ANALIZĂ | Realitatea dură a unei înfrângeri în faţa unei naţionale care nu este nici pe departe ”Spaima Europei”! Cine a surclasat, de fapt, România, dar mai ales, de ce?

16 iun 2017 7951 afişări Comentează şi tu Handbal
ANALIZĂ | Realitatea dură a unei înfrângeri în faţa unei naţionale care nu este nici pe departe ”Spaima Europei”! Cine a surclasat, de fapt, România, dar mai ales, de ce?
Foto: Remus BADEA / MEDIAFAX 2 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7960/16474332/2/romania-belarus-pavel.jpg

Naţionala masculină de handbal a ratat a 8-a campanie de calificare la un turneu final, după ce a pierdut cu 32-22 în faţa reprezentativei Belarus, în preliminariile Campionatului European din 2018. România este pe locul 3 în Grupa 2, înaintea ultimei partide cu Polonia, programată duminică. Nici în clasamentul ”celui mai bun loc 3” nu mai are vreo speranţă, din moment ce doar Olanda şi Portugalia sunt mai slabe decât naţionala tricoloră înaintea ultimei runde.

După această nouă campanie eşuată se cuvin a fi spuse câteva lucruri. Meciul de joi seara de la Craiova a produs una din cele mai mari dezamăgiri din ultima vreme, poate şi pentru că aşteptările au fost mai mari decât de obicei, generate de aducerea antrenorului de la FC Barcelona, Xavier Pascual, de victoriile obţinute în debutul campaniei cu Belarus în deplasare şi Polonia la Cluj. După cum a arătat însă naţionala la meciul decisiv cu Belarus, atenţie, nici pe departe spaima Europei (!), concluzia este aceeaşi ca şi acum 2-3 ani, avem în continuare o echipă modestă, care se mulţumeşte cu puţin. România se află la acelaşi nivel, pe care l-a avut şi cu Eliodor Voica, şi cu Aihan Omer. Indiferent cine a stat pe bancă în ultimii ani, că antrenorul a venit de la Dunărea Călăraşi sau de la FC Barcelona, rezultatul final este acelaşi, naţionala ratat calificarea.

  • Cine a surclasat România la Craiova
  • Belarus a avut nu mai puţin de 8 jucători în lot cu vârsta maximă 22 de ani. Şase dintre ei s-au regăsit pe lista marcatorilor
  • Belarus a avut în lot şase handbalişti care au evoluat în ultimul sezon al Ligii Campionilor, niciunul ajuns mai sus de optimile de finală
  • Belarus a avut în componenţă doi handbalişti care au jucat în Liga Naţională în acest sezon, Matskevich (Steaua) – omul meciului alături de Pukhouski - şi Baranau (Odorhei). Primul a jucat cu Steaua în play-out, în timp ce al doilea a fost rezerva lui Mihalcea.

”Realitatea este că ne-a învins o echipă care este mult peste noi. Este ca şi cum s-ar fi înfruntat un transatlantic şi o barcă micuţă. Suntem departe de nivelul ridicat al celor din Belarus. Nu am câştigat niciun duel unu contra unu nici în atac nici în apărare. Am avut probleme de repliere în prima repriză şi asta ne-a costat. Probabil din zece meciuri care le-am juca contra lor nu am câştiga niciunul sau maxim unu. Acesta este realitatea pe care o avem la nivel de naţională”, a declarat Xavier Pascual după joc. Acea victorie din zece de care a amintit selecţionerul a fost, probabil, cea de la Minsk, din partida tur. Cum a fost posibilă? În orice caz, cu altă atitudine a echipei decât cea afişată la Craiova.

De ce nu a mai avut România atitudine? Probabil că alta ar fi fost ideea generală dacă naţionala ar fi impresionat măcar la partea artistică, ar fi arătat că vrea mai mult. Nu a fost cazul...

Echipa nu a avut atitudine pentru că nu a avut forţă să lupte?

România a fost depăşită din start, în primul rând din punct de vedere fizic. Echipa a ajuns în faţa celui mai important meci din ultimii ani, fără vlagă, după un sezon intern destul de ciudat. Mai toate cluburile s-au plâns de calendarul competiţional, unul aglomerat. Spre exemplu, Potaissa a arătat ca o formaţie căreia i s-au ”băgat cu forţa meciuri pe gât”, în ultima lună a sezonului. Calendarul nu a fost adaptat pe parcurs, ca programare, şi în niciun caz nu a fost făcut în interesul echipei naţionale! Din contră, dacă ar fi să dăm crezare anumitor speculaţii, a fost gândit în primul rând în favoarea arbitrilor şi observatorilor. Nu mai are rost să dezvoltăm acum subiectul după tot ce au făcut oficialii federaţiei pe întreg sezonul, nu numai la final. Un exemplu clar în privinţa faptului că acest calendar nu a fost în interesul echipei naţionale, îl găsim dacă ne raportăm la lot. Anumiţi băieţi au jucat până în 5-6 iunie, alţii, precum Fenici şi Onyejekwe, ambii titulari cu Belarus (!), au încheiat sezonul în 24 mai, adică cu 22 de zile înaintea partidei cu Belarus. Cine a avut grijă ca handbaliştii să rămână într-un tonus adecvat pentru o asemenea partidă precum cea de la Craiova, până la reunirea lotului? Dar această problemă a existat şi în 2016 în handbalul feminin. Cu excepţia echipelor care au jucat turneul Final 4 al Cupei Romţniei în luna mai 2016, toate celelalte formaţii au intrat în vacanţă încă de la sfârşitul lunii aprilie. A urmat un fiasco la Jocurile Olimpice, pentru că România a ajuns la Rio cu jucătoare nepregătite, naţionala a pierdut până şi meciul cu Belarus de acasă, din preliminariile Campionatului European 2016. Nu a învăţat nimeni nimic din acea experienţă, provocată printre altele tocmai de calendarul competiţional...

Au fost jucătorii cei mai potriviţi convocaţi pentru un meci de totul sau nimic, care ar fi putut schimba cursul istoriei naţionalei masculine?

Am stat de vorbă cu mulţi oameni implicaţi în fenomen după eşecul de joi şi destui au fost ”îndoiţi” inclusiv de selecţia făcută pentru partidele din această săptămână. România a preferat să convoace doi debutanţi, unul pentru un post cheie, precum apărarea. Este vorba de Cosmin Capotă. Naţionala a fost fără defensivă la meciul cu Belarus, tocmai punctul forte al echipei în primele trei meciuri. Andrei Savenco şi Radu Lazăr nu au putut juca în acest meci, iar Capotă, Rotaru şi Ramba au fost teoretic ceilalţi oameni care ar fi trebuit să ducă greul în defensivă. Au fost cei mai potriviţi? Selecţionerul aşa a simţit!

Pe fapte, Capotă şi Rotaru nu sunt titulari la echipele de club. La CSM Bucureşti, cel puţin la finala cu Dinamo, înaintea lui Rotaru au jucat alţi trei oameni în defensivă, Militaru, Novanc şi Stamate. Dinamo se apără cu Savenco şi Mousavi, Constanţa l-a avut în linia întâi pe Angelovski, Odorhei a mers pe mâna lui Kukovski şi Szasz, Turda a mizat pe Savic şi Lazăr. Câţiva dintre aceştia nu sunt români.

De ce au fost automulţumiţi jucătorii?

Dincolo de lipsa de prospeţime a jucătorilor după un sezon extenuant, jucătorii nici nu au încercat să se autodepăşească. S-au lăsat dominaţi de o naţională care a avut fie handbalişti foarte tineri, fie jucători trecuţi de 30 de ani. ”La mijloc” (27-29 ani) nu au fost decât Baranau, Shumak, Tsitou, care nici nu au fost în prima echipă. Dar acest lucru este mai puţin important. Ce vreau să evidenţiez este faptul că ”tricolorii” nu au arătat ca atitudine deloc faptul că ar fi însetaţi după performanţă şi cu echipa naţională, la modul general. Când în România primesc contracte de la 4.000, 5.000 în sus, toţi aceşti jucători nu mai au cum să crească din punct de vedere salarial cu ajutorul echipei naţionale. O echipă din Bundesliga, spre exemplu, dacă ar vrea să transfere un handbalist român, probabil că tot 6.000-8.000 de euro maximum pe lună i-ar oferi! Cu o mulţumire financiară, din interiorul sufletului poate nu mai vine de fiecare dată acea dorinţă de sacrificiu. Mai ales când eşti obosit.

Sunt suficiente două zile de pregătire pentru un meci decisiv de calificare la un Campionat European?

Pentru Franţa, Spania, Danemarca şi alte naţiuni care sunt nelipsite de la turneele finale şi au o bază de selecţie fantastică, probabil că da. În cazul României, lucrurile sunt de discutat. Ne raportăm, pentru început, tot la Belarus. Shevtsov şi-a chemat băieţii în cantonament din 5 iunie, adică cu 10 zile mai devreme decât partida cu România. Că au mai fost unul-doi implicaţi în competiţii din Europa şi au ajuns mai târziu, nu cred că a fost un capăt de ţară. Belarus a făcut un scop din cele două partide din această săptămână, să se califice, şi s-a organizat ca atare. Naţionala s-a reunit la Craiova la sfârşitul săptămânii trecute, iar cu antrenorul Xavier Pascual a lucrat, propriu-zis, de marţi. 2-3 zile... dacă punem la socoteală şi orele de luni seara, când a ajuns în cantonament. Sunt convins că ”Pasqui”, a cărui valoare nu o contestăm, să nu se înţeleagă altceva, din contră este unul din cei mai buni antrenori din lume, şi-ar fi dorit să fie mai devreme alături de băieţi. Programul, din păcate, nu i-a permis acest lucru. Săptămâna trecută, trei zile consecutive, a jucat în Cupa Spaniei, probabil că a mai avut nevoie măcar de o zi să pregătească această competiţie, care nu s-a desfăşurat la Barcelona. Cu un weekend mai devreme, tehnicianul a avut altă ”nebunie” pe cap, turneul Final 4 al Ligii Campionilor, acolo unde orice antrenor român râvneşte să ajunge. Probabil că printre atâtea scheme şi strategii, cu un ochi s-a îndreptat şi către naţionala României în perioada respectivă, deşi e greu de crezut. Când joci pentru trofeul Ligii Campionilor, te mai poţi gândi la ce vor face românii cu Belarus? Xavier Pascual este un antrenor fantastic, a cucerit mulţi români, inclusiv pe noi, dar are un mare handicap: timpul! Programul echipei FC Barcelona nu-l ajută să se dedice total şi naţionalei României, pentru că una este când îi vezi pe jucători pe casete, la televizor, şi alta este atunci când le iei personal pulsul, în vezi faţă în faţă. La acest capitol, ”Pasqui” are, de asemenea, un alt mare handicap, cel informaţional (legat inclusiv de caracterul unui handbalist), indiferent ce-i spune un oficial sau altul din România. Din păcate, naţionala tricoloră nu are jucători de talia celor care joacă la Barcelona, Veszprem, Vardar Skopje, PSG, ca să nominalizăm cele patru echipe prezente la Final, astfel că şi mentalitatea este la un nivel mai scăzut. Nu suntem psihologi, dar pentru a schimba mai mult lucrurile atunci când eşti jos, probabil, trebuie insistat şi mai mult individual cu jucătorul. În 2 zile înaintea unui meci capital, e greu să rezolvi toate problemele şi pe această parte mentală. Astfel, cei care susţin că antrenorul este ”part-time” la naţională nu pot fi acuzaţi neapărat de rea-intenţie sau invidie.

În această analiză, am amintit de jucători, de antrenori, au fost până la urmă actorii principali ai jocului cu Belarus. Prea puţin de Federaţie, în opinia multor, principala vinovată pentru cum arată naţionala masculină. Şi, atenţie, lucrurile sunt departe de a fi extraordinare şi la fete, şi la loturile naţionale de tineret, de juniori / junioare, etc. Prea puţine proiecte, campanii pentru sectorul juvenil, de fapt de unde pleacă adevăratele probleme. Am spus şi mai sus, Belarus a avut 8 jucători care nu au împlinit 23 de ani, dintre care 6 au în actul de identitate 20-21 de ani! Dacă te uiţi în Liga Naţională după handbalişti tineri care joacă constant, nu doar la număr într-un lot, atunci ar trebui să-i cauţi cu ”lupa”, să reciteşti de 2-3 ori echipele pentru a nu sări peste anul de naştere 1996. În afara lui Roland Thalmaier, care a fost aruncat direct într-o bătălie dură, nu există un alt handbalist Under 21 despre care să spui că îl iei acum din campionat şi îl poţi introduce într-o partidă cu Belarus! Repetăm, adversara de la Craiova a introdus CINCI!

OK, avem vizibilitate mai bună în handbal, bugetul federaţiei s-a dublat, lucruri care nu avem cum să nu le apreciem, să nu le evidenţiem. Dar la turneele finale nu joacă imaginea asta. Concret, pentru echipa naţională nu s-a întâmplat nimic în ultimii ani, ci doar a fost mutată dintr-o localitate în alta, de obicei unde oraşele s-au implicat financiar să susţină acţiunile. Lumea handbalului ezistă să spună deschis care sunt problemele reale ale handbalului, de teama unor eventuale repercursiuni, dar în culise se vorbeşte despre interese proprii, despre incompatibilităţi, despre arbitri şi observatori, despre regulamente proaste, despre salarii uriaşe în raport cu ce primesc antrenorii la loturile de juniori şi tineret, despre implicarea politicului la cluburi, despre oameni ajunşi în anumite funcţii pentru a nu deranja în dauna celor care au pus pasiune şi sunt mai greu de stăpânit, de manevrat, despre procese în Justiţie, iar lista poate continua.

În acest moment, handbalul românesc se află încă la turneele finale cu naţionalele feminine pentru că mai dispune de excepţii, dar nimeni nu mai vorbeşte de medalii, de obiective intermediare, nu se mai impune nici măcar un obiectiv de genul locurile 1-6. Până la urmă, dacă nu sunt îndeplinite, nu este o tragedie, dar măcar să ştim şi noi pentru ce luptăm la fiecare competiţie! Poate suntem pretenţioşi, dar dacă tot vorbim despre ”Handbal, sport naţional”, iar istoria recentă ne-a servit totuşi nişte rezultate fantastice... Ne felicităm doar că suntem acolo, ne propunem doar obiective de 4 ani, neavând garanţii că România se va califica la Jocurile Olimpice. Nu ştim care va fi parcursul naţionalei feminine în următorii ani, avem totuşi speranţe atât timp cât o avem pe Cristina Neagu la dispoziţie. Dar în cazul naţionalei masculine am putea trage o concluzie încă de acum, nu se va califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Doar dacă naturalizează handbalişti precum Qatar, pentru că altfel nu vedem de unde ar putea fi culese roadele în următorii 2 ani. Pronosticul este că nici în următorii 5 ani nu vom avea o naţională masculină decentă, cu tot ce s-a întreprins în ultimii ani, pentru că, nu-i aşa, jucătorii nu se nasc peste noapte!

Ştiaţi că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.