„Când am semnat cu Rodrigues aveam anumite rezerve. Acum suntem foarte mulțumiți că am adus-o la CSM București”

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Brazilianca Ana Paula Rodrigues este una dintre primele jucătoare din străinătate care au sosit în pauza competițională în România și care a ieșit deja în evidență la CSM București.

În primele trei etape din Liga Națională de handbal feminin, CSM București s-a impus ca o echipă solidă, cu un prim „7” aproape conturat, care va avea un cuvânt greu de spus în bătălia pentru titlu. În meciurile cu HC Zalău, CSM Unirea Slobozia și „U” Alexandrion Cluj, echipa susținută de Primăria Capitalei a reușit o medie de 35 de goluri, iar cu trei victorii și un golaveraj de plus 43 s-a instalat pe prima poziție în Liga Națională de handbal feminin. O situație în care echipa pregătită de Mette Klit se află în premieră, de la înființarea clubului în 2007 și până în prezent. „Mai e mult până departe. Vedem care va fi situația după 5-6 etape, dar o primă concluzie vom putea trage după meciul cu Baia Mare din etapa a 9-a”, susține Constantin Căliman, președintele CSM București.

CSM București a avut mână bună la transferuri, Ana Paula Rodrigues, Linnea Torstensson, Mayssa Pessoa și Mihaela Tivadar reușind să se evidențieze în primele partide din campionat, atât prin reușitele individuale, cât și prin jocul colectiv. Prima handbalistă menționată este și principala marcatoare a echipei, cu 24 de goluri. „Rodrigues confirmă faptul că este un centru puternic, cerebral, reușește să pună în valoare și extremele”, a precizat Căliman.

Președintele CSM București a dezvăluit faptul că în momentul în care centrul brazilian a fost propus pentru transfer la CSM București a avut anumite semne de întrebare. „Când a fost semnat contractul, am avut anumite rezerve. La Campionatul Mondial nu a fost chiar vioara întâi în echipa Braziliei (n.r. campioana mondială), iar mai mulți susțineau că nu este chiar ce ne trebuie. Vă dați seama că nu am pus mâna la ochi și am transferat tot ce s-a ivit, ci am cules și noi păreri din stânga, din dreapta, înainte de a semna contracte. Acum nu suntem mulțumiți, ci foarte mulțumiți că am adus-o pe Rodrigues la echipă”, a declarat Constantin Căliman.

CSM București, amenințată la Cluj cu pierderea meciului la masa verde

În ultima partidă de campionat, disputată luni, CSM București a realizat scorul campionatului, 45-25 cu „U” Alexandrion Cluj. Partida a fost precedată de discuții aprinse, în sensul că portarii formații ardelene au îmbrăcat inițial tricouri de aceeași culoare cu jucătoarele echipei CSM București. Arbitrii nu aveau cum să aprobe însă o astfel de situașie. Gazdele n-au fost de acord să schimbe echipamentul portarilor, iar de aici s-au iscat discuții aprinse. CSM București a fost amenințată cu pierderea jocului la masa verde, inclusiv președintele Alexandru Dedu fiind sunat în spital pentru a aplana conflictul.

Conform regulamentului, echipa gazdă își alege culoarea echipamentului, atât pentru jucătoare, cât și pentru portari. Din această cauză, goalkeperii Universității au venit la sală cu un singur rând de echipament. Pe de altă parte, CSM București a avut echipamentul de rezervă la dispoziție, conform regulamentului, numai că acesta era de culoare albă, ca și cel al formației gazdă. Până la urmă, oficialii Clujului au trimis soli acasă la jucătoare pentru a le aduce la sală și echipamentul de rezervă, iar meciul s-a putut desfășura fără probleme.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…