Minutul inimilor!** Cum a trăit mama lui Bute victoria fiului său

Vestiarul lui Lucian Bute a fost, preț de câteva minute, scena
unor secvențe înduioșătoare. Exact ca o pauză mai mare plasată
între ciocnirea de cocoșul francez Mendy și bombardamentul cu
întrebările ziariștilor.

Și-a pironit privirea în dușumeaua rece, dar își deschide ochii
minții cu ajutorul fondului sonor. Imnul o copleșește, ochii îi
înoată în lacrimi, iar meciul stă să înceapă. Un urlet de bucurie
îi semnalează un croșeu devastator, un suspin greu o țintește
direct în suflet, dar continuă să înalțe rugăciuni spre Cer. Și se
roagă, se roagă, se roagă… Mama lui Lucian, Maricica, trăiește ca
nimeni altcineva cele patru reprize. La câțiva metri de ring
tresare, n-are stare, dar își reprimă fiecare pornire! „N-am
niciodată tăria să privesc…Dar nu puteam să stau nici cu spatele
pentru că simțeam că jignesc”, avea să ne spună mai târziu mama
campionului.

Dar KO-ul din repriza a patra o eliberează din chingile chinului
și doamna Maricica își găsește cu greu locul în sală. Trec minute
bune și, după celebrarea din ring, Lucian se izolează în vestiar.
Teamul său râde, cântă, dansează. Emanoil Savin, Adrian Diaconu
chiar și Ionel Ganea asigură dinamismul! Dar cineva lipsește și
„Mister KO” simte că nu-s alături piesele de suflet din puzzlle-ul
fericirii sale! Întreabă unde-i sunt părinții, în timp ce Elena,
prietena lui, stă pe coridor. La ușa încăperii îi bat cele mai
dragi suflete, iar cadrul e tulburător. Lucian are lacrimi în
barbă! Mama pune într‑o îmbrățișare dragostea părintească și
liniștea cuprinde vestiarul.

„Ce să ne mai spunem? Am vorbit cu inima…”, avea să ne spună
ieri Lucian. „Atât mi-am ținut puiul în brațe, cred că un minut.
Dar parcă am simțit același sentiment care m-a cuprins acum 31 de
ani sau în mometul în care îl revedeam după o pauză lungă. Sunt cea
mai fericită mamă! Nici nu știu când îl voi mai vedea, pentru că va
mai sta în București. Dar minutul de îmbrățișare îmi va alina
dorul…”