Acasa » Alte Sporturi » Gimnastică » Forminte „ciuruit”! Se întorc Bellu și Bitang!

Forminte „ciuruit”! Se întorc Bellu și Bitang!

Deranjat de lipsa de încredere a oficialilor FRG, care au numit încă un colectiv coordonator pe lângă el, Nicolae Forminte și-a prezentat ieri demisia din funcția de antrenor al lotului. Conducerea echipei i-a fost oferită lui Octavian Bellu și Marianei Bitang, chemați inițial să dea doar o mână de ajutor. Gimnastica românească a trecut ieri prin cea mai agitată zi a ultimilor ani. Demisii, speranțe, orgolii, ședințe de câteva ore, totul încheiat printr-o mutare-șoc. După cinci ani în care s-a aflat la cârma lotului olimpic de la Deva, Nicolae Forminte a decis ieri să plece. O hotărâre care a produs consternare în rândul tuturor.„Am decis să plec, pentru că nu îmi mai găsesc locul în proiectele pentru pregătirea echipei în vederea JO de la Londra 2012. Atât timp cât federația a solicitat sprijinul domnului Bellu și al doamnei Bitang, consider că nu se mai are încredere în mine", a declarat, pentru ProSport, Nicolae Forminte. Stoica, inițiatorul Cel mai titrat cuplu din gimnastica mondială, Octavian Bellu-Mariana Bitang, s-a ținut departe aproape cinci ani de sportul care le-a adus celor doi cele mai mari satisfacții. Deși inițial nu luau în calcul o posibilă revenire, în ultima lună, ambii și-au arătat disponibilitatea de a ajuta echipa. „Pot să fiu de ajutor, dacă mă solicită federația, acolo unde crede că pot fi de ajutor", lansa un semnal Octavian Bellu la începutul lunii trecute, imediat după Europenele de la Birmingham. Astfel, cei doi antrenori au reintrat în atenția
Forminte "ciuruit"! Se întorc Bellu și Bitang!

Deranjat de lipsa de încredere a oficialilor FRG, care au numit
încă un colectiv coordonator pe lângă el, Nicolae Forminte și-a
prezentat ieri demisia din funcția de antrenor al lotului.
Conducerea echipei i-a fost oferită lui Octavian Bellu și Marianei
Bitang, chemați inițial să dea doar o mână de ajutor.

Gimnastica românească a trecut ieri prin cea mai agitată zi a
ultimilor ani. Demisii, speranțe, orgolii, ședințe de câteva ore,
totul încheiat printr-o mutare-șoc. După cinci ani în care s-a
aflat la cârma lotului olimpic de la Deva, Nicolae Forminte a decis
ieri să plece. O hotărâre care a produs consternare în rândul
tuturor.”Am decis să plec, pentru că nu îmi mai găsesc locul în
proiectele pentru pregătirea echipei în vederea JO de la Londra
2012. Atât timp cât federația a solicitat sprijinul domnului Bellu
și al doamnei Bitang, consider că nu se mai are încredere în mine”,
a declarat, pentru ProSport, Nicolae Forminte.

Stoica,
inițiatorul

Cel mai titrat cuplu din gimnastica mondială, Octavian
Bellu-Mariana Bitang, s-a ținut departe aproape cinci ani de
sportul care le-a adus celor doi cele mai mari satisfacții. Deși
inițial nu luau în calcul o posibilă revenire, în ultima lună,
ambii și-au arătat disponibilitatea de a ajuta echipa. „Pot să fiu
de ajutor, dacă mă solicită federația, acolo unde crede că pot fi
de ajutor”, lansa un semnal Octavian Bellu la începutul lunii
trecute, imediat după Europenele de la Birmingham. Astfel, cei doi
antrenori au reintrat în atenția forului de specialitate, care i-a
inclus în noul colectiv coordonator. „Intenția a fost de a corecta
niște lucruri care nu mergeau la fete. Am considerat necesar să
adunăm toate forțele, să cerem ajutor tuturor celor ce vor să fie
alături de noi”, a explicat Adrian Stoica, președintele FRG.

Bitang:
„Dacă trebuie, revenim la Deva”

Astfel, Octavian Bellu, cel desemnat de Academia Recordurilor drept
cel mai de succes antrenor din lume (un bilanț de 279 de medalii:
106 de aur, 86 de argint și 87 de bronz), și Mariana Bitang s-au
trezit în mijlocul discordiei. „Noi nu am făcut decât să răspundem
solicitării FRG, am venit să punem umărul. Regret reacția puțin
pripită a lui Nicu Forminte, nu am dorit să se ajungă aici, noi
doar am vrut să facem ceva bun, să ajutăm”, a declarat Mariana
Bitang. Aceasta nu exclude nici revenirea la Deva, pentru o mai
bună coordonare a lotului. „Vom avea nevoie de două-trei zile să
lămurim lucrurile privind pregătirea. Dacă pregătirea o cere,
revenim la Deva”, a explicat consilierul prezidențial.

Izbașa
continuă

Odată cu demisia lui Nicolae Forminte, atenția s-a mutat asupra
campioanei olimpice din Beijing, Sandra Izbașa. Aflată în
recuperare după o accidentare gravă, Sandra a fost motivată să
revină la pregătire de către fostul antrenor. „A fost o veste-șoc
pentru mine. Nu mă sperie să lucrez cu antrenori noi, am trecut
prin multe și mă pot adapta la toate condițiile. Am încercat să
vorbesc cu domnul Forminte, să se răzgândească, dar fără folos. Nu
mă las, încerc să arăt o parte bună, iar o mână de ajutor e
binevenită”, a spus Sandra.

„Nu cred că s-a întâmplat nimic spectaculos, decât ceea ce
trebuia, cu excepția orgoliilor unei persoane”
, Adrian Stoica,
președinte FRG

27 de
medalii
au cucerit gimnastele din 2005, sub
conducerea lui Nicolae Forminte

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro