A apărut o altă problemă majoră la echipa națională după accidentarea Cristinei Neagu! Cum se va împărți stafful tehnic între două turnee săptămâna viitoare și principalul obiectiv pentru Golden League

Redactor:
Marius Hutu
A apărut o altă problemă majoră la echipa națională după accidentarea Cristinei Neagu! Cum se va împărți stafful tehnic între două turnee săptămâna viitoare și principalul obiectiv pentru Golden League
  • Publicat:
  • Actualizat:

Handbalul intern la nivel de cluburi a intrat în vacanță, pentru că urmează o săptămână internațională dedicată echipelor națională. România va fi în competiții amicale atât cu lotul A, care va participa la prestigiosul turneu Golden League (Franța, 21-24 martie), cât și cu lotul B, care va evolua la un turneu în Polonia. Cristina Neagu este marea absență în această perioadă, însă mai nou echipele naționale se confruntă cu o altă problemă majoră, azi au doar o jucătoare „stângace” de meserie pentru postul de inter dreapta, pe Daria Bucur.

  • România A va juca la Golden League cu Franța (21 martie), Norvegia (23 martie) și Danemarca (24 martie).
  • România B va înfrunta Polonia B, Spania B și Finlanda.

Ambros Martin, Horațiu Pașca și întreg staff-ul tehnic au convocat pentru acțiunile de săptămâna viitoare nu mai puțin de 35 de jucătoare, dar numărul acestora ar putea scădea la 30 de jucătoare. A devenit o certitudine faptul că Ana Maria Dragut nu va putea volua la Golden League, din cauza unor probleme medicale destul de serioase. În condițiile în care s-a retras și Melinda Geiger, România A a rămas fără inter dreapta de meserie! Mai mult, Alina Ilie și Laura Popa, convocate pentru lotul B, sunt la rândul lor accidentate. Problema interului dreapta devine, așadar, și mai acută la echipa națională. Situația nu a fost rezolvată suficient de bine de handbalul feminin în ultimul deceniu, motiv pentru care a și improvizat de multe ori la competițiile majore.

Din păcate, majoritatea interilor dreapta sunt cu probleme. Inclusiv Alina Ilie și Laura Popa au ceva probleme de sănătate. Alina are o problemă la umărul stânga, iar Laura Popa se confruntă cu o problemă mai veche, o recidivă la gleznă. Am insistat să le vadă și medicul lotului național, tot staff-ul medical, să le pună un diagnostic clar. Acum, în mod normal, Daria Bucur este singura stângace pe care o avem aptă în ambele loturi”, a susținut Horațiu Pașca, antrenorul secund al echipei naționale.

În cazul în care Alina Ilie sau Laura Popa vor putea totuși să joace săptămâna viitoare, atunci una dintre ele va ajunge la lotul A. Dar staff-ul tehnic deja se gândește să facă improvizații la Golden League, cu Cristina Laslo, cu care Ambros Martin a jucat inter dreapta și la Campionatul European din 2018, sau cu Laura Pristaviță, soluție pe acest post în mandatul lui Gheorghe Tadici.

Pe lângă, Ana Maria Dragut, Andreea Târșoagă va rata foarte probabil turneul Golden League, după ce s-a accidentat destul de serios în meciul de vineri din Cupa României dintre CSM Tg. Mureș – U Cluj. Și în cazul handbalistei de 17 ani se așteaptă diagnosticul la începutul săptămânii care urmează.

Lotul României pentru Golden League:

  • Portari: Denisa Dedu (Siofok), Yuliya Dumanska (SCM Rm. Vâlcea)
  • Extreme stânga: Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița), Cristina Florică (SCM Rm. Vâlcea)
  • Interi stânga: Maria Constantinescu (CSM București), Gabriela Perianu (Siofok), Anca Polocoșer (Minaur), Andreea Târșoagă (CSM Tg. Mureș)
  • Centri: Cristina Laslo (Buducnost), Andreea Popa (Rapid), Laura Pristăvița (Gloria Bistrița), Mădălina Zamfirescu (Debrecen)
  • Interi dreapta: –
  • Extreme dreapta: Cristina Boian (U Cluj), Sonia Seraficeanu (Minaur)
  • Pivoți: Lorena Ostase (CSM Slatina), Crina Pintea (Gyor), Raluca Băcăoanu (SCM Rm. Vâlcea)

Lotul B pentru turneul din Polonia

  • Portari: Diana Ciucă (SCM Rm. Vâlcea), Daciana Hosu (Corona Brașov)
  • Extreme stânga: Alexandra Dindiligan (U Cluj), Alina Vătu (Dunărea Brăila)
  • Interi stânga: Bianca Bazaliu (CSM București), Sorina Tîrcă (Corona Brașov)
  • Centri: Diana Axinte (Dunărea Brăila), Raluca Petruș (U Cluj), Szilvia Szabo (Gloria Bistrița)
  • Interi dreapta: Daria Bucur (Corona Brașov), Alina Ilie (Gloria Buzău), Laura Popa (U Cluj)
  • Extreme dreapta: Andra Moroianu (U Cluj), Alexandra Badea (SCM Rm. Vâlcea)
  • Pivoți: Nicoleta Safta (Dunărea Brăila), Mădălina Conache (CSM Galați)

Notă: Jucătoarele cu roșu sunt incerte. Din lotul A nu mai face parte nici Paula Teodorescu, din motive personale

„Încercăm să învățăm să luăm presiunea de pe Cristina Neagu, să ne descurcăm și în condițiile în care ea lipsește

Și staff-ul tehnic se află în fața unei situații ineditee, în condițiile în care loturile A și B vor merge la acțiuni diferite. Cu acordul Federației Române de Handbal, acesta va fi împărțit, foarte probabil, în două. Ambros Martin va fi însoțit de Ștefan Ciuntu, Radu Cheregi și un membru din staff-ul medical în Franța, în timp ce Horațiu Pașca, Jaume Fort plus doi membri ai staff-ului medical vor face deplasarea cu lotul B în Polonia. Lotul A va pleca miercuri, iar naționala B, o zi mai târziu.

În ceea ce privește obiectivul pentru Golden League, Horațiu Pașca ne-a declarat: „Ne dorim foarte tare să legăm niște automatisme de joc în ceea ce privește atacul și apărarea, în condițiile în care ne lipsește cel mai important om (n.r. Cristina Neagu). Acesta ar fi scopul principal. Apoi, să reușim să armonizăm relațiile dintre fete pe niște sisteme de apărare pe care le-am practicat la Campionatul European și pe care dorim în continuare să le dezvoltăm. Să încercăm să învățăm să luăm presiunea de pe Cristina Neagu, să ne descurcăm și în condițiile în care ea lipsește„.

România va face deplasarea în Franța cu un lot schimbat în proporție de aproximativ 50%, față de cel cu care a jucat la Campionatul European din 2018, unde a terminat pe locul 4.

Avem această ocazie, de a juca meciuri amicale pe început de an, încă departe de Campionatul Mondial. Noi fiind calificați, asta ne și permite să lăsăm acasă jucătoare precum Alice Ardean-Elisei, Aneta Udriștioiu și să încercăm să integrăm în sistemul echipei naționale, tot ce înseamnă filosofie de joc, și alte jucătoare de care ai putea să ai nevoie. Pe Alice o știm, pe Aneta o știm, pe Laura Chiper o știm, sunt cât se poate de acolo. Am încercat să aducem și să stimulăm jucătoare care pot să facă pasul spre echipa națională sau sunt foarte aproape, în condițiile în care celelalte lipsesc. Acesta a fost gândul principal, vrem să profităm de fiecare moment pe care îl avem, de a aduce în interiorul fiefului naționalei cât mai multe sportive, pentru a avea o arie cât mai largă de selecție pentru ce urmează, Campionatul Mondial și Jocurile Olimpice de la Tokyo„, a explicat Horațiu Pașca.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
Lege nouă pentru cei care stau la bloc. Va fi interzis pentru administratorii de bloc să mai refuze
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×