Pitica în barca uriaşelor

• 
• 
• 
• 
• 

- 5 Intra in galerie

Pozele precedente Pozele urmatoare

Retragerea din sportul care i-a adus consacrarea înseamnă, de multe ori, pentru un sportiv finalul unui vis. O mână de idealuri, de dorinţe şi de momente în care se aude imnul se pierd într-o decizie care nu mai poate fi evitată. Câţiva, poate cei mai puternici, aleg însă un nou drum. Tot în sala de antrenamente, tot ca elev, dar într-o disciplină care nu are nicio legătură cu trecutul. Dana Druncea (20 de ani) a renunţat la gimnastică în urmă cu aproape doi ani. Valoros om de echipă, sportiva care cucerea cu România bronzul la Campionatul Mondialul de la Stuttgart în 2007 s-a mutat însă, cu visuri şi dorinţe de medalii, la canotaj.

În dimineaţa geroasă de februarie, curtea Bazei Noi de la Snagov este pustie. Casa canotajului pare părăsită, doar câţiva câini, amorţiţi de frig, se plimbă încetişor de la o clădire la alta. Singurul loc animat este terenul, unde câteva fete, purtând veste tricolore asortate cu căciuliţe de sezon, dau tură după tură. Primele raze ale soarelui rătăcesc stinghere pe movilele de zăpadă, dată de o parte şi de alta a pistei de atletism. La una din margini, doi bărbaţi şi o mogâldeaţă de om privesc concentraţi. "Dănuţa, câte ture mai avem?!", se uită întrebător antrenorul Horia Constantinescu spre fata micuţă de lângă el. "Ar mai fi patru, fără asta", zâmbeşte ea. Un zâmbet şi doi ochi căprui mari, care aduc parcă în frigul de afară atmosfera din sala de gimnastică.

După 14 ani punct şi de la capăt

Dana Druncea pare neschimbată. E la fel de micuţă şi de serioasă, alegându-şi cu atenţie vorbele şi zâmbind cu zgârcenie, la fel cum era la Deva. A renunţat la gimnastică în urmă cu doi ani şi nu s-a mai uitat în urmă. "În mare, accidentările şi deciziile din interiorul lotului m-au determinat să doresc să plec. Pur şi simplu, am simţit că aşa este cel mai bine", explică ea. O hotărâre grea, luată după 14 ani de muncă într-un sport care i-a adus satisfacţii, dar şi dezamăgiri. O tristeţe care numai după o lună prindea o altă formă. "În prima zi de liceu la Snagov, domnul director Grigore Vasile, văzându-mă mică de statură, mi-a zis că aş putea ajunge cârmăciţă. Eu ştiam doar că un cârmaci stă în barcă şi strigă", se amuză Dana. Era începutul unui alt vis, era o nouă viaţă.

"Totul era diferit"

De un an şi şase luni, familia canotajului a luat locul celei din gimnastică. "Trecerea a fost grea, însă dorinţa de a-mi vedea visurile împlinite şi de a nu renunţa la ele m-a făcut să iau hotărârea aceasta. Să mă ridic şi să merg mai departe pe un alt drum. Mă consider o persoană puternică, ştiu că pot continua indiferent cât de greu mi-ar fi", explică ea. Dana vorbeşte apăsat, iar vocea ei parcă tremură de fiecare dată când vorbeşte de trecut. Cuvintele cad grele şi conturează imagini din barcă, prima ieşire pe lac, prima întâlnire cu fetele, care între timp i-au devenit prietene bune. "Sosirea mea în echipa de canotaj a fost un lucru nou pentru toată lumea. Totul părea diferit. Aici, antrenamentele sunt diferite, regimul alimentar la fel. Ca să nu mai spun şi de înălţimea medie a colegelor. Printre ei, sunt foarte micuţă", explică "Pitic", cum o alintă colegele.

Una pentru toate şi toate pentru una

Discuţia este întreruptă de una dintre fete care îi pasează, din fugă, fularul şi mănuşile. "Eu nu fac pregătire fizică, dar particip la antrenamente pentru că suntem o echipă", explică ea serioasă. "Cârmaciul trebuie să aibă până în 50 de kilograme, iar Dănuţa nu are probleme cu asta. Ea nu face antrenamente, ci învaţă separat şi se documentează pentru postul pe care îl are în echipă", o completează antrenorul Constantinescu. Postul de cârmaci în barcă atrage după sine mai multe treburi organizatorice legate de echipă, care trece întotdeauna pe primul plan. "Este foarte important să asculţi ce au de spus atât antrenorul, cât şi colegele, care se bazează pe tine să îţi îndeplineşti propriile responsabilităţi, nu ca să le ordoni. Trebuie să ai întotdeauna o atitudine pozitivă, chiar şi atunci când nu îţi este uşor să faci asta", trasează ea şirul responsabilităţilor.

"Vreau să fiu cea mai bună"

Recunoaşte că, de când se află la lotul de tineret, a ieşit de puţine ori pe apă şi mai are o groază de lucruri de învăţat: "Nici nu îmi imaginam cât de greu ar putea fi. Când eram în gimnastică şi le vedeam pe fetele de la canotaj în bărci, vâslind, mi se părea chiar foarte simplu, dar acum pot spune că este unul dintre cele mai grele sporturi". Urmează ultima tură de teren şi Dana le urmăreşte atent pe fete. Liniştea dimineţii este străpunsă ritmic de zgomotul adidaşilor care lovesc pista cărămizie. "Îmi doresc să ajung să stăpânesc tehnica aceasta de cârmaci şi să fiu cea mai bună, să ajung la Jocurile Olimpice cu echipa, să ne batem pentru podium. Dacă la gimnastică nu am avut şansa asta, ştiu că măcar aici voi lupta pentru ea", spune ea privind în depărtare. Antrenamentul s-a terminat şi fetele se adună în jurul căpitanului de barcă, pentru poza de final. "Dănuţa, stai mai jos, să se vadă şi Mihaela în poză", o tachinează antrenorul Constantinescu. Fetele râd, îi zâmbesc complice şi se strâng mai mult în jurul ei. Micuţa de numai 1,53 m le întoarce zâmbetul şi îşi dau mâna ca o adevărată echipă. De 8+1.

"Mă concentrez cât mai mult pe prezent şi încerc să fac totul cât mai bine. Acum, canotajul este pentru mine cel mai important" Dana Druncea, canotaj

"În gimnastică am făcut totul cum am ştiut că este mai bine şi am muncit cât de mult am putut, iar asta mă face să stau liniştită şi să nu am regrete pentru toate cele întâmplate şi pentru hotărârea luată" Dana Druncea, canotaj

"Ştie să le ţină pe fete în mână"

Calităţile cu care Dana a venit la canotaj îl determină pe antrenorul lotului de tineret, Horia Constantinescu, să îi prevadă un viitor plin de medalii sportivei de la CS Olimpia: "Dacă Dănuţa ar avea posibilitatea să parcurgă mai mulţi kilometri pe apă, ar fi un cârmaci extraordinar. Este extrem de talentată, ştie să le ţină pe fete în mână. Este omul potrivit la timpul potrivit, ştie ce înseamnă echilibrul şi rigoare".

Ori răguşeşti, ori vorbeşti la microfon

În barcă, un cârmăci trebuie să fie auzită de tot echipajul, de aceea comunicarea este extrem de importantă. De multe ori, din cauza informaţiilor pe care le dă continuu şi mai mult strigate, "căpitanul" ambarcaţiunii de 8+1 termină cursa fără voce. "Sunt unele modele de bărci la care trebuie să strigi foarte tare ca să te poată auzi toate fetele, însă sunt şi bărci cu staţii speciale care au şi un micuţ microfon şi este mult mai uşor să te faci auzită", dezvăluie Dana.

Lotul de tineret la canotaj al României este format din:
Anca Luchian, Claudia Trifoi, Mădălina Iacob, Evelina Cogianu, Simona Avădanei, Alexandra Bizom, Oltiţa Hrişcă, Adnana Constănceanu, Alexandra Vermeşan, Ana-Maria Tudosanu, Mihaela Petrila, Geanina Tîrnoschi, Geanina Zlăvog, Viorica Deacu şi Dana Druncea

Rolul cârmaciului în barcă:
Stabileşte strocul
Ţine ghidajele ambarcaţiunii
Încurajează fetele tot timpul
E "om de servicu" permanent (ţine programul echipei şi este liant între antrenor şi echipă)