Buducnost este noua câștigătoare a Ligii Campionilor, după ce a învins-o duminică pe Larvik, scor 26-22, în finala competiției de la Budapesta. O apărare precisă, una dintre cele mai bune din istoria handbalului feminin, 283 de antrenamente și o linie de 9 metri stelară, plus unul dintre cei mai buni portari ai competiției, sunt câteva dintre argumentele cu care echipa muntenegreană a câștigat a doua Ligă din istorie
După două sezoane dominate clar de Gyor, actualul sezon al Ligii Campionilor părea unul echilibrat înainte de start. Trei echipe se individualizau ca pretendente pentru un nou trofeu – unul abstract, înalt de aproape un metru, care a fost creat de doi foști studenți ai Facultății Moholy-Nagy din Budapesta. Gyor a picat încă din start, după ce Anita Gorbicz a anunțat că e însărcinată, Katarina Bulatovic a plecat la Buducnost, Raphaelle Tervel s-a retras, iar Eduarda Amorim a suferit o ruptură de ligamente. Astfel că pentru trofeu rămânea o luptă în doi – Buducnost și Larvik – cu Vardar un outsider extrem de periculos. Concluzia a fost, însă, cea așteptată. O finală între campioana Muntenegrului și cea a Norvegiei. Un meci între cele două echipe neînvinse din acest sezon al Ligii, o nouă dovadă că Buducnost și Larvik au fost practic, din altă Ligă. Victoria lui Buducnost, scor 26-22, a venit, oarecum, logic, având în vedere că Larvik a avut un nivel bun, dar nu strălucitor. În timp ce echipa muntenegreană și-a construit piesă cu piesă un adevărat dream team, care practică una dintre cele mai bune apărări din istoria Ligii.
Concentrare, anticipare și atenție. Defensiva lui Buducnost e fantastică și nu doar prin duritatea de care dă dovadă
O defensivă „bestială”
Într-un articol publicat pe site-ul oficial al Ligii Campionilor, comentatorul irlandez Tom O’Brannagain notează că „Frumoasa trebuie să coexiste cu Bestia […], iar multe dintre jucătoare nu au fost mulțumite de defensiva dură practicată de Buducnost. Nu sunt un fan al apărării al cărui motto presupune oprirea adversarului prin orice mijloc, dar e datoria atacului să găsească cheia defensivei”. Statistic, defensiva lui Buducnost s-a apărat excelent în acest sezon, încasând 326 de goluri în 15 meciuri, o medie de 21,7 goluri pe meci, cu doar 0,1 goluri pe meci inferioară celei reușite de Gyor în urmă cu două sezoane, când a câștigat trofeul tot în fața lui Larvik. Însă forța pe care a exercitat-o campioana din acest sezon în defensivă a fost criticată de aproape toate adversarele. „Sincer, am simțit că am pășit într-un război”, a spus Anja Edin, a doua cea mai bună marcatoare a echipei norvegiene în finală, cu 5 goluri. Practic, Cvijic, Bulatovic, Knezevic sau chiar și Neagu au apărat eroic fiecare centimetru, duelurile cu pivotul Frafjord fiind elocvente, aceasta fiind împinsă și lovită aproape la fiecare fază. Dar, așa cum spune și O’Brannagain, „no pain, no gain”. Planul tactic al lui Buducnost a funcționat aproape perfect, extremele și jocul în viteză al lui Larvik, principalele avantaje ale echipei norvegiene, fiind neutralizate fără emoții. La fel s-a întâmplat și în semifinala cu Vardar, când macedonencele nu au înscris de 17 ori, performanță insuficientă pentru a avea măcar un gând de calificare. În plus, Buducnost a avut și un goalkeeper senzațional în Clara Woltering, care și-a anunțat plecarea din vară, care a desăvârșit una dintre cele mai bune apărări din istoria modernă a handbalului feminin.
Bulatovic (a doua din dreapta) a câștigat Liga Campionilor de patru ori în carieră (cu Slagelse în 2007, cu Buducnost în 2011 și 2015 și cu Gyor în 2014)
O gândire sănătoasă pe termen lung
Evident, meritul victoriei e și al conducerii clubului, care a declanșat un mecanism senzațional în urmă cu doi ani, odată cu desființarea Oltchimului. Schimbul de generații s-a făcut repede, după retragerea Bojanei Popovic, muntenegrenii aducând-o pe Cristina Neagu. A fost un risc calculat, mai ales că Neagu venea după o operație la umăr și una la genunchi, un risc enorm pe care Buducnost și l-a asumat. Practic, echipa muntenegreană a fost all-in pe recuperarea sportivei de 26 de ani. Însă când Neagu a dat semne de revenire în sezonul trecut, șefii lui Buducnost au știut că e timpul să lovească decisiv. Pleiadei de staruri din lotul muntenegrean i s-a alăturat și Katarina Bulatovic, care a revenit de la Gyor, după un an petrecut la Oltchim și un an petrecut la echipa maghiară. Mutarea s-a dovedit inspirată, declanșând o situație win-win pentru ambele părți. Buducnost s-a ales cu cea mai bună linie de 9 metri din acest sezon al Ligii – Bulatovic-Knezevic-Neagu – în timp ce interul dreapta a câștigat a patra Ligă a Campionilor din carieră, apropiindu-se la doar două de performanța Bojanei Popovic.
RESULT: Late @LarvikHK fightback not enough to deny brilliant Buducnost their 2nd #ehfcl title! #ehffinal4 pic.twitter.com/MPG92B7voT — EHF Champions League (@ehfcl) May 10, 2015
RESULT: Late @LarvikHK fightback not enough to deny brilliant Buducnost their 2nd #ehfcl title! #ehffinal4 pic.twitter.com/MPG92B7voT
— EHF Champions League (@ehfcl) May 10, 2015
A avut un MVP în Cristina Neagu
Vorbeam mai devreme de riscul asumat cu Cristina Neagu, unul care a avut un rezultat perfect atât pentru sportivă, cât și pentru echipă. „Mulți spuneau că nu o să-mi revin, iată însă că am reușit”, a declarat Neagu la finalul partidei cu Larvik. Iar comeback-ul său este unul care merită urmărit de orice sportiv accidentat din această lume. Cu probleme la umăr și ligamente rupte la genunchi, Neagu și-a revenit complet și a dus un sezon întreg așa cum și-a dorit – fără accidentări. A câștigat titlul de golgheter al Ligii Campionilor, a doua handbalistă din România care reușește acest lucru în epoca modernă, după Cristina Vărzaru și a fost, în permanență, hărțuită de apărătoare, lucru care i-a permis să deschidă jocul tot mai mult către colege, oferindu-le șanse clare de gol. A terminat sezonul cu o entorsă la gleznă, suferită în secunda 49 a finalei cu Larvik, dar a continuat, a strâns din dinți, terminând meciul cu 3 goluri. E drept, poate pe apărare a fost cu un pas mai lentă decât trebuia, dar imaginea lui Neagu, una dintre cele mai iubite jucătoare de la Buducnost, rămâne cea cu medalia de aur la gât și mingea de aur a competiției, oferită golgheterului.
Neagu și Adzic, în timpul finalei de anul trecut, pe care Buducnost a pierdut-o cu 27-21 în fața lui Gyor
Adzic, cel mai bun antrenor din ultimii cinci ani
Înainte de startul oficial al sezonului, Dragan Adzic, antrenorul lui Buducnost, a fost criticat aspru de fanii lui Buducnost pentru că își risca inutil jucătoarele titulare în meciuri amicale. Spre exemplu, Neagu, Knezevic sau Bulatovic au jucat cel puțin 45 de minute în meciurile de la Bucharest Trophy. Însă chiar de atunci, defensiva muntenegreană a arătat ca fiind una de top. „Îi mulțumesc antrenorului Dragan Adzic, care a creat un colectiv senzațional aici”, a spus Neagu, la finalul partidei. E adevărat, cu puțin noroc, fără accidentări serioase, planul lui Adzic a funcționat perfect. A știut, însă, când să dicteze apăsarea accelerației și când să le spună jucătoarelor să se relaxeze în acest sezon. Ba mai mult, a completat o apărare deja senzațională cu un atac gândit excelent pentru interi, cu paravane făcute de Mehmedovic sau Bulatovic pentru Neagu și o circulație senzațională a mingii. Buducnost a impresionat și prin constanță și, mai ales, prin dăruire, iar Adzic are un merit masiv în această privință. Iar în acest moment, tehnicianul de 45 de ani, care cunoaște limba engleză, dar nu o vorbește, fiindu-i teamă să greșească vreun cuvânt, are în palmares două Ligi ale Campionilor cu Buducnost, plus, un European și o medalie de argint cu naționala Muntenegrului. Toate în ultimii cinci ani!
283 de antrenamente, secretul succesului
Oricât de talentată ar fi echipa, un meci de handbal nu se câștigă fără un strop de transpirație. E o placă învechită, dar care se confirmă aproape la fiecare meci important. Lucru pe care îl recunoaște și Cristina Neagu, care a declarat după finala cu Larvik că secretul a fost „munca, foarte multă muncă”. Tot Neagu a subliniat diferența dintre antrenamentele din România și cele din Muntenegru. Iar Dragan Adzic a fost cel care a confirmat acest lucru. „Am avut 283 de antrenamente, iar ultima noastră înfrângere a venit pe 5 mai 2014. Am știut ce trebuie să facem, iar eșecul din finala de anul trecut a fost o experiență extrem de importantă pentru noi”, a declarat Adzic după ce Buducnost a ridicat al doilea trofeu al Ligii Campionilor din istorie.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER