Ghiță Mureșan Summer Camp Tour** din 2012 va avea loc între 2-25 august

Redactor:
Adina Oșan
Ghiță Mureșan Summer Camp Tour** din 2012 va avea loc între 2-25 august
  • Publicat:
  • Actualizat:

A doua ediție națională a taberelor de baschet organizate de fostul jucător în NBA, Ghiță Mureșan, va avea loc în intervalul 2-25 august, la Constanța, București, Brașov, Timișoara și Cluj.

Ghiță Mureșan a sosit în România la finalul săptămânii trecute, pentru a participa la un eveniment al sportului de masă, la Zalău, iar săptămâna aceasta o va petrece la Cluj. Cu această ocazie a anunțat și programul celei de-a doua ediții naționale a taberelor de baschet, pentru copii cu vârste cuprinse între 9-11 și 12-14 ani, care se vor derula între 2-25 august. „Anul trecut a fost ceva neașteptat, un succes. Nu credeam că atâția copii vor dori să participe. Au rămas și pe dinafară, din păcate, iar acum primim deja mailuri să mergem și în alte orașe, dar și să ni se ceară informații, pentru că au ajuns copiii să-și programeze vacanțele în funcție de programul campurilor. Sper că va fi la fel bine și în această vară și mă bucur enorm pentru interesul copiilor către baschet și mișcare. Ca de fiecare dată, vor participa și băieții mei, George și Victor, care sunt foarte încântați totdeauna, mai ales de prietenii pe care și i-au făcut”, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, Ghiță Mureșan.

Circuitul național este următorul: Constanța 2-5 august, București 7-10 august, Brașov 12-15 august, Timișoara 17-20 august și Cluj 22-25 august. Ghiță Mureșan se va afla din nou în mijlocul copiilor și le va împărtăși nu doar din experiența sa, ci îi va și învăța despre importanța școlii, dar și a sportului de masă, în cadrul programului „Educație prin sport – Programe de baschet pentru copii”.

La ediția din 2011, prima națională, au participat 600 de copii. Înscrierile pentru Ghiță Mureșan Summer Camp Tour din 2012 se vor face gratuit, pe site-ul www.ghitamuresan.ro, pe două categorii de vârstă 9-11, respectiv 12-14 ani. Nu va exista selecție, iar primii 60 de copii înscriși vor participa în fiecare oraș la ședințele de pregătire. Startul înscrierilor se va da în 11 iunie.

Ghiță Mureșan a profitat de sosirea la Cluj, pentru a anunța și înființarea unei ligi de amatori, la nivel național, care îi va purta numele și va fi destinată exclusiv copiilor. „Nu va fi o ligă de sport de performanță, ci pentru distracția celor mici. Sunt meciuri în Cluj, Turda și Huedia, sper că ne vom extinde și în Sălaj, dar și în alte județe, cu precădere în cele în care nu există tradiție în baschet. Liga nu este afiliată federației și am gândit-o ca pe un sistem after-scholl, prin baschet, care se va adresa copiilor din clasale I-IV”, a declarat Big Ghiță.

El și-ar fi dorit să poată asista marți la derbiul de fotbal dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, mai ales pentru a admira noul stadion al șepcilor-roșii. „Nu pot merge la meciul de mâine, am întâlniri cu antrenorii noștri, și regret, pentru că încă nu am fost pe noul stadion și am auzit că este foarte frumos. Le doresc succes ambelor echipe, pentru că ambele sunt ale Clujului. Să aibă grijă să nu fie accidentări și să facă spectacol, pentru că sportul este un spectacol, iar oamenii pleacă acasă fericiți, dacă au parte de așa ceva”, a încheiat Ghiță Mureșan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×