Minaur nu se predă. Ce jucători speră să păstreze campioana României cu care să atace din nou cupele europene

Redactor:
Marius Hutu
Minaur nu se predă. Ce jucători speră să păstreze campioana României cu care să atace din nou cupele europene
  • Publicat:
  • Actualizat:

Minaur Baia Mare a ajuns într-un punct critic la sfârșitul anului 2015, ultimele meciuri disputându-le cu un lot redus numeric, practic cu 9-10 jucători (incluzând aici 3 portari). După 17 etape desfășurate din acest sezon, campioana en-titre se află pe locul 9, prima sub linia de play-off, iar multă lume s-a consolat cu ideea că Baia Mare va lupta în partea secundă a sezonului pentru evitarea retrogradării. Surse din Baia Mare susțin însă că Minaur nu și-a spus însă ultimul cuvânt în acest an competițional. Ba mai mult, echipa va lupta incluisv pentru titlu și în acest sezon!

Oficialii clubului au plătit o parte din restanțele financiare la echipa de fete HCM Baia Mare, dar și la echipa masculină. Deocamdată, Minaur se află în vacanță, dar la începutul săptămânii viitoare este programată reunirea, iar la pregătiri sunt așteptați aproape toți jucătorii care au jucat în toamnă pentru formația campioană și nu s-au transferat în altă parte. Excepție fac handbaliștii convocați în această perioadă la echipele naționale.

Din planurile echipei pentru 2016 fac parte inclusiv Ivancsik, Vilovski, Ostroushko, Pop, Sadoveac și Karacic, jucători despre care s-a spus la un moment dat că vor pleca în această iarnă. Deși s-au despărțit de Peter Tatai, băimărenii speră că vor reuși să-l întoarcă din drum inclusiv pe portarul maghiar. Deocamdată, Tatai nu a fost prezentat oficial la nicio altă formație.

În momentul de față, lotul lui Minaur arată în felul următor:

  • portari: Pop, Simulescu
  • extreme stânga: Bera, Sabou
  • inter stânga: Ostroushko
  • centri: Karacic, Popescu
  • interi dreapta: Sadoveac, B. Mihai
  • extreme dreapta: Ivancsik, Marta
  • pivoți: Vilovski, Cristescu, Bușecan, Pribanic

Ultimul este așteptat să revină pe teren după o perioadă mai lungă de absență, cauzată de o accidentare mai serioasă. Cu această echipă la dispoziție, oficialii băimăreni sunt convinși că se pot implica în lupta pentru un loc în cupele europene și, de ce nu, chiar la titlu. În acest moment, Minaur se află la 5 puncte de locul 4, ocupat de Adrian Petrea Reșița. La podium, la sfârșitul sezonului regulat, nu se mai poate gândi, Dinamo, HC Odorhei și CSM București reușind să se desprindă în fruntea clasamentului.

Handbalul rămâne o prioritate pentru autoritățile locale și în 2016. Primarul Cătălin Cherecheș a anunțat că cele două echipe vor fi preluate de CS Minaur, un club de drept public, înființat în vara anului trecut, în acest fel sperând să se rezolve definitiv și problemele financiare. Echipa masculină ar putea activa sub noul club chiar de la primul meci oficial din 2016, în timp ce „transferul” fetelor se va face probabil din vară, având în vedere că trupa lui Roșca și Băban este angrenată în prezent în Liga Campionilor

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Legea pe are O AȘTEPTAU milioane de români. Proiectul tocmai a fost DEPUS la Parlament
Legea pe are O AȘTEPTAU milioane de români. Proiectul tocmai a fost DEPUS la Parlament
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz