Preliminariile CE 2012!** Bătuți și de Serbia: Serbia – România 29-27

Redactor:
Marius Hutu
Preliminariile CE 2012!** Bătuți și de Serbia: Serbia - România 29-27
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de handbal nu și-a revenit după Mondiale și a pierdut, aseară, și în prelimiariile Campionatului European, scor 29-27 în fața Serbiei.

Naționala feminină de handbal a pierdut, aseară (la Zajecar), cu 29-27 în fața Serbiei, în preliminariile Campionatului European din Olanda (decembrie 2012). România a cedat pentru moment șefia în grupă, dar poate reveni în frunte după returul de mâine, de la Tr. Severin.

România continuă să se afle pe o pantă descendentă după Mondialul din Brazilia, unde a terminat pe locul 13. Înfrângerea din Serbia poate fi pusă însă pe seama experimentelor, selecționerul Radu Voina căutând soluții rapide pentru turneul de calificare la Jocurile Olimpice din luna mai, obiectivul principal al naționalei în această primă jumătate de an.

Promisiuni de la Zamfir și Băbeanu

Câteva posibile variante s-au ivit chiar pe finalul jocului de la Zajecar, când în teren au fost introduse Zamfir sau Băbeanu. Cele două jucătoare și-au făcut simțită prezența în linia de nouă metri, având soluții să depășească o echipă a Serbiei fără veleități, dar cu un dirijor de cinci stele, Andrea Lekic. Având un sprijin și din partea Aureliei Brădeanu, cei doi interi au înviorat atacul României și au redus până la două goluri (26-28, min. 58) deficitul de șase-șapte goluri înregistrat minute bune în joc. Serbia s-a impus cu 29-27, dar tricolorele se pot revanșa mâine.

În partida de la Zajecar, pentru reprezentativa țării noastre au înscris: Băbeanu 5,

Nechita 4, Zamfir 4, Ardean 3, Brădeanu 3, Manea 2, Farcău 2, Senocico 2, Balint 1, Ciuciulete 1.

5 meciuri consecutive fără victorie a înregistrat România: nu a reușit să treacă de Japonia, Brazilia, Franța, Croația (la Mondiale) și Serbia (aseară)

CLASAMENT – Grupa 2
1. Serbia 3 3 0 0 97-686
2. România 3 2 0 1 100-714
3. Portugalia 3 1 0 2 75-852
4. Grecia 3 0 0 3 56-1040

* primele două naționale se califică la CE 2012
* următoarele meciuri: România – Serbia, Portugalia – Grecia (ambele mâine)


Marcatoare:

Serbia – Lekici 8 goluri, Dmitrovici 7, Filipovici 4, Bartosici 3, Krpez 2, Pop Lazici 2, Matici 2, Erici 1

România – Băbeanu 5 goluri, Zamfir 4, Nechita 4, Brădeanu 3, Ani-Senocico 3, Ardean-Elisei 2, Manea 2, Farcău 2, Hotea 1, Ciuciulete 1.

În cealaltă partidă din grupă, Portugalia învins Grecia, în deplasare, miercuri, cu 30-18. Pe primul loc se află Serbia 6 puncte, urmată de România 4, Portugalia 2 și Grecia 0. În primele două meciuri, tricolorele au învins Portugalia (35-24) și Grecia (38-18), având 4 puncte în clasament.

Partida retur cu Serbia va avea loc sâmbătă, la Drobeta Turnu Severin (ora 18.00), iar ultimele două dispute din grupă vor avea loc în deplasare, cu Portugalia, în 30 mai, respectiv cu Grecia, pe teren propriu, în 2 iunie.

Primele două clasate din fiecare din cele șapte grupe se vor califica la turneul final al Campionatului European din Olanda, care este programat în intervalul 2-16 decembrie. La turneul final sunt calificate din oficiu campioana europeană Norvegia și națiunea gazdă, Olanda.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Telenovelă în Iași. Un preot a fugit cu cheile de la biserică și cu presupusa amantă, după ce sătenii s-au plâns de el:
Telenovelă în Iași. Un preot a fugit cu cheile de la biserică și cu presupusa amantă, după ce sătenii s-au…
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
A MURIT marele actor. România plânge: Am fost atinşi de inima şi lumina lui
A MURIT marele actor. România plânge: Am fost atinşi de inima şi lumina lui
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”