FABULOS! „U” Cluj a cucerit titlul în ultima secundă,** cu un coș de la centrul terenului! SUPER FOTO Bucuria de la final

FABULOS!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meci de infarct aseară în finala campionatului masculin de
baschet. „U” Mobitelco BT Cluj a învins pe teren propriu campioana
ultimelor șapte ediții, CSU Ploiești, cu 64-61 (31-24), și a
cucerit, după 15 ani, titlul național. Victoria de aur a fost adusă
în ultima secundă de joc, cu un coș reușit de la mijlocul terenului
de Tyler Morris.

„U” Cluj și CSU Ploiești au făcut aseară, din meciul șase al
finalei, unul dintre cele mai încrâncenate și spectaculoase dueluri
cu miză din ultimii ani din baschetul românesc. Cu un avans de 3-2
la general și cu avantajul terenului propriu, clujenii au gestionat
perfect momentul, fiind mai mereu la conducere pe tabelă. În rol de
permanent recuperatori de coșuri, ploieștenii au condus o singură
dată, în debutul întâlnirii, 0-1. O continuă urmărire în care
elevii lui Marcel Țenter pun punct după punct pe tabelă, însă la
fiecare desprindere, 11-4, 17-10, 20-10, 31-24, 55-47, Burlacu&
comp revin parcă mai preciși în aruncări și țin aproape pentru a
aduce meciul în decisiv, la Ploiești.

În
Someș, Dykes a rămas fără adidași

Firul jocului se macină în ultimul minut, când Krstanovic
punctează doar dintr-o aruncare liberă, iar ploieștenii, rămași
fără căpitan, care e eliminat în urma unui fault, egalează printr-o
aruncare liberă, 61-61. Elevii lui Arnautovic pierd atacul, ultimul
sosit la „U”, Tyler Morris, recuperează mingea și aduce victoria
printr-un coș senzațional marcat de la jumătatea terenului, 64-61.
Este momentul în care cei peste 3.500 de fani prezenți în Sala
Sporturilor se dezlănțuie și năvălesc pe parchetul sălii pentru a
sărbători victoria împreună cu jucătorii.

Titlul, al patrulea din istoria grupării, a fost dedicat
fostului manager general, Nicolae Ienac, decedat în urmă cu trei
luni. Respectând tradiția ultimului titlu, jucătorii și stafful
tehnic au sărbătorit reușita printr-o baie în Someș, fapt ce nu a
rămas fără urmări: americanul Kyndall Dykes pierzându-și adidașii
în apa râului.

Foto: Mircea
Roșca

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…