Război total româno-sovietic -file de poveste-

Pentru a începe un asemenea articol credem că este necesară o introducere mult mai lungă şi mult mai documentată decât este normal. Asta, din două motive. Unul, pentru că este o poveste veche pe care nu o cunoaşte nimeni sau aproape nimeni şi, în al doilea rând, pentru cititorii noştri mai tineri care nu au prins sau nu-şi mai aduc aminte mare lucru din perioada regimului comunist. Nu vom face nici apologia acelei epoci şi nici nu vom încerca să blamăm acea perioadă, fie şi pentru simplul fapt că acesta este un lucru care ţine mai mult de competenţa istoricilor şi mai puţin de cea a ziaristului. Totuşi, câteva precizări sunt necesare. Să începem cu mentalitatea omului şi a microbistului de atunci.

Gheorghiu-Dej dă linia

Dupa ce Churchill şi Stalin îsi împart Europa în zone de influenţă, ţara noastră devine un stat vasal al URSS, care exportă şi aici modelul sovietic, transformând România, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia şi Polonia în teritorii-satelit, numai bune de muls. Evident, nici sportul nu putea face excepţie, iar înfiinţarea cluburilor departamentale Steaua şi Dinamo nu este decât expresia acestei politici. Aflate sub ocupaţie militară sovietică, aceste ţări aşa-zis frăţeşti erau obligate să se dea la o parte din faţa sportivilor sovietici. După moartea lui Stalin lucrurile s-au mai dezgheţat puţin, iar sportivii din ţările ocupate au început să mişte în front. Deşi nu a avut o atitudine clar antirusească, primul care a stabilit cine este duşmanul a fost liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej. Acesta, informat fiind că la Bucureşti se organizează un turneu de fotbal la care era anunţată participarea echipei Dinamo Moscova, i-a chemat pe jucătorii români la sediul Partidului Muncitoresc Român şi le-a transmis textual că nu are decât o singură pretenţie. "Bateţi-i pe ruşi şi vă fac cadou la fiecare câte un autoturism marca Volga!"

Amici doar pe hârtie

Ruşii sunt priviţi ca ocupanţi în ţările socialiste, sportivii din acest spaţiu ar fi făcut orice să-i bată nu pe imperialiştii americani, ci pe aliaţii ruşi. Sunt de notorietate meciurile de hochei pe gheaţă dintre Cehoslovacia şi URSS, cele de handbal dintre România şi Uniunea Sovietică sau cele de polo pe apă dintre Ungaria şi marele frate de la Răsărit. De altfel, poloiştii ruşi au riscat să fie înnecaţi, la propriu, de urmaşii hunilor, aceştia din urmă dorind să răzbune crimele sovietice din timpul Revoluţiei din Ungaria. În această cursă nebună s-au înscris şi copiii, pentru că ce altceva erau gimnastele? Astfel, gimnastica artistică a consemnat, începând cu apariţia Nadiei Comăneci, o confruntare teribilă între România şi URSS, pe hârtie ţări-surori. Ca să înţelegeţi mai bine, chiar şi un român, spre exemplu, s-ar fi bucurat mai mult dacă îi băteam pe unguri sau pe ruşi la fotbal, decât dacă am fi învins Germania Federală sau Anglia, să zicem! Chiar primele se triplau în cazul meciurilor cu Ungaria sau URSS, scrâşnete din dinţi pline de ură doreau să razbune prin sport umilinţele politice sau de altă natură provocate de o istorie în general defavorabilă României.

Totul începe la Montreal

Nu vom mai insista pe revoluţia Nadiei la JO din 1976, acesta este un lucru arhicunoscut. Se ştie mai putin că delegaţia sovietică a primit vot de blam pe linie de partid, Larisei Latânina, antrenoarea rusoaicelor transmiţându-i-se să zică mulţumesc că nu mai există Gulagul. Replica ei a fost că "Nu sunt eu de vină că Nadia Comăneci s-a născut românca. Este un copil genial, nu avem ce-i face". Ei bine, i s-a recomandat să găsească un al doilea geniu.

Prinţesa Elena o învinge pe "regina" Nadia

Sovieticii iau lucrurile la modul cel mai serios şi o găsesc pe Elena Mukhina care, deşi o obişnuită a lotului, nu era văzută cu ochi buni din cauza unui bunic care luptase de partea albilor în timpul războiul civil care a urmat Revoluţiei Bolşevice. Aceasta este îndoctrinată cu idei de genul "vei fi o eroină daca o vei bate pe Nadia", fata îşi ia rolul în serios şi, la Campionatele Mondiale de la Strasbourg o depăşeşte pe Nadia Comăneci, starul gimnasticii mondiale din acel moment. Mai mult, Elena, poreclită "Principessa" de vecinii şi prietenii din cartierul moscovit de unde provenea, vine cu elemente noi care îi lasă cu gura căscată pe specialişti. "Unde se îndreaptă acest sport? Este înfricoşător ce fac aceşti copii. Deja este circ, nu mai este gimnastică", observa Le Soir, în timp ce Die Welt făcea o remarcă celebră chiar şi azi. "Ce dacă a bătut-o pe Nadia? Nu există decât o singură Nadia. Matrioşka rusă nu va fi niciodată a doua Nadia. Pur şi simplu, românca este unică şi nu poate fi copiată". Leonida Brejnev, omul forte al regimului sovietic o invită pe Elena la Kremlin şi îi mulţumeşte că a redat onoarea popoarelor URSS". Steaua Elenei părea a fi la apogeu.

Duşul rece de la Fort Worth

Românii se mobilizează şi, în ciuda accidentării grave a Nadiei, care a concurat cu palma crăpată pentru ca echipa să nu abandoneze lupta, smulg, în premieră titlul mondial pe echipe, ceea ce provoacă un nou scandal la Moscova. "La anul organizăm Olimpiada chiar la noi acasă, la Moscova. Cum să ne bată românii? Oricine, chinezii, americanii, vestgermanii, dar NU românii. Elena Mukhina trebuie să câştige din nou. Cu orice preţ! Altfel, ajungem bătaia de joc a tuturor aliaţilor şi a duşmanilor nostri. Preşedintele Reagan a primit-o la Casa Albă pe Nadia. Credeţi că e o întâmplare?" Întreaga presă, obedientă regimului, îi cere Elenei o nouă victorie. Deşi având probleme din cauza creşterii organismului, Elena acceptă un regim draconic, trece peste o fractură la un picior, execută de mai multe ori un element tehnic de o dificultate excepţională, ia lecţii de balet de la celebra Plissetskaya, care îi spune că este "Dying Swan" (Lebăda muribundă; piesa de balet care a făcut din Maya Plissetskaya starul mondial şi de necontestat al baletului). Din păcate, n-a bănuit nicio secundă cât de repede avea să se îndeplinească acea profeţie. La propriu, din păcate...

Prinţesa este unica vinovată

Elena dă totul, antrenorul ei (un nenorocit căruia nu merită să-i pomenim numele) o supune la corvezi de 8 până la 9 ore pe zi şi, într-un moment de slăbiciune, biata fată aterizează greşit la capătul unei linii acrobatice la sol, se loveşte cu capul de marginea podiumului şi îşi fracturează coloana vertebrală. Verdictul medicilor sovietici (de al caror profesionalism nu trebuie sa ne îndoim nicio clipă) sună ca într-un film de groază: Elena îsi va petrece tot restul vieţii într-un scaun cu rotile! Toate cele patru membre paralizate! Mai erau două săptămâni până la debutul Olimpiadei de la Moscova... Visul ei va fi realizat de o altă Elena, Davâdova. Aceasta o bate pe Nadia într-un final controversat şi îi dedică titlul olimpic fostei ei colege. Pentru a pune capăt acestor interminabile discuţii, să spunem că însăşi Nadia a admis, în urmă cu nişte ani, că a greşit de puţin aterizarea la ultimul exercitiu.

Nadia nu a pierdut la Moscova

Aşa şi este... Doar sportul a pierdut la Moscova şi această fetiţă care nu avea nimic de-a face cu ura între popoare. Din păcate, aşa erau privite anumite competiţii pe vremea aceea. N-avea nimeni chef de Tarkovski, Tolstoi sau de Maya Plissetskaya. Elena şi-a trăit tot restul vieţii într-un scaun cu rotile, uitată aproape de toată lumea. Singura care i-a rămas alături până la capăt a fost Nelli Kim, care îi aducea mereu din State acadelele ei preferate. A decedat în anul 2006, răpusă de complicaţiile paraliziei, circulaţia sângelui fiind grav afectată din cauza muşchilor atrofiaţi. Nu au condus-o pe ultimul drum decât familia, câteva colege din generaţia ei şi doi ziarişti ruşi care au ţinut să scrie despre drama unui copil ucis de un sistem criminal. "Fiica mea a trăit cu demnitate şi nu a cerut ajutor de la nimeni. Ştiu doar că mi-a spus de multe ori că îi era teamă de acel element şi că îi este frică să nu piardă concursul dacă nu-l execută. Nu a plătit nimeni pentru ceea ce i s-a întâmplat copilului meu, dar ştiu cine sunt vinovaţii", a spus, cu lacrimi în ochi, mama îndurerată. Maya Plissetskaya i-a dedicat piesa ei favorită, "The dying swan", spunând că "Rusia nu ştie să-şi aprecieze eroii". Cam asta a fost povestea singurei gimnaste care a învins-o vreodată pe Nadia Comăneci. Am exclus, desigur, victoria Davâdovei, care a fost obţinută în nişte condiţii cam speciale. Oare a meritat?

Cântecul de lebădă

Se spune că lebedele sunt necuvântătoare, dar că atunci când simt că moartea este aproape, scot un sunet asemănător unui geamăt uman. Probabil, de aici provine expresia româneasca "ultimul cântec de lebădă". În mod normal, ar trebui să ataşăm un video cu imagini ale Elenei Mukhina, dar am ales "Dying Swan", bucata de dans care i-a fost dedicată ei de Maya Plissetskaya. Cei care înţeleg baletul vor înţelege mesajul uman conţinut în acest dans inegalabil al morţii. Evident, înregistrarea este veche, Maya avea deja o vârstă, renunţase de multă vreme la apariţiile pe scenă şi era doar profesoară de balet la Balşoi Teatrî.

articol scris de Octavian METONI