EURO 2016 | Norvegia, lovitură de proporții! Calculele s-au complicat foarte mult în grupa Poloniei și Franței

Redactor:
Marius Hutu
EURO 2016 | Norvegia, lovitură de proporții! Calculele s-au complicat foarte mult în grupa Poloniei și Franței
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Naționala Norvegiei este marea surpriză a Campionatului European masculin din Polonia. După ce a reușit să învingă Croația cu 34-31 în prima fază a competiției, reprezentativa nordică a obținut un alt succes neașteptat, 30-28 cu naționala țării gazde, într-o partidă din Grupa I principală. În urma acestui rezultat, Norvegia poate visa la prima semifinală de turneu final din istorie.

Norvegia nu i-a oferit sâmbătă seara nicio șansă Poloniei, care se poate considera norocoasă pentru faptul că a scăpat cu o înfrângere la numai 2 goluri differență: 30-28. Nordicii au condus aproape tot meciul, în câteva rânduri și la 4 goluri diferență. Astfel, cu cele 2 puncte, Norvegia are maximum de puncte în grupa I (6 puncte). Tot atâtea puncte are și Franța, dar cu un joc în plus disputat, în timp ce Polonia a rămas la cota 4 puncte.

  • Clasament Grupa I: 1. Norvegia – 6 puncte (3 jocuri), 2. Franța – 6 puncte (4 jocuri), 3. Polonia – 4 puncte (3 jocuri), 4. Croația – 4 puncte (4 jocuri), 5. Macedonia – 0 puncte (3 jocuri), 6. Belarus – 0 puncte (0 jocuri).

În urma rezultatului Norvegia – Polonia, calculele pentru calificarea în semifinale s-au complicat foarte mult. Norvegia a început să emită pretenții, astfel că Franța are serios de tras pentru a pătrunde din nou între cele mai bune 4 reprezentative ale Europei. Polonia nu va fi afectată de înfrângerea de sâmbătă, dacă își va câștiga următoarele două partide cu Belarus și Croația, care par ieșite din lupta pentru semifinale. Victoria obținută cu Franța în grupă (scor 31-25) s-ar putea să-i fie suficientă în eventualitatea în care va încheia la egalitate de puncte cu Franța și Norvegia.

Lucrurile se mai pot schimba doar dacă naționala Croației va trage tare să prindă locul 3 în grupa principală I, caz în care Polonia nu va termina între primele două, ci va „zbura” chiar pe locul 4. Croația ar mai putea conta și în lupta pentru semifinale, dar ar avea nevoie de ajutorul Macedoniei, care să învingă Norvegia în partida de luni – 25 ianuarie. Croația, Polonia și Norvegia (care ar trebui să piardă apoi și cu Franța) ar putea termina astfel la egalitate de puncte.

Campioana mondială, olimpică și europeană en-titre este în acest moment naționala aflată sub presiune. În mod normal, Franța ar avea nevoie de o victorie la cel puțin 4 goluri în partida cu Norvegia din 27 ianuarie pentru o calificare în semifinale. În caz de egalitate de puncte între Polonia, Norvegia și Franța vor conta meciurile directe. Polonia ar fi avantajată de golaveraj (plus 4) după partidele cu Franța și Norvegia, în timp ce Karabatic & Co ar avea acum „minus 6”.

Norvegia este revelația acestui turneu final, având în vedere că niciodată, fie că e vorba de Mondial, fie de European, nu a ajuns în situația de a lupta pentru o calificare în semifinale. În istoria CE, nordicii au terminat cel mai sus pe locul 6, la ediția din 2008 organizată pe teren propriu. Iar la Campionatul Mondial nu a participat la ultimele două ediții, iar cel mai bun loc ocupat a fost tot 6, în urmă cu 56 de ani!

Norvegia a venit la CE 2016 cu 5 handbaliști din Bundelinga, dar și cu jucători legitimați în întrecerea internă și în Austria! Vedetele echipei sunt interii Erlend Mamelund (Kiel), Robin Tonnesen (Fuchse Berlin) și Bjarte Myhrol (Skjern).

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen