FOTO | Vestergaard a semnat pe două sezoane cu CSM București. De luni se apucă de treabă

Redactor:
Marius Hutu
FOTO | Vestergaard a semnat pe două sezoane cu CSM București. De luni se apucă de treabă
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Danezul este noul director tehnic al tuturor loturilor de la CSM București. El va colabora și la echipa mare cu Mette Klit

CSM București și-a prezentat oficial, sâmbătă după-amiază, lotul cu care va defila în viitorul sezon al Ligii Naționale. Gruparea bucureșteană a achiziționat șapte handballiste de peste hotare, dar și-a întărit și staful tehnic. Jakob Vestergaard a semnat un contract pe două sezoane cu CSM București, el fiind oficial noul director tehnic. Danezul va colabora la prima echipă cu antrenoarea Mette Klit, dar va avea grijă de toate loturile de handbal feminin din cadrul clubului.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO!

Discuțiile dintre cele două părți au durat câteva luni, iar mai multe jucătoare au fost aduse la sugestia lui Vestergaard, așa cum a fost cazul și cu Linnea Torstensson (Viborg). De altfel, în ultimul timp, Vestergaard a activat ca director sportiv în cadrul formației daneze Viborg. CSM București va avea ca obiectiv în viitorul sezon câștigarea primului titlu de campioană din istoria clubului, având la dispoziție și un buget consistent, de peste 1,5 milioane de euro. Cuplul Vestergaard – Klit își va începe activitatea de luni, când este programat și primul antrenament al echipei.

Lotul CSM București pentru sezonul 2014-2015

portari: Pessoa (Brazilia), Tolnai, Iordache
extreme stânga: Curea, Da Silva (Brazilia)
interi stânga: Torstensson (Suedia), Glibko (Ucraina)
centri: Rodrigues (Brazilia), Gherman
interi dreapta: Cavaleiro (Brazilia), Vizitiu, Zaremba (Ucraina)
extreme dreapta: Martin (Spania), Vărzaru
pivoți: Manea, Vetkova (Rusia), Nan

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…