Legendele, date afară

Redactor:
Marius Hutu
Legendele, date afară
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oltchim a fost vârful de lance în România la nivel de echipă
sportivă în ultimii ani, dar și o grupare a paradoxurilor. Ultima
„ispravă”? Două dintre cele mai importante jucătoare din istoria
Oltchimului, Luminița Huțupan-Dinu și Maria Torok-Duca, acum
antrenoare, au fost date afară.

În urmă cu ceva timp, oficialii grupării vâlcene anunțau că până la
sfârșitul sezonului nu se va schimba nimic în privința lotului, a
băncii tehnice, toate măsurile urmând a fi luate la sfârșitul lunii
mai. Și ce valoare au avut aceste intenții? Cam aceeași ca și în
cazurile mai multor antrenori care s-au perindat pe la Vâlcea,
asigurați că totul este OK, iar mai apoi schimbați din funcții
chiar și cu două-trei zile înainte de meciuri importante în
Champions League.

Cazul antrenorilor secunzi Luminița Huțupan-Dinu și Maria
Torok-Duca se înscrie cam pe aceeași linie. Fostele glorii ale
Oltchimului au fost anunțate că nu mai este nevoie de serviciile
lor la puțin timp după ce situația denaturată din cauza eliminarii
din Ligă se așezase. Nu li s-au oferit prea multe explicații, după
cum ne-a relatat o sursă apropiată celor două antrenoare: „Au fost
luate prin surprindere de această veste, nu se așteptau. Au fost
persoane din echipă care le-au dorit plecarea”.

Luminița Huțupan Dinu acceptase să revină la Oltchim, de această
dată în staff, după ce a devenit mamă, iar pentru o vreme a activat
și fără a avea contract, în timp ce Maria Torok-Duca semnase o
înțelegere valabilă până la sfârșitul sezonului. Inițial a fost
adusă pentru a-l ajuta pe Peter Kovacs, dar mai apoi a fost
asigurată că va rămâne până la finalul contractului, indiferent de
soarta antrenorului maghiar pe banca Oltchimului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×