EXCLUSIV | Ilie Dobre a văzut moartea cu ochii. „Nu știu cum am scăpat cu viață din locurile astea”. Episoadele îngrozitoare din „geografia” fostului comentator radio

Autor: Andru Nenciu Publicat: 30 Jan. 2019, 15:06 Actualizat: 30 Jan. 2019, 15:53 Special

Invitat miercuri dimineața la ProSport LIVE, Ilie Dobre (65 de ani) a istorisit câteva episoade din călătoriile sale în toată lumea. Multe dintre ele le asociază cu meciuri antologice și cu întâmplări dătătoare de speranță, altele însă îi amintesc că pericolul pândește la tot pasul. Cu o înclinație către descoperirea unor locuri noi, fostul comentator radio s-a trezit, de câteva ori, prins într-un război de care era total străin. Și nu numai Războiul Civil din Siria l-a făcut să-și pună întrebări despre plecările ce aveau să vină, ci și traficul halucinant din statele în care șoferii nu respectă vreo regulă. În ce oraș era un singur semafor… Descoperiți mai jos.

„Eu am făcut diferența între fapte, între situații. Când am fost trimis de radio, am încercat să-mi respect promisiunea, să respect motivul pentru care eram acolo, dar când am mers particular a fost altceva. Peste tot pe unde am fost, Australia, țările sovietice… Cam peste 70 de țări am văzut particular, pe banii mei. Nu puteam să stau în hotel și să beau o cafea. Eu în timpul liber mergeam în altă țară să văd alte orașe. Am plecat din Franța și am mers până în Belgia să văd vreo 3-4 orașe. Asta s-a întâmplat într-o singură zi. Eu aveam stilul acesta, îmi plăcea să văd”, demarează jurnalistul inclus în Cartea Recordurilor.

Continuă pe harta personală și face un popas printre rafalele de gloanțe. „Am fost în Indonezia, Vietnam, America de Sud. Când am fost în Siria, în Damasc, am ajuns când începuse războiul, m-am speriat rău. Era în 2012, nu știam ce să fac. Se trăgea pe stradă, aveam impresia că se trage în hotelul în care eram cazat”, rememorează Ilie Dobre, retras din activitate anul trecut.

Ce s-a întâmplat în Siria, pe scurt, în perioada în care Ilie Dobre s-a aflat în bătaia puștii

Faza insurgenței timpurii din cadrul războiului civil sirian a durat din iulie 2011 până în aprilie 2012, fiind asociată cu apariția militiilor înarmate de opoziție în toată Siria și începutul rebeliunii armate împotriva autorităților Republicii Arabe Siriene. Începutul insurgenței a fost marcat de formarea FSA – Armata Siriană Liberă pe 29 iulie 2011, când un grup de ofițeri au dezertat, declarând stabilirea primei forțe militare organizate de opoziție. Alcătuită din personal militar sirian dezertați, armata de rebeli a cerut înlăturarea dictatorului Bashar al-Assad și al guvernului său de la Putere. Perioada razboiului a constat în proteste civile, pentru ca ulterior să devină un conflict civil conform multor observatori de la Comisia Drepturilor Omului de la ONU. Rebelii deveneau tot mai bine organizați și începeau să aibă primele succese în atacarea și respingerea forțelor guvernului sirian. Liga Arabă a monitorizat misinea pe care a inițiat-o în decembrie 2011, fiind încheiată cu un eșec în februarie 2012, când trupele siriene și rebelii au continuat să poarte bătălii în întreagă țară. Guvernul sirian a interzis observatorilor străini să vegheze asupra fronturilor active și asupra asediilor fortărețelor. În 2012, Kofi Annan a devenit Reprezentant Special al Libii Arabe de la ONU. Acesta a întocmit un plan de pace și armistițiu, însă în ciuda desfășurării negocierilor, rebelii și armata siriană au continuat să se lupte. Planul de armistițiu al ONU a fost declarat și aplicat de delegația specială a lui Kofi Annan și declarată în aprilie 2012. Între timp, administrația americană de atunci, în special președintele Barrack Obama și secretarul de stat, Hillary Clinton, au făcut presiuni pentru demiterea președintelui sirian Bashar al-Assad din august 2011 în urmă comiterii violențelor asupra populației care încerca să protesteze pașnic pentru reforme democratice.

  • Jurnalistul a devenit primul român care a stabilit 10 recorduri mondiale omologate, în 2014 i-a fost acordat și premiul „Omul Anului în Media”, pentru promovarea sportului, a valorilor morale, a fair play-ului și a valorilor sociale în sport. Ilie Dobre a intrat în Cartea Recordurilor pentru transmisiunea directă la radio a unui gol fără respirație (35 secunde și 6 zecimi) și pentru transmisiunea directă la radio a unui gol cu o singură respirație (1 minut și 8 secunde).

În calitate de pieton, Ilie Dobre a învățat să se adapteze printre mașinile cu herghelii sub capotă sau printre rablele din diferite orașe ale lumii. Viteza de reacție, răbdarea și atenția distributivă l-au făcut să iasă nevătămat din Iadul șoseleleor.

„La mașini, în Alger, era un singur stop, nu știam cum merg așa. În Vienam la fel, nu sunt reguli, nu știu cum am scăpat cu viață din locurile astea. În Laos, în Cambodgia, la fel. Ei au în sânge asta, s-au obișnuit să trăiască așa”, a mai spus Ilie Dobre, la ProSport LIVE.

Autor: Andru Nenciu Publicat: 30 Jan. 2019, 15:06 Actualizat: 30 Jan. 2019, 15:53 Special
Pe aceeași temă
Mihai Trăistariu și-a pierdut virginitatea cu o fată fără mâini. Ce i-a făcut e neașteptat
Mihai Trăistariu și-a pierdut virginitatea cu o fată fără mâini. Ce i-a făcut e neașteptat
Ce a păţit un şofer român care a depăşit viteza legală cu 9 km/h
pe o autostradă din Olanda. Cazul ajuns în justiţie
Ce a păţit un şofer român care a depăşit viteza legală cu 9 km/h pe o autostradă din Olanda. Cazul ajuns în justiţie
COMPILAŢIE Cum vor unii să facă bani. Cele mai penibile tentative surprinse de camere
COMPILAŢIE Cum vor unii să facă bani. Cele mai penibile tentative surprinse de camere
TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE TOAMNEI. Rezultate la LOTO, duminică 13 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE TOAMNEI. Rezultate la LOTO, duminică 13 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
BOMBA: Pleaca Puscas de la Reading?! Juventus il poate scapa pe internationalul roman de cosmarul din Anglia! Detaliile unui transfer SENZATIONAL
BOMBA: Pleaca Puscas de la Reading?! Juventus il poate scapa pe internationalul roman de cosmarul din Anglia! Detaliile unui ...
Semnele care il dau de gol! Cum afli daca partenerul tau te-a inselat
Semnele care il dau de gol! Cum afli daca partenerul tau te-a inselat
Marian Godină a descoperit cine îi murdăreşte maşina: „Azi am prins autorul” - FOTO
Marian Godină a descoperit cine îi murdăreşte maşina: „Azi am prins autorul” - FOTO
BREAKING NEWS | Revenire spectaculoasă pentru Mircea Lucescu. Anunţul OFICIAL:
BREAKING NEWS | Revenire spectaculoasă pentru Mircea Lucescu. Anunţul OFICIAL: "Şi-a dat acordul!"
Scapă cine poate: Furtuna financiară face PRĂPĂD. Este cea mai mare panică de după căderea Lehman Brothers
Scapă cine poate: Furtuna financiară face PRĂPĂD. Este cea mai mare panică de după căderea Lehman Brothers
Zona din Bucureşti care s-a transformat în noua Pipera. Este un nou pol în Bucureşti care a explodat total
Zona din Bucureşti care s-a transformat în noua Pipera. Este un nou pol în Bucureşti care a explodat total
Doi iubiţi din Iaşi au pus la cale un plan diabolic. Femeia l-a ademenit pe fostul prieten în patul ei, iar ce a urmat e TERIFIANT
Doi iubiţi din Iaşi au pus la cale un plan diabolic. Femeia l-a ademenit pe fostul prieten în patul ei, iar ce a urmat ...
Cum arată PALATUL SECRET al Vioricăi Dăncilă. Costă peste 200.000 de EURO, e ROZ și a fost ferit de ochii lumii!
Cum arată PALATUL SECRET al Vioricăi Dăncilă. Costă peste 200.000 de EURO, e ROZ și a fost ferit de ochii lumii!
Secretele din Caracal, descoperite! Avocații familiilor Melencu și Măceșanu sunt șocați
Secretele din Caracal, descoperite! Avocații familiilor Melencu și Măceșanu sunt șocați
Iubita lui Smiley, transfigurată de operațiile estetice. Cum arăta înainte să se opereze FOTO
Iubita lui Smiley, transfigurată de operațiile estetice. Cum arăta înainte să se opereze FOTO
Mascații au intrat cu forța în casa lui Salman Khan și Iuliei Vântur. Soțul româncei e SUSPECT! S-au făcut ARESTĂRI
Mascații au intrat cu forța în casa lui Salman Khan și Iuliei Vântur. Soțul româncei e SUSPECT! S-au făcut ARESTĂRI
LOTO, LOTO 6 din 49. Rezultate la LOTO, duminică 6 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
LOTO, LOTO 6 din 49. Rezultate la LOTO, duminică 6 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
Scandal între Delia și BUG Mafia. Anunțul făcut de cântăreață
Scandal între Delia și BUG Mafia. Anunțul făcut de cântăreață
Eliza este iubita unui celebru cântăreț de muzică populară de la noi. Ea are 26 de ani, el 58!
Eliza este iubita unui celebru cântăreț de muzică populară de la noi. Ea are 26 de ani, el 58!
Fostul sot al Elenei Ionescu a rupt TACEREA! Adevaratele motive pentru care a ales sa divorteze de artista. El a parasit primul caminul conjugal
Fostul sot al Elenei Ionescu a rupt TACEREA! Adevaratele motive pentru care a ales sa divorteze de artista. El a parasit ...
S-au casatorit in mare SECRET! Prezentatoarea tv a avut o nunta atipica: vedeta s-a căsătorit întâi religios cu partenerul ei, abia acum civil
S-au casatorit in mare SECRET! Prezentatoarea tv a avut o nunta atipica: vedeta s-a căsătorit întâi religios cu partenerul ...
Ai maşină cu motor diesel? Fă aceste lucruri când se apropie iarna şi ne mulţumeşti mai târziu
Ai maşină cu motor diesel? Fă aceste lucruri când se apropie iarna şi ne mulţumeşti mai târziu
Cum a putut să se îmbrace PRODANCA la nunta fiicei lui Gigi Becali! Miliardarul a rămas blocat când a văzut-o! FOTO
Cum a putut să se îmbrace PRODANCA la nunta fiicei lui Gigi Becali! Miliardarul a rămas blocat când a văzut-o! FOTO
Oana Sârbu, imagini FĂRĂ INHIBIȚII la 51 de ani! Adolescenta timidă din Liceenii s-a lăsat acum pozată așa! FOTO
Oana Sârbu, imagini FĂRĂ INHIBIȚII la 51 de ani! Adolescenta timidă din Liceenii s-a lăsat acum pozată așa! FOTO
Anna Lekso nu se dezminte, noi fotografii incendiare cu vedeta-n… „bucătărie”!
Anna Lekso nu se dezminte, noi fotografii incendiare cu vedeta-n… „bucătărie”!
Cine sunt miniștrii care vor alcătui noul Guvern?
Cine sunt miniștrii care vor alcătui noul Guvern?