Game over! Baia Mare a renunțat la Liga Națională și cu echipa masculină. Un Minaur a dispărut, un altul pornește din liga a doua

Redactor:
Marius Hutu
Game over! Baia Mare a renunțat la Liga Națională și cu echipa masculină. Un Minaur a dispărut, un altul pornește din liga a doua
  • Publicat:
  • Actualizat:

La numai câteva luni distanță după ce a evoluat cu ambele echipe în grupele Ligii Campionilor, Baia Mare rămâne fără nicio reprezentantă în Liga Națională. Echipa feminină a devenit istorie imediat după ce sezonul 2015-2016 s-a încheiat! De curând a devenit o amintire și formația masculină. HCM Minaur nu se înscrie în Liga Națională (termenul este până în 15 iulie). O altă grupare din Baia Mare – Club Sportiv Minaur – și-a anunțat prezența în Liga secundă în sezonul 2016-2017 cu două echipe, una la feminin și alta la masculin.

Din cauza datoriilor care s-au acumulat în ultimul al la HCM Baia Mare, echipele de handbal nu și-au mai putut continua activitățile. Autoritățile locale nu au fost dispuse să achite datoriile de sute de mii de euro care s-au strâns și au decis să înființeze un alt club care să o ia de la zero, Clubul Sportiv Minaur – de drept public – care să continue tradiția handbalistică în Baia Mare.

Este o practică întâlnită tot mai des în handbal și în sportul românesc în general. Atunci când datoriile devin deja importante, cluburile sunt lăsate de izbeliște, iar în locul lor apar alte entități sportive, cu ideea asumată de a evolua măcar pentru un sezon în liga a doua. Asta pentru că regulamentele nu permit preluarea unui club din Liga Națională, fără ca datoriile către jucători să fie stinse. Este adevărat, în trecut, au existat cazuri în care anumite cluburi au aterizat direct în Liga Națională, cum a fost cazul Oltchim – HCM Rm. Vâlcea. Ultima, cu un scurt istoric doar la copii și juniori, a aterizat în LN cu acordul FRH, fără a prelua însă și pasul către handbalistele care erau neplătite la acea vreme la defuncta Oltchim.

Partea interesantă, așa cum este și cazul Minaurului, datoriile au fost făcute tot cu acordul autorităților locale! Chiar dacă HCM a fost club de drept privat, acesta a fost susținut în ultimii ani, atât la fete, cât și la băieți de Consiliul Local, care a fost membru asociat cu 98% în Consiliul de Administrație. Nu mai are rost să reluăm stenogramele DNA, care au indicat cât se poate de clar la sfârșitul anului cine a condus activitatea la HCM – Minaur.

  • Cu excepția echipelor Steaua, Dinamo (masculin) și CSM București (feminin), campioanele Ligilor Naționale din ultimul deceniu nu mai sunt în viață.

Dar niște performanțe sportive, stări de spirit se șterg acum cu buretele fără nicio remușcare, așa cum se întâmplă și cu echipele din Baia Mare, care au fost campioane naționale în 2014 (fetele), respectiv 2015 (băieții).

Minaur s-a „predat”! Dar un alt Minaur a prins viață, după ce în denumire HCM a fost înlocuit cu CS! O practică des întâlnită chiar și cu Steaua, Dinamo și alte cluburi la fotbal de-a lungul timpului, pentru a dribla anumite datorii. Baia Mare se „sacrifică” un sezon și va evolua cu ambele formații în liga a doua, organizarea, funcționarea și finanțarea urmând să se facă în baza altor legi. La masculin și-au dat deja acordul handbaliștii Sabou, Mihai, Marta, Mureșan și Simulescu să o ia de la capăt într-un alt proiect. Foarte probabil, obiectivul va fi promovarea.

Minaur nu este singurul club din LN masculină care se retrage. Sunt toate informațiile că același lucru se va întâmpla și cu Energia Tg. Jiu, grupare la care s-au acumulat alte datorii de ordinul sutelor de mii de euro, la pachet cu baschetul. Totodată, a rămas fără jucători și antrenori. În mod normal, CSU Suceava și CS Municipal Știința Bacău vor fi invitate în următoarea perioadă de FRH să evolueze în Liga Națională, în urma turneului de baraj jucat la finalul sezonului.

CSU Suceava se pregătise deja pentru un astfel de scenariu și este gata să revină pe prima scenă. „Ne-am pregătit pentru Liga 1, dar am luat în calcul și varianta de a juca în liga secundă, în caz că nu se elibera un loc, aveam timp să omogenizăm lotul. Așteptăm o hârtie oficială din partea FRH, apoi probabil că vom accelera puțin lucrurile. Suntem însă pregătiți să evoluăm în Liga Națională”, ne-a declarat Adrian Chiruț, antrenorul CSU Suceava. Echipa a și efectuat deja 8 transferuri: Adi Mitrea (Dunărea Călărași), Florin Ciubotariu, Adrian Târzioru, George Șelaru (toți de la Energia Tg. Jiu), Ioan Polocoșer (HC Vaslui), Sasa Puljizovic (Bosnia), Dusan Slipka (Serbia), ultimii doi veniți din campionatul Israelului.

În schimb, CS Municipal Știința nu pare tentată de a juca din toamnă în Liga Națională. „În mare parte, bugetul nu ne permite să evoluăm în prima ligă. În plus, am dat deja drumul și la câțiva jucători la alte echipe. Dacă ar fi după mine, aș prefera să continuăm în liga a doua și să forțăm promovarea după ce vom avea lucrurile bine așezate. Aș prefera să construim o echipă din tinerii pe care îi avem la centru (n.r. clubul a cucerit titlurile naționale la juniori I și II în ultimul sezon). Dar dacă primim o hârtie de la FRH, o vom pune pe masa factorilor de decizie, care vor avea ultimul cuvânt”, ne-a declarat managerul Gabriel Armanu.

În cazul în care Știința va declina oferta, atunci invitația ar urma să fie îndreptată, în mod logic, către CSM Satu Mare și CNOT Brașov! Sau se va începe campionatul cu 13 echipe la start. De urmărit.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen