„Un moment foarte trist, sunt pusă într-o situație dificilă să vorbesc după acest meci”. Tricolorele dau asigurări: la antrenamente s-a „acoperit tot ce înseamnă pregătirea jocului”

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala feminină de handbal a fost eliminată în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Germania, după ce a pierdut în mod surprinzător în fața Cehiei, cu 28-27, după ce a condus aproape tot meciul. La finbal, e greu de descxris în cuvinte cum au arătat jucătoareele, pe chipul lor s-a citit tristețe, tristețe, tristețe… La zona-mixtă s-au oprit doar 2-3 handbaliste, iar la conferința de presă a fost trimuisă Cyntia Tomescu, jucătoare care nu a jucat în această partidă!

Este un moment foarte trist, eu sunt pusă într-o situație dificilă, să vorbesc după acest meci. Toate fetele, inclusiv eu suntem triste, este o dezamăgire destul de mare. Dar noi trebuie să rămânem unite și să ne concentrăm pe meciurile care urmează”, a declarat pivotul echipei naționale.

În cele câteva minute, Cyntia Tomescu a încercat să explice în câteva cuvinte ceea ce s-a întâmplat la partida cu Cehia:

„Ne-am dorit enorm de mult să câștigăm acest meci, consider că fetele au dat tot ce au putut pe teren. Probabil au fost unele momente pe care nu le-am gândit cu luciditate, iar atunci Cehia a reușit să preia conducerea”.

Jucătoarea a mai vorbit despre dezamăgiri…

„Este o dezamăgire enormă. După ce am trecut de faza grupelor, ne-am gândit numai la Cehia, nu am subestimat nicio clipă adversarul, știam că vom avea un meci foarte puternic”

… despre ce s-a întâmplat în repriza secundă

„Mi se pare că în unele momente nu am mai avut încrederea în noi, am observat că jucătoarele din echipa Cehiei au avut mai mult curaj. Dar cred că antrenorul este cel mai în măsură să vorbească despre ce a mers și ce nu a mers în repriza secundă”

… despre arbitraj

„Nu vreau acuz arbitrajul sau să spun că din cauza asta am pierdut, dar la ce am văzut eu pe teren, de pe bancă, consider că în unele momente deciziile au fost în dezavantajul nostru. Unele eliminări s-au dat prea ușor”

… despre o posibilă deconectate apărută de la meciul cu Franța

„Nu consider că ne-am deconectat. Da, într-adevăr, unele jucătoare au fost odihnite, știam că meciul de azi va fi foarte greu. Dar și noi cele care am intrat în meciul cu Franța ne-am dorit să jucăm cât mai bine și să arătăm că merităm să fim aici”

… despre faptul că Neagui a dus greul și a tras la poartă aproape 45% din șuturile echipei

„Cristina și-a asumat mereu responsabilitatea, nu știu dacă a fost prea mult, consider că ea a aruncat când a simțit. Dar în același timp au fost și alte jucătoare care au marcat și au ajutat cum au putut echipa”

… despre pregătirea jocului cu Cehia

„Am vorbit și la vizionări când am făcut ședințele, știam că ele aleargă foarte mult, atât pe faza a doua, contraatac, chiar și atunci când iau gol și fac repunerile foarte rapide de la centru. La antrenamente, la ședințe s-a acoperit tot ce înseamnă pregătirea meciului”

Naționala României revine mâine în țară, după ce a părăsit Campionatul Mondial. Partida Norvegia – Spania nu s-a încheiat, dar cel mai probabil tricolorele vor termina pe locul 10 în Germania.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen