„Din când în când mai facem surprize, mai dăm cu bogații de pământ”. HCM Constanța, obiectiv nou pentru Europa

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Campioana României și-a propus calificarea în sferturile de finală ale Cupei EHF dintr-o grupă cu Fuchse Berlin (Germania) și Chambery (Franța)
  • Primul meci din grupa D a Cupei EHF este cu Sporta Hlohovec (Slovacia), duminică, de la ora 12:00, pe teren propriu

HCM Constanța ține steagul sus pentru handbalul masculin, duminică urmând să-și facă debutul în grupele Cupei EHF, într-un meci pe teren propriu cu slovacii de la HC Sporta Hlohovec (ora 12:00). Chiar dacă în acest sezon a ratat participarea în grupele Ligii Campionilor, HCM-ul are ambiții mari în Europa și din a doua competiție ca valoare: „Obiectivul nostru este să trecem de grupe (n.r. între primele opt echipe). Suntem conștienți însă că ne va fi foarte greu în condițiile în care avem adversari de Champions League, Fuchse Berlin și Chambery. Dar când HCM Constanța s-a mobilizat și adversarii de calibru s-au mai înclinat în fața noastră. Din când în când mai facem câteo surpriză în Europa, mai dăm cu bogații de pământ”, ne-a declarat Nurhan Ali, directorul executiv al clubului.

Sadoveac și Cutura, accidentați

Campioana României intră în competiție fără doi jucători importanți, Marius Sadoveac și Dalibor Cutura, ambii accidentați în ultimele zile, în meciurile din Liga Națională. Primul jucător menționat a suferit o fractură de metatarsiene în disputa cu HC Odorhei de duminica trecută. La patru zile distanță, HCM-ul l-a pierdut și pe Dalibor Cutura, după ce acesta a suferit o fractură de perou în derby-ul cu Potaissa Turda. Ambii vor absenta cel puțin două luni, astfel că în meciurile din grupele EHF ei nu vor fi la dispoziția echipei. „Ne-au lăsat un gust amar ultimele meciuri din Liga Națională. Dacă nu ne pot învinge pe teren, adversarii lovesc în jucătorii noștri ca într-un sac de box”.

Linia de nouă metri de la HCM, soluție și pentru naționala României

HCM Constanța i-a pierdut pe Sadoveac și Cutura, dar are în formulă completă linia de nouă metri, cea pe care pune mare preț, adică Șimicu – Csepregi – Criciotoiu. „Cea mai mare bucurie a nostră este atunci când transferăm jucători de 19-20 de ani, iar în unu-doi ani îi vedem la echipa națională. Șimicu, Csepreghi și Criciotoiu au muncit mult, iar din punctul nostru de vedere ei pot forma azi și linia de nouă metri a primei reprezentative. Cine știe să-i folosească, să profite de acest lucru, mai ales că relațiile de joc dintre ei sunt de la o săptămână la alta tot mai închegate”, a declarat Nurhan Ali.

HC Sporta Hlohovec, echipa în fața căreia va debuta duminică HCM, reprezintă și cel mai accesibil adversar în grupa D din Cupa EHF. „Pe hârtie suntem favoriți, dar ne respectăm fiecare adversar. Îi tratăm pe slovaci cu maximă seriozitate și sperăm ca la sfârșitul partidei să obținem o nouă victorie importantă pentru handbalul masculin”, a concluzionat directul executiv al HCM-ului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…