Steaua atacă podiumul în baschet cu un buget de salarii de 500.000 de euro

Redactor:
Marius Hutu
Steaua atacă podiumul în baschet cu un buget de salarii de 500.000 de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Formația din Ghencea, deținătoarea celor mai multe trofee în Liga Națională (21), n-a mai câștigat un titlu de 23 de ani

Virgil Stănescu a preluat frâiele celui mai galonat club de baschet din România pe plan intern. Steaua are în palmares 21 de titluri naționale, însă, cu două excepții, toate au fost obținute înainte de 1989. De la ultimul trofeu au trecut deja 23 de ani, iar prin venirea lui, Stănescu a dat tonul unei reveniri a formației din Ghencea în prim-planul baschetului românesc. „De asta am vrut să mă și implic, mi se pare că Steaua nu a avut plafon de performanță în anii recenți. Un brand care are în spate 21 de titluri naționale în baschet trebuie folosit ca atare”, spune Virgil Stănescu. Asesoft Ploiești vine tare din spate, în ultimele 11 ediții din Liga Națională câștigând nu mai puțin de 10 titluri. „Mai au puțin până să ne ajungă, sunt deocamdată la 10 trofee”, zâmbește în primă fază managerul Stelei, după care continuă: „Este lăudabil ce face Asesoft. Are o finanțare susținută și un proiect ținut la nivel înalt de 11 ani, ceea ce este senzațional. Nu știu dacă mai există vreo echipă din România, în orice disciplină, care să reziste la același nivel atâția ani consecutiv”.

LA JUNIORI, STEAUA A LUAT ȘASE MEDALII ÎN ULTIMUL SEZON
În ultimul sezon, Steaua a obținut nu mai puțin de șase medalii, toate în sectorul juvenil: patru titluri cu grupele U13, U14, U15, U17, o medalie de argint cu U16 și un bronz cu U18. Cât timp va mai trece până când și echipa de seniori a clubului din Ghencea va câștiga un nou titlu? „O asemenea performanță este dorită, vrem să revenim unde ne este locul și cred că pașii pe care îi facem sunt din ce în ce mai promițători”, susține Virgil Stănescu. Pentru sezonul 2014-2015, Steaua are un buget de salarii de 500.000 de euro brut, iar obiectivul principal este accederea în play-off și atacarea podiumului Ligii Naționale.

FANII, AȘTEPTAȚI LA MECIURI CA LA FILM
Implicarea fanilor în noul proiect reprezintă un alt obiectiv major pentru conducerea Stelei. „Dacă Steaua se bucură de 9 milioane de fani, atunci să fie un proiect cu multe suflete implicate. Ne propunem o comunicare directă cu fanii, să vină la meciuri ca la un spectacol de familie, cu copiii. Așa cum te duci la film când știi actorii, așa îmi doresc și eu la Steaua, ca fanii să înceapă să cunoască actorii, să vadă că acești sportivi pot fi modele de urmat în viață pentru copii. Poți să ajungi cineva și aruncând mingea la coș”, afirmă Virgil Stănescu.

12.000 DE SPECTATORI LA BASCHET, UN VIS
Și în viitorul sezon, Steaua își va disputa meciurile în Sala Regimentului de Gardă „Miahi Viteazul”, o arenă cu doar câteva sute de locuri. Managerul grupării din Ghencea și-ar dori ca echipa să evolueze într-o arenă mai impozantă, dar acest lucru este „un caz complicat” după cum l-a descris. Motivul este simplu: în București nu prea sunt săli de jocuri sportive care să atragă publicul, care să găzduiască mai multe mii în același timp. „Primăria lucrează la un proiect de acest gen, o Sală Polivalentă în Complexul Lia Manoliu. Întrebarea mea retorică: «Este Bucureștiul pregătit pentru o sală de 12.000 de locuri la un eveniment sportiv?» Eu cred că este, dar numai dacă faci și performanță. În această situație trebuie să înțelegem că performanța, pentru a atrage 12.000 de spectatori, nu este o etapă sau o finală de campionat național, ci o cupă europeană, o prezență frumoasă în Europa. Iar acest lucru presupune mai multă responsabilitate”,  concluzionează Stănescu.

Euroleague, competiția interzisă pentru moment românilor

În baschetul masculin, competiția supremă la nivel de cluburi este Euroleague, o întrecere în care se participă pe baza unei invitații. Iar o grupare trebuie să îndeplinească obligatoriu niște condiții, printre care o arenă de cel puțin 5.000 de locuri, dar și un buget consistent. Câți bani au cele mai importante cluburi din Europa? „Spre exemplu, la CSKA Moscova nu știu plafonul minim, dar știu plafonul maxim. Este nelimitat! Să fac o glumă, a pornit de la ei, rușii declarau că au buget nelimitat, dar având în vedere rezultatul slab de anul trecut au avut doar 5 milioane de euro. În turneul Final 4, la Milano, nu a fost echipă cu buget mai mic de 10 milioane de euro. S-ar putea ca Maccabi, cei care au câștigat, surpriza tuturor, să fi avut pe la 7-8 milioane de euro”, ne-a răspuns Virgil Stănescu.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…