Baia Mare, decapitată la Metz. HCM a pierdut la zece goluri diferență al doilea meci din grupa D a Ligii Campionilor. Alarmă și pentru echipa națională

Redactor:
Marius Hutu
Baia Mare, decapitată la Metz. HCM a pierdut la zece goluri diferență al doilea meci din grupa D a Ligii Campionilor. Alarmă și pentru echipa națională
  • Publicat:
  • Actualizat:

HCM Baia Mare a suferit una dintre cele mai grele înfrângeri din istoria recentă a clubului, după ce a fost învinsă de Metz cu 34-24, într-un meci din cadrul grupei D a Ligii Campionilor. Trupa lui Costică Buceschi a jucat prost din primul și până în ultimul minut.

Campioana României a ajuns la jocul din Franța în urma unei perioade în care evoluțiile echipei au fost în creștere. Pe plan intern, lucrurile au intrat în normal după victoriile cu CSM București și Dunărea Brăila, iar în Europa startul a fost cel scontat, cu un succes fără emoții în fața polonezelor de la MKS Lublin.

Ce s-a întâmplat însă în capitala handbalului francez feminin este greu de imaginat. O echipă clasată abia pe locul 3 în Hexagon a reușit să surclaseze o „multinațională”, care și-a propus, nici mai mult nici mai puțin, accederea în Turneul Final 4 al Ligii Campionilor. După cum s-a prezentat însă la Metz, acest obiectiv pare o pălărie prea mare pentru HCM Baia Mare.

Echipa pregătită de Costică Buceschi nu a avut nimic în acest joc care să o recomande printre favoritele competiției în sezonul 2014-2015. Pe atacul pozițional, HCM n-a avut deloc imaginație, fiind vizibil incomodată de apărarea avansată a gazdelor. Dacă a reușit însă să treacă de barajul francez, jucătoarele s-au întrecut în ratări, indiferent de nume și de poziție. După 19 minute de joc, Baia Mare avea o eficiență de 12%, în timp ce portarul gazdelor, Glauser, avea un procentaj de 61%. Practic, până în acel moment, în care Buceschi a cerut time-out, campioana României marcase doar două goluri din „pozițional”.

HCM nu a avut atac la Metz, dar nu a avut nici apărare. Altădată defensiva a scos echipa la greu, însă acum nu a mai fost cazul. Campioana Franței a înscris cu lejeritate din toate pozițiile, inclusiv din zona centrală, unde au existat „găuri” mari. Nici cel mai tare compartiment al echipei, poarta, nu a dat satisfacție. Arenhart și Ungureanu au adunat, împreună, doar șase intervenții. Este adevărat, nu au fost ajutate de coechipierele din fața lor, dar parcă nici ele nu ele nu au mai oferit siguranța de altă dată. În partea secundă, diferența a crescut până la 11 goluri (28-17), la final fiind un rezultat care ne scutește de alte comentarii.

În urma acestui rezultat, HCM Baia Mare a retrogradat pe locul 3 în Grupa D a Ligii Campionilor, după Larvik – 4 p și Metz – 2 (golaveraj plus 5). Campioana României are tot 2 puncte, dar golaveraj minus 5. Următorul meci al echipei HCM este pe 31 octombrie, pe teren propriu cu Larvik. Victoria este obligatorie, altfel situația echipei în Europa se înrăutățește.

Doar Alice s-a remarcat, la capitolul combativitate

Analizând partida de la Metz și prin prisma echipei naționale, care în aproximativ șase săptămâni va debuta la Campionatul European, prima concluzie este că situația este destul de critică. Veștile proaste au venit înainte ca HCM să ajungă în Franța. Laura Oltean a suferit o accidentare serioasă, iar primul diagnostic ar fi ruptură de ligamente, caz în care va rata turneul final. De  altfel, ea nici nu a mai făcut deplasarea în Franța. Dintre jucătoarele care au evoluat la Metz, doar Valentina Ardean a ieșit puțin în evidență, în primul rând prin combativitate. Extrema stângă a încercat mult, chiar și din postura de inter stânga din care a și marcat un gol, dar a și ratat din situații clare. Eliza Buceschi a avut o eficiență de 33% la fazele din acțiune. Alarmantă este forma în care se află Nechita, Ungureanu și Marin, ultima venind însă după o perioadă în care a fost accidentată. Dacă Paula nu își revine, atunci naționala chiar va avea o problemă majoră la Europeanul din Ungaria și Croația. Soluții la același nivel pentru postul de portar, pe care Ungureanu l-a ținut sus în ultimii ani, nu prea există în România.

Metz – HCM Baia Mare 34-24
pauză: 13-10

Dangueuger, Glauser, Pierson – portari; Kpodar, Kamto Njitam 4, Flippes 2, Gros 7, Zaadi Deuna 2, Baudouin 6, Horacek 1, Broch 3, Andryushina, Gonzales Ortega 2, Luciano 5, Liscevic 1, Mendy 1. Antrenor: Jeremy Roussel

Arenhart, Ungureanu – portari; Nascimento 3, Buceschi 5, Szucs, Ardean 3, Lobach 1, Gjeorgjievska 1, Makeeva, Marin, Tătar 3, Davydenko 5, Nechita 1, Herrem 2, Tiron. Antrenor: Costică Buceschi

Arbitri: Zotin – Volodkov (Rusia)

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen