristul care adus României primul titlu olimpic la Londra a adăugat că în timpul concursului se izolează de tot ce se află în jurul său și se concentrează doar asupra a ceea ce are de făcut, fără a se uita la rezultatele adversarilor.

„În ziua în care am un concurs, mă izolez de tot ceea ce este în jur. Din această stare ies treptat. Tocmai de aceea nici nu am realizat că am câștigat. Au trecut momente bune până să realizez acest lucru. În timpul concursului nu sunt atent decât la ceea ce fac eu. Nu te poți uita la cum trag alții, pentru că îți pierzi din concentrare și totul s-a terminat”, a punctat campionul olimpic.

Managerul clubului Omega Tehnoton Iași, Maricel Popa, a propus ca la următoarea Olimpiadă Alin Moldoveanu să fie port-drapelul României la festivitatea de deschidere.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…