SPECIAL | Carmen Martin, extrema care „garantează goluri”: „Mă trag din neam de agricultori”. A câștigat Liga Campionilor cu CSM, și-a fidelizat fanii români, dar marți trage contra lui Neagu & Co., în România – Spania, de la ora 19:00

SPECIAL | Carmen Martin, extrema care
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • România – Spania este duelul în care Neagu & Co. trebuie să facă uitată prestația slabă din meciul cu Olanda (24-29). Tricolorele au în față un tur de forță, fiind nevoite pentru prima dată să joace în zile consecutive la acest EURO2018 – marți, cu Spania natală a selecționerului Ambros Martin, iar miercuri – derby-ul ambițiilor cu Ungaria.

Spania va încerca să încurce România cu o jucătoare care a trăit trei ani la București, care a scris istorie pentru țara sa în timp ce era legitimată la CSM și care a intrat în inimile tricolore atât de clar, încât, anul trecut, la Mondial, românii prezenți în Germania pentru a susține naționala noastră s-au transferat pentru o zi în galeria Armadei, încuranjând-o în duelul cu Franța. Pe scurt, Carmen Martin este una dintre jucătoarele emblemă ale Spaniei. Și prima iberică din istorie care a ridicat deasupra capului trofeul Ligii Campionilor.

Carmen Martin este căpitan de echipă. A contribuit la bronzul olimpic câștigat la Londra de națiunea care nu participase niciodată la Jocuri până la ediția de pe teren propriu, de la Barcelona (1992), dar nu a jucat fazele finale, din cauza unei accidentări. La 20 de ani de la debutul olimpic, ibericele erau, în fine, pe podium, după ce, în 2011, acontaseră o primă medalie de bronz la Mondiale. Iar Carmen Martin visează să fie și ea pe podiumul olimpic, lângă colegele ei, la o nouă medalie, la Tokyo 2020. În CV-ul său mai figurează două medalii de argint la Europene și Liga Campionilor câștigată în 2016, cu CSM București. La trei turnee finale (CM 2011, CE 2014 și 2016), Carmen Martin a fost inclusă în All-Star Team, pe postul de extremă-dreapta.

Neam de neamul ei n-a știut decât… agricultură

Carmen Dolores Martín Berenguer, pe numele său complet, declara cu modestie, într-un interviu realizat de Telekom Sport, că este prima din familia ei care face sport. „Mă trag din neam de agricultori, așa că nu a fost timp de sport. E o meserie dificilă. Ei sunt fericiți că mie îmi place sportul. De mică mi-a plăcut să mă joc, să stau tot timpul pe afară, să mă plimb, să alerg, să merg peste tot, ca oricărui copil. Ai mei m-au susținut toată viața. Mi-au spus: ‘Dacă ție îți place, fă-o! Dacă tu crezi că acesta este drumul tău, urmează-l!‘”

S-a născut pe 29 mai 1988, la Ameria, în Andaluzia, dar este cetățean de onoare al Bucureștiului începând cu 2016, după câștigarea celui mai râvnit trofeu din handbal.

Motivul curios pentru care a plecat de la CSM

Se spune că o dată ce ai gustat nectarul dulce al performanței la cel mai înalt nivel nu te mai saturi de el. Venită la CSM București de la Krim Ljubljana, într-o perioadă în care campioana Sloveniei se confrunta cu probleme financiare, Carmen Martin a ales să părăsească, după trei ani, Bucureștiul și prim-plan-ul, alegând să meargă la Nice, tocmai pentru a „scăpa” de meciurile din Liga Campionilor. „Sunt conștientă că mintea și corpul au nevoie de o reîmprospătare. Să joci constant în Champions League și la națională e foarte greu. Dacă aș juca la acest nivel încă un an ar fi un pic cam greu pentru mine, așa că prefer să stau puțin deoparte o vreme și apoi voi vedea„, spunea Carmen Martin.

A ales Franța și pentru a se automotiva să învețe limba franceză, care îi va fi de folos la obținerea diplomei în Turism.

Altfel, Carmen Martin se dedică sută la sută handbalului și joacă doar puțin fotbal, doar la încălzire, la cererea staff-ului tehnic.

Fascinată de România

Într-un material dedicat ei pe site-ul Federației Europene de Handbal, Carmen Martin este descrisă drept „fata care garantează golurile„, o jucătoare „inteligentă, muncitoare și o învingătoare înnăscută„, excelentă la aruncările de penalitate de la 7 m, cu o abilitate incredibilă de a ‘citi’ portărițele adverse. A debutat la 17 ani în echipa națională, în 2005, și se află, deja, în topul marcatoarelor all-time pentru Spania.

Experiența din România a marcat-o. „În Spania, este de neconceput să ai handbal feminin la televizor. În România, suntem tratate așa cum sunt tratați fotbaliștii la noi, în Spania. Vin jurnaliști la antrenamente, vorbesc cu jucătoarele, se vorbește despre tot ce facem în Liga Campionilor. Cred că este păcat că în Spania – fotbalul e sport, tenisul e sport, dar handbalul nu”, declara Carmen Martin presei din Peninsula Iberică.

Carmen, în afara terenului

Descusută de jurnaliștii de la El Espanol, Carmen Martin recunoștea că îi place muzica anilor ’80, serialul american Narcos, preferă un Espresso și nu a fost prea impresionată de ‘Castelul lui Dracula’, pentru că este departe de București și ‘ușor în ruină’.

  • România întâlnește Spania, marți, de la ora 19:00, la Nancy. Partida este în direct pe TVR HD și în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen