HCM Baia Mare, îngenuncheată sub Tâmpa. Corona Brașov a învins campioana României cu 29-28

Redactor:
Marius Hutu
HCM Baia Mare, îngenuncheată sub Tâmpa. Corona Brașov a învins campioana României cu 29-28
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa pregătită de Costică Buceschi a pierdut prima partidă în ultimul an. Precedentul eșec fusese înregistrat tot în fața Brașovului.

HCM Baia Mare a transferat o jumătate de echipă în vară, a adus jucătoare cu CV-uri impresionante, dar a făcut câțiva pași înapoi față nivelul la care a încheiat sezonul trecut. Echipa pare ruptă în mai multe bucăți, iar jocul – dezorganizat, de cele mai multe ori greoi în faza de atac. După câteva meciuri slabe făcute cu Ploiești, Deva și Constanța, echipe din a doua jumătate a clasamentului, Baia Mare a primit și prima lovitură grea din acest sezon, de la Corona Brașov. Văzută în plutonul doi al Ligii Naționale în acest sezon, după selecționatele mondiale HCM Baia Mare și CSM București, formația de la poalele Tâmpei a luptat, miercuri seara, în fața campioanei en-titre, ca într-o finală, iar la final a obținut trei puncte în care n-au crezut foarte mulți fani (29-28).

Partida a avut de toate: faze spectaculoase, dueluri la limita regulamentului și suspans până în ultimele secunde. Baia Mare a început mai tare, vrând parcă să demonstreze că evoluțiile din etapele precedente au fost doar accidente, meciuri de pregătire pentru marile bătălii, așa cum a fost și cea cu Brașov.  Cu ajutorul contraatacului, HCM s-a desprins la 10-5 în minutul 17 și totul era OK în sectorul fanilor băimăreni. Corona s-a încălzit mai greu, jucătoarele lui Burcea au arătat și mai multe emoții, însă cu fiecare minut trecut echipa a căpătat tot mai multă siguranță în apărare. Brădeanu, Bondar și Tudor au strâns rândurile, iar atacurile campioanei au devenit tot mai ineficiente. Până la pauză, gazdele au redus la 13-15 și au intrat la cabine pe un trend ascendent.

În repriza secundă, lucrurile s-au schimbat într-o proporție covărșitoare. Corona Brașov a fost echipa mai solidă și a dictat ritmul, în timp ce Baia Mare a devenit tot mai incapabilă, fără idei, fără niciun orizont pe atacurile poziționale, o echipă sufocată. Davydenko a fost mână moartă, Eliza Buceschi s-a stins, doar Marin și Georgijevska ce au mai mișcat în linia de 9 metri, însă prea puțin pentru o formație care se vrea în turneul Final 4 al Ligii Campionilor din acest sezon. Corona a preluat conducerea din minutul 40 (19-18), iar până la final și-a făcut adversara să „joace” așa cum vor Brădeanu & Co. HCM a alergat fără folos după egalare până în ultimele secvențe, golul victoriei fiind înscris de o jucătoare supriză, Burghel, care a dat lovitura de grație în urma unei acțiuni personale, cu 14 secunde înainte de final. Zamfir și Brădeanu, pe final, au fost alte două handbaliste care au strălucit în atac, în tabăra Coronei, echipă care a avut mereu soluții și pentru o apărare aglomerată a HCM-ului propusă în zona centrală, deschizând jocul de multe ori spre extreme.

La sfârșitul celor 60 de joc, Brașov a câștigat cu 29-28 și este lider provizoriu în Liga Națională. În schimb, în Baia Mare se adună nori negri. Tot mai mulți vorbesc de unele schimbări, de transferuri eșuate, iar sezonul abia a început!

Au marcat: Brădeanu – 6, Zamfir – 6, Chiper – 5, Burghel – 5, Hotea – 2, Tudor – 2, Rațiu – 2, Bondar – 1 pentru Corona; Buceschi – 8, Georgijevska – 5, Marin – 5, Ardean – 5, Lobach – 3, Herrem – 1, Nechita – 1 pentru HCM Baia Mare.


Patru echipe, CSM București, Corona Brașov, HCM Baia Mare și Dunărea Brăila, în ordinea clasamentului, au plecat ca din pușcă în acest sezon, acumulând maximum de puncte după primele patru etape. Cel mult trei formații vor rămâne însă și după runda a 5-a cu punctaj maxim, având în vedere că la mijlocul acestei săptămâni este programat pimul meci între două grupări din Top 4. Corona Brașov și HCM Baia Mare se înfruntă, miercuri seara, pe terenul vicecampioanei României, în cel mai tare meci al sezonului de până acum. Iubitorii handbalului feminin așteapă două răspunsuri la sfârșitul acestei partide la următoarele întrebări: Are Corona Brașov forță să se implice în lupta la titlu, alături de HCM Baia Mare și CSM București, echipe văzute și ca două selecționate mondiale după transferurile făcute? Cum va reacționa HCM Baia Mare în fața primului adversar mai tare, după un început de campionat în care a câștigat fără probleme toate meciurile, dar în care a arătat destule slăbiciuni?

„Chiar dacă noi nu am fost luați în calcul în lupta pentru titlu, sunt convins că vom fi una dintre contracandidatele celor de la HCM Baia Mare în acest sezon, fie că vor să recunoască sau nu”, a declarat Bogdan Burcea, antrenorul Coronei, înaintea acestui meci. De partea cealaltă, chiar dacă lipsesc câteva jucătoare importante, în frunte cu Alexandra Nascimento, Baia Mare are un lot numeros și valoros, iar o absență nu ar trebui să se vadă în mod normal. Antrenorul Costică Buceschi a anunțat că nu pune bază pe diferența de scor, ci importantă este doar victoria în acest moment, campioana fiind într-o dispută la distanță și cu CSM București.

HCM Baia Mare și Corona Brașov au fost rivale sezonul trecut, la sfârșitul ediției 2013-2014 terminând pe primele două poziții în Liga Națională. Formația maramureșeană a câștigat titlul și s-a calificat în premieră direct în grupele Ligii Campionilor. În schimb, Corona a ocupat locul secund și va juca în Cupa EHF, renunțând la posibilitatea de a cere un wild-card pentru Liga Campionilor. Plecând din acest punct, al obiectivelor în Europa, cele două grupări au avut și strategii diferite în vară. HCM și-a alcătuit o echipă puternică, cel puțin pe hârtie, astfel încât să obțină rezultate notabile în Liga Campionilor, obiectivul fiind un parcurs până în Final 4. De partea cealaltă, Corona a stabilit de la bun început că nu va aduce nicio jucătoare străină, o strategie de apreciat în folosul handbalului românesc, dar probabil o carte pierzătoare în ceea ce privește posibilitatea de a aduce din nou titlu la Brașov după o pauză de 9 ani. Cu excepția a două-trei sezoane în care a avut probleme cu banii, Corona a fost o eternă ocupantă a locului 2 în ultimul deceniu, câțiva ani fiind în spatele Oltchimului, iar sezonul trecut în spatele echipei HCM Baia Mare.

Doar o jucătoare de la echipa națională a transferat Corona

Raportul transferurilor efectuate în vară a fost de 10-2 în favoarea echipei HCM, motiv pentru care am putea spune, înaintea partidei de miercuri seară, că decalajul dintre cele două formații s-a mărit. Anul trecut, Baia Mare a întregistrat un 4-1 în meciurile directe cu Brașov, singura înfrângere fiind consemnată chiar la poalele Tâmpei, în turul campionatului. Corona a anunțat că nu va miza pe jucătoare străine, ci va încerca să transfere cam tot cea are mai bun handbalul românesc, având al treilea buget din România din handbalzul feminin, aproape de 1 milion de euro. A reușit să achiziționeze două handbalsite bune, Dincă și Bondar, dar vârfurile echipei naționale au rămas însă tot la HCM Baia Mare (Ungureanu, Nechita, Marin, Buceschi) și la CSM București (Oana Manea). Brașovul nu a reușit să transfere nici jucătoarele importante din noul val, Perianu, Tiron, Zamfirescu, Pintea, Bazaliu, astfel că va încerca în acest sezon doar să se ridice la nivelor celor două mari puteri HCM Baia Mare și CSM București, fiind greu de crezut, dacă nu imposibil, că va reuși să și treacă peste ele.


Programul etapei a 5-a, Liga Națională de handbal feminin

Corona Brașov – HCM Baia Mare 29-28
Universitatea Neptun Constanța – HCM Roman, joi, ora 15:30
„U” Alexandrion Cluj – HC Zalău, joi, ora 16:45 (DigiSport)
CSM Unirea Slobozia – Mureșul Tg. Mureș, joi, ora 17:00
SCM Craiova – Dunărea Brăila, joi, ora 18:00
CSM Ploiești – CSM București, joi, ora 18:00
CSM Cetate Deva – HCM Rm. Vâlcea, joi, ora 18:00

CLASAMENT

1. Corona Brașov 5 5 0 0 148-104 15
2. CSM București 4 4 0 0 133-78 12
3. HCM Baia Mare 5 4 0 1 158-121 12
4. Dunărea Brăila 4 4 0 0 131-104 12
5. HCM Roman 4 2 1 1 100-99 7
6. HC Zalău 4 2 0 2 97-108 6
7. SCM Craiova 4 2 0 2 83-96 6
8. HCM Rm. Vâlcea 4 1 1 2 93-94 4
9. Neptun Constanța 4 1 0 3 99-110 3
10. Unirea Slobozia 4 1 0 3 92-113 3
11. Cetate Deva 4 1 0 3 104-126 3
12 „U” Alexandrion Cluj 4 0 2 2 111-133 2
13 CSM Ploiești 4 0 0 4 84-109 0
14. Mureșul Tg. Mureș 4 0 0 4 88-126 0

 Foto: Mediafax (Ghiță PORUMB)

Știați că avem pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Devine OBLIGATORIU în România. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 16 Aprilie
Devine OBLIGATORIU în România. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 16 Aprilie
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…