Cerințele Cristinei Neagu, îndeplinite de CSM București. Căliman: „Depinde doar de Cristina să semneze cu noi”. Cele patru super-transferuri pregătire pe formația din Capitală pentru vara anului 2015

Redactor:
Marius Hutu
Cerințele Cristinei Neagu, îndeplinite de CSM București. Căliman:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Având în vedere că Neagu nu este o handbalistă ieftină, CSM București a găsit un sponsor dispus să-i plătească salariul.

Cea mai bună jucătoare a lumii în 2010 și, totodată, cel mai bun inter stânga la ultimul Campionat European are ocazia de a reveni în România după două sezoane petrecute la Buducnost. Cristina Neagu a devenit principala țintă a echipei CSM București pentru perioada de transferări din vara acestui an. Cele două părți s-au întâlnit în perioada sărbătorilor și au discutat despre eventualitatea unui transfer, începând din vară, atunci când contractul Cristinei cu Buducnost va fi încheiat. „Acum, Cristina este singura care decide, depinde doar de ea să semneze cu noi. CSM București este gata să-i îndeplinească toate condițiile. Dacă își dorește să facă performanță la București o așteptăm, noi în mod cert ne propunem să ajungem sus”, a declarat Constantin Căliman, directorul general al CSM București.

Având în vedere că aducerea Cristinei Neagu la echipă presupune și costuri semnificative, clubul susținut de Primăria Capitalei și-a luat măsuri și în acest sens. „Am găsit un sponsor care este dispus să suporte o parte din contract”, a dezvăluit Căliman.

Cristina Neagu este una din cele patru jucătoare de mare valoare pe care CSM București și-a propus să le transfere pentru sezonul 2015-2016. Celelalte trei handbaliste dorite în Capitală activează în Danemarca: Line Jorgensen (inter dreapta), Maria Fisker (extremă stânga) și Isabelle Gullden (centru). Ultima a fost desemnată și MVP-ul Campionatului European din Ugaria și Croația.

Cu Jorgensen și Fisker tratativele sunt destul de avansate. Constantin Căliman a susținut că ambele handbaliste vor ajunge în 25 ianuarie la București. Altfel, pentru returul Ligii Naționale, CSM nu va mai face nicio achiziție și va încerca să câștige titlul cu lotul avut la dispoziție. CSM București și HC Zalău vor deschide partea a doua a sezonului, vineri, de la ora 19:30. 

 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…