„Görbicz joacă!”** Brădeanu confirmă că vedeta Ungariei va fi prezentă pe teren în meciul contra România

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Brădeanu a evoluat șapte sezoane la Györ, timp în care a câștigat șase titluri și a ajuns în finala Ligii Campionilor

Mica a jucat șapte sezoane în Ungaria la Györ, iar Anita Görbicz, adversara de azi care evoluează pe același post, îi este printre cele mai bune prietene.

Cele două s-au intersectat în fiecare zi la masă sau pe culoarele hotelului „Park” din Novi Sad, iar Görbicz chiar a avertizat-o pe Brădeanu că va juca, indiferent de starea ei de sănătate. Anita a fost răcită cobză și a ratat meciul cu Muntenegru (26-28).

Cum va fi acest joc împotriva Ungariei?
Va fi un meci de totul sau nimic! Ne așteaptă o partidă grea, sunt convinsă că va fi de o intensitate foarte mare, dar sperăm ca la final să ne bucurăm noi de victorie.

Ungaria va avea sigur o absență de marcă, Tomori fiind suspendată, dar și Görbicz…
Görbicz mi-a transmis că până marți se reface. Tomori o să le lipsească foarte mult întrucât este o jucătoare importantă în echipă și chiar ne bucurăm pentru suspendarea ei.

Este un avantaj absența ei?
Da, este un atu pentru noi. Tomori evolua foarte bine atât în apărare, cât și în atac. În condițiile date, consider că am eliminat un om.

Görbicz ți-a transmis că vrea neapărat să joace această partidă?
Nu mi-a spus că vrea neapărat, ci doar că până marți își va reveni și va fi în teren.

Cum reziști 60 de minute în fiecare meci la acest ritm susținut?
Îmi doresc foarte mult să facem un rezultat foarte bun. (în discuție intervine selecționerul Gheorghe Tadici: „Spune-le că ești foarte tânără!”. Mica face o pauză și zâmbește: „Da, sunt foarte tânără…”). Este un ritm alert, mă simt puțin obosită, dar m-am pregătit foarte bine. Știm pentru ce am venit aici și trebuie să trecem peste oboseală și peste durerile de după fiecare meci.

Este un meci special pentru tine având în vedere că ai jucat ani buni și în Ungaria?
Nu pot să spun că este un meci special, am evoluat împotriva Ungariei și când eram coechipieră cu câteva fete la Györ. Le cunosc foarte bine și fiecare își dorește să să câștige cu echipa pe care o reprezintă.


29 de ani are Anita Görbicz, centrul naționale Ungariei

834 de goluri a marcat jucătoarea maghiară în 179 de meciuri pentru națională

7 titluri de campioană a Ungariei a câștigat Görbicz cu Györ în carieră

19 goluri din 41 de aruncări a înscris Brădeanu în patru meciuri la Euro 2012. Ea e principala marcatoare a României

Ungaria o să ne pregă­tească o surpriză, dar dacă vom fi concentrate și vom juca la fel ca în partida cu ibericele cred că vom câștiga.
Ionela Stanca, pivot România

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×