Hamburgeri prea tari!** HCM – Hamburg 26-34

Redactor:
Marius Hutu
Hamburgeri prea tari!** HCM - Hamburg 26-34
  • Publicat:
  • Actualizat:

HCM Constanța a rămas fără niciun punct în actuala ediție a Ligii Campionilor după două meciuri disputate. Aseară, la Buzău, campionii au fost întrecuți clar de omologii lor germani din Hamburg, cu 34-26.

Victorii românești precum cele cu Barcelona și Montpellier se obțin cam o dată la cinci ani. Hamburg a făcut parte din gama multinaționalelor care au venit în România, a forțat cât a trebuit și a plecat cu punctele acasă.

Având în față o trupă cu jucători din cele mai bune școli de handbal ale momentului, „marinarii” au încercat să se încarce cu optimism înainte de meci: „Dacă jucăm ca la Plock, atunci le stricăm ziua”. Mizau și pe faptul că patru vedete de la Hamburg, în frunte cu pivotul Vori, absentau. Doza de încredere n-a ajuns însă decât pentru vreo 15 minute, când oaspeții au început să-i sufoce pe constănțeni cu apărarea așezată în triunghi și condusă magistral de campionul mondial Bertrand Gille. Apoi, contraatacurile au devenit arma preferată, capitol la care și-a făcut apariția inclusiv omul cu nume de cancelar în Germania, Schroder. De la 5-5, Hamburg s-a desprins în numai 12 minute la 16-8, un rezultat greu de întors chiar și pentru echipe precum Barça sau Kiel.

Impresie salvată pe jumătate
Trezită din pumni, Constanței i-a rămas în primul rând varianta de a reduce din diferență, iar apoi de a arăta că are un cuvânt greu de spus, dar nu a prins cu Hamburg acea zi magică. Și parțial i-a reușit, după ce Stănescu a avut câteva intervenții între buturi, iar Sabou și Sadoveac au avut sclipiri pe contraatac. HCM a revenit până la 20-24 (min. 47), dar două ghiulele expediate de Duvnjak și Lackovic au restabilit ordinea.
În final, Hamburg s-a impus clar cu 34-26.

ȘTIRI DIN SPORTURI

GIMNASTICĂ‚
Porgras și Haidu pe patru aparate

Echipa feminină de gimnastică este pregătită pentru debutul Mondialului din Japonia. Astfel, stafful tehnic a stabilit ca Ana Porgras (foto) și Raluca Haidu să își încerce șansa și la individual compus, ele evoluând astfel pe toate cele patru aparate în calificări. Amelia Racea, Diana Chelaru, Cătălina Ponor și Diana Bulimar vor ajuta echipa la trei aparate. Rezerva României la această competiție este Dana Andrei.

TENIS
Niculescu, în sferturi la Beijing

Monica Niculescu s-a calificat ieri în sferturile de finală ale turneului de la Beijing (China) după ce a învins-o în optimi pe Virginie Razzano (Franța) cu 4-6, 6-1, 6-2. Venită din calificări, jucătoarea din Slatina (57 WTA) o va întâlni pentru un loc în semifinală pe rusoaica Maria Kirilenko (24 WTA). Pentru performanța reușită, românca va primi 250 puncte WTA și un cec de 74.450 dolari.

TENIS
Horia, în semifinale

Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia) s-a calificat, ieri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Beijing (China), după 7-6 (10/8), 2-6, 10-6, contra cuplului Max Mirnâi/Daniel Nestor (Belarus/Canada), cap de serie numărul 2. În semifinale, Horia Tecău și Robert Lindstedt vor întâlni învingătorii partidei dintre perechea croată Marin Cilici/Ivan Ljubicici și cuplul indian Mahesh Bhupathi/Leander Paes, cap de serie numărul 4.

BOX
Juratoni forțează finala

Cu biletul pentru Londra 2012 în buzunar, Bogdan Juratoni boxează astăzi, în cadrul categoriei 75 kg și pentru un loc în finala Campionatului Mondial de la Baku. Cu medalia de bronz deja asigurată, sportivul dinamovist încrucișează mănușile cu ucraineanul Ievghen Khyrtov. România nu a mai cucerit o medalie la un turneu final de șase ani, de la bronzul din China, a lui Viorel Simion.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte.
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte. "M-am apropiat de ea să îi spun că…
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor uni destinele
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor…
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Impozit OBLIGATORIU în România. Intră în vigoare de la 1 IULIE
Impozit OBLIGATORIU în România. Intră în vigoare de la 1 IULIE
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
×