Vali Cosma: „Intrăm într-o finală!”

Valentina Cosma (48 de ani) a dispărut de o bună bucată de timp din peisajul handbalului feminin. Fostul star al naționalei s-a stabilit de câțiva ani în Franța, iar în prezent profesează la o școală de handbal din Yutz. Practic, descoperă tinere talente pentru francezi. Înainte de a pleca la un antrenament, fostul mare pivot al României a acceptat să vorbească despre prezentul echipei naționale, dar să facă și o scurtă incursiune în trecut.

Ați jucat peste 18 ani în echipa națională. Ce simte o handbalistă înainte de a participa la un Campionat Mondial?
Din moment ce ești selecționată, te simți mândră că faci parte din lot și că ai șansa de a merge la o asemenea competiție. Dragostea de handbal și de țară te face să uiți de orice problemă, iar emoțiile înaintea startului sunt firești, dar și pozitive.

Cum se vede echipa României din Franța înaintea acestui Mondial?
Nu am urmărit îndeaproape ce s-a întâmplat în ultima vreme la echipa națională, dar sunt convinsă că avem o echipă de locurile 1-4. Eu văd echipa României jucând o finală la Campionatul Mondial din Brazilia. Dacă luăm individual fiecare jucătoare, stăm bine pe toate posturile.

Dar cum percepe Franța Mondialul din Brazilia?
Francezii sunt optimiști și pleacă de obicei la marile competiții ca învingători. Au un moral foarte bun înaintea Mondialului.

Presiune pe Franța!

Ce credeți despre meciul direct România – Franța?
Cred că va fi un meci foarte strâns, dar nu pot oferi soluții tehnice. Ideal ar fi să ne aflăm în avantaj spre final de joc, întrucât Franța se descurcă de minune în ultimele minute. La egalitate este greu de bătut, mai ales că se bazează și pe acea apărare avansată care deranjează pe toată lumea. Și la ultimul Mondial, multe echipe s-au împiedicat în fața Franței.

Cum îi caracterizați pe actualii pivoți ai României?
Stăm foarte bine pe acest post. Atât Oana Manea, cât și Ionela Stanca, chiar dacă nu merge acum la Mondiale, sunt două jucătoare complete în atac, care pot găsi oricând soluții pentru echipă. În apărare cred că ar mai avea puțin de lucrat.

Apreciați că au ajuns la nivelul d-voastră?
Cred că m-au și depășit, având în vedere și rezultatele pe care le-au obținut.

„Noi ajungeam stresate și obosite psihic la Mondiale”

Ați jucat la atâtea ediții ale Campionatelor Mondiale. Care ar fi cea mai plăcută participare?
Ultima la care am luat parte, în 1999, când am venit pe locul patru. Atunci am obținut calificarea directă la Jocurile Olimpice de la Sydney, iar pentru mine a fost și cel mai bun rezultat. Bine, lumea a perceput rezultatul respectiv ca pe un eșec pentru că nu am luat o medalie.

Și cel mai mare regret?
Că nu am luat niciodată medalie, deși am avut mereu o echipă valoroasă.

Lumea handbalului spune că ați fost o generație de excepție, poate chiar și peste cea din ziua de azi, dar nu ați urcat niciodată pe podium, deși ați avut mai multe ocazii. Care sunt motivele pentru care ați eșuat mereu în tentativa de a lua măcar o medalie?
În primul rând cred că nivelul handbalului de acum a scăzut, în comparație cu anii 80-90. Danemarca, Rusia sau Germania erau echipe de nebătut cu 15-20 de ani în urmă, acum aceste formații pot pierde oricând. Din păcate, noi ne-am împiedicat ca țiganul la mal de fiecare dată. În perioada noastră se făceau cantonamente și cu șase-șapte luni înainte de un Campionat Mondial, iar la turneele finale ajungeam stresate, obosite psihic și clacam. Acum, nu știu dacă se mai fac cantonamente atât de lungi.

Sunteți totuși împăcată după toți anii petrecuți la echipa națională?
Pot spune că da. Cu ajutorul echipei naționale, am ajuns să fiu o persoană cunoscută și respectată, atât în România, cât și în afara țării. De fiecare dată am venit la lot cu plăcere și am încercat să-mi fac datoria.

Mai țineți legătura cu cineva din handbalul românesc?
În ultima vreme mai puțin. Cu Lidia Drăgănescu am mai păstrat legătura din vechea trupă.