Orașul din România care ar putea găzdui în 2019 Campionatul European de Box pentru juniori. Vasile Câtea: „Avem probleme cu administrația locală”

Orașul din România care ar putea găzdui în 2019 Campionatul European de Box pentru juniori. Vasile Câtea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După Europenele Under 22 organizate în 2017 și 2018 la Brăila, respectiv Târgu Jiu, România ar putea fi, anul viitor, gazda unui nou eveniment pugilistic de marcă.

Președintele Federației Române de Box, Vasile Câtea, a declarat că intenționează să organizeze la Iași, în 2019, Campionatul European pentru juniori și a făcut apel la autoritățile locale pentru a susține acest proiect care pune fosta capitală pe harta boxului internațional.

„Noi vrem să organizăm multe competiții la Iași, dar avem probleme cu administrația locală. Dacă Primăria va fi alături de Federația Română de Box, putem aduce multe evenimente la Iași. Fără susținerea autorităților locale nu putem organiza competiții internaționale. În anul 2019 ne dorim să aducem la Iași Campionatul European rezervat juniorilor, voi avea o discuție cu domnul primar Mihai Chirica pe această temă și sper să fim susținuți”, a declarat Vasile Câtea la Radio HIT.

Președintele FR Box a vorbit și despre Centura de Aur „Nicolae Linca”, turneu internațional care a debutat miercuri la Galați.

„Vom avea nouă categorii la băieți și cinci la fete, iar din cele 14 centuri sperăm ca România să cucerească 5. La băieți îi avem pe Mihai Nistor, Robert Jitaru și Andrei Arădoaie, iar la fete ne punem mari speranțe în Lăcrămioara Perijoc și Steluța Duță”, a punctat Vasile Câtea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Cât a costat sicriul lui Costel Corduneanu? ”Stăpânul Moldovei”, înmormântare cu fast în cimitirul unde își doarme somnul de veci Ion Creangă
Cât a costat sicriul lui Costel Corduneanu? ”Stăpânul Moldovei”, înmormântare cu fast în cimitirul unde își doarme somnul de veci…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen