EXCLUSIV | Daniel Ghiță a dezvăluit de ce a ieșit din politică: „N-am nimic cu străinii, dar în România nu mai există un echilibru. Am vrut să schimb ceva, dar m-au mințit de la început până la sfârșit”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Daniel Ghiță a fost, pentru circa șase luni, membru al Partidului România Unită. Asta s-a întâmplat între noiembrie 2015 și iulie 2016, dar campionatul din K1 s-a retras după ce, spune acum, a fost mințit de cei care se aflau la conducere.

Prezent în studioul ProSport Live, Ghiță a vorbit deschis despre experiența sa pe scena politică: „Voiam să opresc defrișările, voiam să stopez vânzarea terenurilor către străini, voiam ca firmele românești să prospere. N-am nimic cu străinii. Dar în România nu mai exsită un echilibru 50-50 între firmele din industria românescă și industria străină. Industria românescă e la pământ, iar industria străină prosperă și câștigă bani. Iar noi, ca români, nu câștigăm bani.

Am crezut, la vremea respectivă, că dacă intru într-un partid, pot schimba ceva pentru societate. Eu nu am voie de nimic, vreau doar să dau ceva înapoi. Dar mi-am dat seama că cei din partidul respectiv erau niște mincinoși. M-au mințit de la început până la sfârșit. La noi se minte mult. Mereu e vina altuia, niciodată nu e vina mea. Trebuie să fim bărbați, să ne asumăm și să mergem mai departe”, a recunoscut Daniel Ghiță, în cadrul emisiunii ProSport Live.

În momentul demisiei din PRU, Daniel Ghiță a invocat încălcarea principiilor naționaliste de către partidul pe care l-a reprezentat. În plus, sportivul a reacționat dur la adresa PRU și a lui Bogdan Diaconu, după ce mai mulți parlamentari din alte partide și din PSD au intrat în PRU.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele