Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Gimnastica | ProSport îţi prezintă un reportaj special cu Sandra Izbaşa
Trimite pe:
Facebook
Twitter
Yahoo! Mess

Suspină pentru aur!

Sandra Izbaşa este exemplu perfect de reuşită: campioană olimpică la sol, studentă în primul an la kinetoterapie la Cluj şi un lider - model pentru colegele mai mici. Totul construit pe un munte de ambiţie şi voinţă. La 19 ani, ea trage tare pentru Mondiale unde ţinteşte titlul la sol, singurul care îi lipseşte. 

Danilova înainte. Salt. Flic- flac. Concentrarea i se citeşte în privire, iar fiecare mişcare degajă energie şi forţă. Bârna răsuna ritmic, iar liniştea din sală amplifică fiecare tremur al aparatului. „Deschide mai mult, Sandra!”, corectează, din când în când, antrenoarea Lili Cosma. Se lucrează pe toate aparatele, însă privirile tuturor se furişează spre cea care lucrează pe „puntea suspinelor”. Înaltă, sigură pe ea, parcă sfidează legile gravitaţiei pe cei 10 centimetri ai bârnei. Sandra Izbaşa. Cea mai galonată gimnastă a României din ultimii ani şi liderul actualei generaţii nu mai are nevoie de prezentare.

ÎNCĂ MAI ARE DURERI
Antrenamentul e abia la început, dar intensitatea  lui se reflectă deja pe chipul colorat de efort. „Fără muncă nu rezolvi nimic, iar muncă înseamnă în primul rând transpiraţie”, şopteşte Sandra în timp ce îşi aşteaptă rândul la sol. Lucrează protejând piciorul drept cu un cipic. Urmele intervenţiei chirurgicale în talpă, de unde i-au fost extirpaţi nişte negi, au început să se şteargă, însă durerile persistă, ceeea ce o face pe bucureşteancă să strângă din dinţi la aterizările dure: „Talpa este încă sensibilă de aceea lucrez cu protecţie. E mai greu când se încălzeşte piciorul, simt ca o arsură, dar la finalul antrenamentului pun gheaţă şi e ok. Nu mă pot opri în timpul exerciţiului să răcoresc talpa pentru că pierd ritmul, în plus dacă se răceşte piciorul, apar durerile”.

„NU MĂ LASĂ INIMA SĂ FAC DOUĂ APARATE”
Durerea, un adversar incomod, nu o poate împiedica să lucreze pe patru aparate. Sandra continuă să fie o gimnastă completă, exact ca la începuturi. „Nu este uşor, dar nu mă lasă nici inima să intru în sală şi să mă antrenez doar pe două. În plus este hotărârea luată de domnii antrenori, şi respect acest lucru”, zâmbeşte ea.  Dincolo de spusele ei răzbate puţină îngrijorare. Se gândeşte deja la provocarea pe care o aşteaptă la Londra (13-18 octombrie), unde visează să danseze pentru titlul mondial la sol, singurul pe care nu-l are în vitrină. „Am două variante de sol, una uşoară cu plecare din 6.0 – 6.1 şi una mai grea din 6.2- 6.3. Probabil voi prezenta exerciţiul cu care merg la Londra, la Naţionale. Muzica va fi diferită de cea de la Olimpiadă, va fi o melodie mai tristă, pe care am evoluat în concursul de la  Jesolo”, dezvăluie Sandra. 

„Am trecut de rebeliune”

Deşi mulţi credeau că va renunţa la gimnastică vara aceasta, când şi-a luat Bac-ul, Sandra a infirmat prezicerile celor pesimişti. Sinceră, recunoaşte însă că a trecut peste pornirile adolescentine de revoltă şi că acum, la 19 ani, nu are probleme în a respecta programul cazon din cantonamentul de la Deva: „Am trecut de perioada de rebeliune cu ajutorul părinţilor şi a domnilor antrenori. A fost un moment greu atunci, însă am înţeles că trebuie să îi ascult pe cei care îmi vor binele. În gimnastică nu e loc de târguială, faci ce ţi se spune şi încerci să dai totul”.

„Nu e greu să urmezi programul impus de pregătire, chiar dacă ai 19 ani. Respect hotărârile antrenorilor, pentru că şi ei mă respectă la rândul lor” Sandra Izbaşa. 

„Prefer să tac şi să fac. Îmi doresc să am parte de linişte ca să mă pot pregăti aşa cum trebuie, nu să îmi fie distrasă atenţia de altceva”, Sandra Izbaşa

„Aparatul la care va creşte cel mai mult este solul, cât despre bârnă, se va modifica şi ea, dar nu semnificativ”, Nicolae Forminte

„Sandra este motivată, lucrează pe patru aparate şi este conştientă de ce aşteptăm toţi de la ea. Pe măsură ce ne apropiem de Mondiale, vom hotărî câte aparate va face în concurs”,
Nicolae Forminte, antrenor

4 aparate într-un concurs oficial le-a făcut în 2008, la JO de la Beijing, unde Sandra s-a clasat pe locul 8. Este greu însă de crezut că Izbaşa va încerca să atace titlul mondial absolut şi la Mondialele de la Londra, urmând să se concentreze doar pe două aparate: sol şi bârnă.

 

Sandra, de la A la Z:

A – Ambiţie: „întotdeauna obţin ceea ce îmi propun”

B – Bucureşti, locul unde s-a născut

C – Curiozitate: „vreau să descopăr tot ce e nou”

D – Disciplină: „fără ea nu poţi face nimic, e una dintre cele mai importante însuşiri ale unei gimnaste”

E – Efort: „făcut constant, de 16 ani”

F – Florin, numele tatălui ei

G – Graţie, una dintre calităţile care au ajutat-o să câştige aurul olimpic la sol

H – Handbal: „sportul pe care l-am practicat, al doilea în preferinţe, după gimnastică”

I – Izbaşa: „numele primit de la tata, care la rândul lui l-a luat de la bunicul, care a fost pilot de avion”

J – Jocurile Olimpice: „competiţia care m-a ajutat să-mi împlinesc visul”

K – Kilograme: „bătălia pe care trebuie să o dai cu tine pentru a te menţine în greutatea ideală”

L – Luptă: „nu trebuie să renunţi niciodată, ci să crezi şi să-ţi atingi obiectivul”

M – Muzică: „dacă muzică nu e, nimic nu e”

N – Noroc: „degeaba ai talent, dacă nu ai şi noroc”

O – Originală

P – Profesori: ”fără ei nu aş fi ajuns ce sunt azi, sunt foarte importanţi pentru mine”

R – Raluca, al doilea nume, dar şi Roxana, numele mamei ei

S – Sol, aparatul ei preferat

T – Tone, aproximativ două tone cântăreşte maşina pe care a primit-o, un Hoover

U – Universitatea „Babeş – Bolyai” din Cluj, locul unde e studentă, în primul an, la kinetoterapie

V – Victorie: „partea care îmi place cel mai mult”


 

 

Cuvinte cheie: sandra izbasa, gimnastica
Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Facebook
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 30 comentarii
Comentează
  • andra

    bravo Sandra!!! asa te vreau sigura pe tine si foarte determinata sa iti atingi obiectivul. Bravo si parintilor tai pentru ca stiu sa te sprijine si sa te urmeze oriunde si oricind.
    Iti doresc multa sanatate si putere de munca si sa fii intotdeauna o invingatoare.

  • Tess

    Ziua aurului mondial soseste la Londra!
    Mult succes, Sandra!

  • Mihai Cinpoeru

    Multa bafta, Sandra! Sunt convins ca poti sa iti adaugi si titlul mondial la sol in palmares.
    Bafta si la faculta', buna alegere Clujul.:D

  • Florina

    ma bucur pt sinceritatea de care a dat dovada...ii voi tine pumnii la Londra si sper sa fiu si eu in tribune atunci cand va concura ....indiferent de rezultate orice sportiv ajuns la acest nivel este CAMPION...

  • cipri

    frumos articol, minunata campioana. aplauze pentru ambele

  • nume autor

    FELICITARI MIRELA BASESCU PENTRU ACESTE ARTICOLE EXTRAORDINARE !

  • aa

    nu o sa faca nimic la mondiale...ii putreda pe dinauntru...o sa vedeti

  • nume autor

    N-ar fi fost mai bine sa taci tu din gura si sa nu ne demonstrezi cat de proasta sau prost esti?

  • sd

    sandra din pacate are problema cu greutatea, ca si italianca vanessa ferrari, nu cred ca vor mai reusi sa continue prea mult ca si tweedle, la 25 de ani perfecta la paralele. apoi si modul de a se comporta al antrenorilor este depasit, inca mai incearca sa faca pe tiranul, dar a trecut timpul dictaturii cand sistemul se baza pe frica!!! nu vedeti ca folosesc doar "domnii" antrenori, in loc sa-i considere prieteni cum se foloseste in occident.... pacat ca la europene s-au cam dat in...

  • Deceneu

    Sandra tu esti mandria noastra!!!
    Multa sanatate si bafta la Londra!!!

Comentează articolul

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
142
128
76
71
62
BusinessMagazin.ro
Lupta salariilor: presedintele Basescu vs restul lumiiLupta salariilor: presedintele Basescu vs restul lumii

Presedintele Romaniei nu e deloc bine platit, daca ne raportam la veniturile celorlalti sefi de stat si de guvern...

Topul tarilor cu cei mai putini someri
Cele mai vandute masini de import in primele cinci luni
CSID.ro
Mameloanele "obraznice", la moda in randul femeilor (21:00)Mameloanele "obraznice", la moda in randul femeilor (21:00)

Roxana Papas, timisoreanca de 19 ani care a aparut anul acesta in revista Playboy, este cel mai elocvent exemplu de...

Dureri pe care NU trebuie sa le neglijezi (21:00)
Uita de implantul dentar! In cativa ani va fi posibila regenerarea...
Apropo.ro
Cine este Irina Shayk? (poze & video)Cine este Irina Shayk? (poze & video)

Irina Shayk, cunoscuta si sub numele de Irina Sheik, este un renumit model din Rusia si viitoarea sotie a...

Ai mai vazut masini de 1,8 milioane de euro, cu rotile blocate?
Shakira, amanta fotbalistului Gerard Pique?
ProTVMagazin.ro
Gina Pistol pofteşte la fructul pasiuniiGina Pistol pofteşte la fructul pasiunii

Fosta vedetă PLAYBOY declară că ea şi iubitul ei sunt incompabili, cel puţin atunci când vine vorba de poftele...

Femeia ideală - Produs natural fără E-uri
Sex, droguri şi Bon Jovi
Go4it.ro
Dacă browser-ele de Internet ar fi femei, pe care ai “naviga”? (11:44)Dacă browser-ele de Internet ar fi femei, pe care ai “naviga”? (11:44)

E greu de spus, dar cu siguranţă altele ar fi fost criteriile decât în cazul real, căci...

Vrei să ştii când te urmăreşte Google? Încearcă Google Alarm (15:27)
Orbita, îţi vine să crezi că e un mouse? (14:09)
Showbiz.ro


Cele mai excitante pozitii cu Lupe Fuentes
Cele mai excitante pozitii cu Lupe Fuentes

Admir-o in peste 150 de pozitii pe Lupe Fuentes, actrita porno devenita celebra inca de cand era minora!

Emmy sustine ca a fost acostata de Banel Nicolita
Andreea Mantea l-a vrajit pe Liviu Varciu
Descopera.ro

				
				Tragedie in Arctica: povestea din spatele “tabloului blestemat”				
			Tragedie in Arctica: povestea din spatele “tabloului blestemat”

La 30 kilometri de capitala britanica, in comitatul Surrey, se afla un magnific...

Animale cu probleme de identitate
China lupta impotriva petrolului cu mainile goale (FOTO)
Tare.ro

				
				Italience nudiste pe plaja (00:42)				
			Italience nudiste pe plaja (00:42)

 Si italiencele iubesc sa faca plaja goale.

Idiotul anului a ramas cu BMW X5 in mare (02:57)
Musca trage la blonda (00:26)
TimeoutBucuresti.ro
200 nominalizări la Oscar egal 600 de milioane de dolari.200 nominalizări la Oscar egal 600 de milioane de dolari.

Cele aproape 200 de nominalizări la premiile Oscar adunate de studioul Miramax pe parcursul existenţei sale, nu au...

Francis Ford Coppola îşi deschide un nou restaurant
Spectacolul de dans "PUSH" semnat Russell Maliphant ajunge în octombrie...
OneMagazine.ro


Carla Bruni- Sarkozy debuteaza in cinematografie
Carla Bruni- Sarkozy debuteaza in cinematografie

Filmarile la pelicula "Midnight in Paris", comedie romantica in care Owen Wilson joaca alaturi de Carla, au...

San Pelegrino poarta Missoni
Noul trend: Apa la cutie