File de viaţă

Internată din noiembrie în spital, fosta mare arbitră internaţională şi fondatoarea Liceului de gimnastică de la Oneşti, Maria Simionescu (82 de ani) îşi trăieşte în linişte şi singurătate drama. Suferind de o semiparalizie, luptă pentru a-şi recupera partea stângă, cea afectată.

Timpul se scurge întotdeauna la fel într-una din rezervele Spitalului Elias. Încet, transformând parcă cele 24 de ore ale zilei într-o săptămână întreagă. Programul este mereu acelaşi: gimnastică recuperatorie, tratament şi televizor, ultimul înţepenit parcă pe două posturi: ştiri şi Animal Planet. Din când în când huruitul tramvaielor şi clopotele mânăstirii Caşin tulbură liniştea încăperii. În rest, e tăcere. Doar vizitatorii, puţini la număr şi întotdeauna aceiaşi, mai vin şi aduc cu ei poveşti de demult şi grijile unei lumi noi. „Doamna Mili”, cum e cunoscută Maria Simionescu în lumea gimnasticii, se bucură copilăreşte de fiecare oaspete.

Vrea să meargă din nou

Plină de viaţă şi dornică de a se pune cât mai repede pe picioare, îşi înfruntă boala cu demnitate. „Este greu, dar să ştii că lupt. Trebuie să merg, m-am săturat de stat în pat. Vreau să mă pot ţine pe picioare, să ies afară şi să respir aer curat, să mă plimb. Dar câte nu am în plan…”, mărturiseşte ea. Moartea soţului ei, în urmă cu doi ani, a fost lovitura care i-a dezechilibrat viaţa. S-a închis mult în sine, a onorat tot mai rar invitaţiile la evenimentele sportive, s-a retras departe de toată lumea. O viaţă liniştită trăită din amintiri, din momentele de glorie ale sportului românesc. Şocul a venit la sfârşitul anului trecut. Un accident cardiovascular a imobilizat-o la pat, profesoara severă de gimnastică devenind o elevă ascultătoare.

Ajutată de Mariana Bitang

Acum se luptă pentru fiecare pas, susţinută de prietenii care nu au uitat-o, dar şi de personalul spitalului, în frunte cu prof. dr. Şerban Marinescu şi dr. Daniela Safta, care se ocupă de ea. Printre cei care i-au întins mâna se află, poate, persoana cea mai apropiată ei, fosta antrenoare Mariana Bitang. O prezenţă aproape zilnică la spital, aceasta profită de fiecare moment al vizitei şi încearcă să o motiveze să facă câţiva paşi, dând şi o mână de ajutor la exerciţii:

Haideţi doamnă, să vedem cum aţi progresat. Mişcaţi picioarele.
Mişc, dar ridică-mi tu genunchiul stâng şi pune mâna în talpă să vezi cu ce forţă împing.

Vedeţi că se poate? Vă descurcaţi şi singură. Haideţi că puteţi. Nu puneţi mâna! Facem 10 bucăţi aşa, bine?
Facem, facem, dar două cu sprijin. Oricum, ai fi o asistentă la fel de bună pe cât ai fost ca antrenoare.

Doamna Mili râde. Strânge cu putere mâna Marianei. Atmosfera e caldă. La fel ca vremea de afară. Doi porumbei poposesc pe balcon şi, cu ochii la ei, doamna Mili spune: „Sunt vecinii mei, vin zilnic pe la mine. Le mai las pâine, seminţe, ce găsesc şi eu. M-am obişnuit cu prezenţa lor”. Ora de gimnastică recuperatorie se apropie, la fel ca ziua în care va putea păşi singură, fără ajutor.


"S-a zbătut ani întregi pentru şcoala românească de gimnastică. Tot ce s-a realizat ca medalii şi performanţe i se datorează" - Mariana Bitang, consilier prezidenţial pe probleme de sport