EXCLUSIV | Șansa unică avută de CFR! Un nume „mai mare decât Moggi” a venit să preia clubul. Iuliu Mureșan oferă detalii neștiute. VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Autosuspendat din funcția de președinte al CFR-ului timp de aproape 70 de zile, după ce DIICOT a început urmărirea penală împotriva sa într-un dosar de delapidare, Iuliu Mureșan a revenit în acest weekend lângă echipă, chiar înainte de victoria spectaculoasă, scor 5-1, obținută de ardeleni în fața campioanei en-titre, Astra.

Intrat în direct la ProSport LIVE, oficialul din Gruia s-a arătat încântat de prestația elevilor lui Vasile Miriuță, dar a recunoscut că și oboseala acumulată de giurgiuveni a avut un cuvânt de spus în diferența uriașă de pe tabela de marcaj.

Deși spune că salariile sunt plătite la zi la CFR Cluj, Iuliu Mureșan a anunțat că echipa sa va fi foarte probabil nevoită să vândă cel puțin un jucător pentru a asigura liniștea financiară.

Două grupuri de investitori din străinătate pentru CFR. „Era ceva foarte serios!” De ce s-au „speriat”

Mureșan a dezvăluit la ProSport LIVE că CFR Cluj s-a aflat în trecutul foarte apropiat în negocieri cu două grupuri de investitori străini care și-ar fi dorit să preia tripla campioană a României.

De fiecare dată însă negocierile au picat din cauza problemelor întâmpinate recent de CFR Cluj. Conform spuselor lui Mureșan, primele discuții au fost purtate cu un grup de investiții „anglofon”, însă totul a picat în momentul în care posibilii cumpărători au aflat că CFR datorează statului aproximativ 10 milioane de euro. Ulterior, după intrarea în vigoare a amnistiei fiscale, CFR a fost iertată de datorie, însă investitorii n-au mai revenit, spune Mureșan.

A intrat însă în scenă un grup din Italia, condus conform spuselor lui Iuliu Mureșan de „un nume foarte mare”. De această dată „piedica” a venit de declanșarea de către procurorii DIICOT a dosarului de delapidare în care Mureșan și Paszkany au calitate de suspecți.

  • Urmărește declarațiile lui Iuliu Mureșan în playerul video, de la minutul 7:30

„Avem și oferte pentru doi jucători. Am analizat acum cu cei care conducem clubul și cu Vasile Miriuță și e posibil să transferăm (n.r. să vândă) un jucător sau chiar doi. În străinătate. Nu pot să vă spun cine. S-ar putea să plece în Rusia un jucător. Bani nu chiar buni, aproximativ… Pe bani buni vindeam când eram foarte buni, acum vindem pe mai puțin, dar sunt bineveniți.

Situația s-ar putea schimba cu o infuzie de capital ce ar putea fi făcută de un grup de investitori. Din păcate, la noi cluburile cheltuiesc mai mult decât produc. Clubul este pe pierdere per-ansamblu, după ultimii 14-15 ani. Domnul Paszkany a băgat mult mai mulți bani decât putem noi produce și pierderea e mare, dar a fost o treabă asumată.

Sigur, am jucat de trei ori în Champions League și în Europa League, iar o dată ne-am și calificat din preliminarii, pentru că de două ori am mers direct. Din păcate, fotbalul românesc e încă dependent de acționari care trebuie să bage bani.

Au fost două grupuri de investitori care și-au arătat interesul să investească în club, dar s-au întâmplat două chestii. Prima dată a fost luat fotbalul la control și s-a constatat că datorăm statului 10 milioane de euro și s-au speriat investitorii când au auzit că trebuie să mai dea 10 sau 11 milioane de euro.

Era un grup anglofon, nu pot să spun mai mult. Apoi, tot statul a venit și a anulat decizia. S-a făcut o amnistie fiscală, pentru că noi lucram conform legii. Suma s-a anulat, dar investitorii n-au mai revenit.

A doua oară erau niște investitori din Italia. Era ceva foarte serios și chiar îmi pare rău că nu vă pot spune numele. Atunci a apărut cealaltă situație, în care sunt implicat și eu și s-au retras și ei. Moggi? Nu, un nume mai important. Îmi pare rău că nu pot spune. Berlusconi? Nu, nu știu. Poate dacă ar face o echipă de fete… cred că ar fi interesat de românce, ca să fac o glumă„, a spus Iuliu Mureșan la ProSport LIVE.
 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele