Valentina Ardean și-a prelungit până în 2017 contractul cu HCM Baia Mare. Urmează Paula Ungureanu

Redactor:
Marius Hutu
Valentina Ardean și-a prelungit până în 2017 contractul cu HCM Baia Mare. Urmează Paula Ungureanu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valentina Ardean-Elisei (32 ani) va juca cel puțin încă două sezoane la HCM Baia Mare, a anunțat site-ul oficial al clubului. Extrema stângă, desemnată căpitan în acest sezon la campioana României, a fost adusă în Baia Mare la începutul anului 2014, când a semnat un angajament până la finele sezonului 2015.

Devenită jucătoare importantă, motiv pentru care a și ajuns în scurt timp liderul echipei, Alice a fost o prioritate pentru HCM. Astfel, cele două părți au ajuns la o nouă înțelegere, care se va încheia în 2017, când jucătoarea va împlini 35 de ani. „La HCM Baia Mare mă simt ca în familie, este o echipă care își dorește performanță la cel mai înalt nivel”, și-a motivat Ardean alegerea de a mai juca încă doi ani la campioana României.

Încă din primele șase luni jucate la HCM Baia Mare, extrema stângă a reușit să câștige „eventul”, Liga Națională și Cupa României, lucru pe care l-a mai reușit în carieră cu Oltchim Rm. Vâlcea. În acest sezon, „Alice” are o concurență acerbă pe post cu norvegianca Herrem, dar a făcut față cu brio acestei provocări și a evoluat constant în primul „7”.

În această perioadă, HCM Baia Mare încearcă să semneze o nouă înțelegere și cu Paula Ungureanu, portarul care a avut evoluție excelentă la Campionatul European din Ungaria și Croația, dar care a contribuit decisiv și la calificarea echipei în sferturile de finală ale Cupei României, în partida cu Corona Brașov (scor 25-21). Oficialii clubului au susținut că discuțiile sunt foarte avansate, astfel că prezentarea noului angajament este o chestiune de timp.

 Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…