Lorena Balaci, fiica fostului jucător uriaș Ilie Balaci, oferă, în exclusivitate pentru ProSport, o mărturie zguduitoare despre „cel mai dificil moment din viață”: săptămânile în care Hristu, fiul său cel mare, fratele atacantului Atanas Trică, a fost în comă la Spitalul de Urgență Floreasca.
O dramă smulsă dintr-o dimineață oarecare. „Iubita lui m-a sunat și mi-a zis că… nu se mai trezește”. Clipe și secvențe crude în care medicii nu au reușit să-i fixeze pacientului un diagnostic, iar Cerul și rugăciunea i-au fost, în multe momente, singurele speranțe.
Tot Universul într-un urlet de mamă: „Am ieșit din spital, m-am uitat spre cer și am spus: Doamne! Te rog nu mi-l lua!”. De aici a început lupta.
În viață ai trecut prin multe cumpene, însă ce s-a întâmplat cu fiul tău, Hristu, cred că a fost cel mai dur moment…
Au fost câteva luni, cinci săptămâni de comă, urmate de niște alte săptămâni de recuperare. Așa e, a fost cel mai dificil moment din viața mea, pentru că indiferent de ce nume aveam, indiferent de ce bani aveam, mă simțeam neputincioasă, legată de mâini și de picioare. Întotdeauna am fost un om care s-a bazat pe Dumnezeu, am știut că nu o să mă lase, știam cumva că trebuie să trec prin lucrul ăla.
De ce spui asta?
Asta cu „de ce trebuie?”. Pentru acest lucru nu am un răspuns și cred că doar Dumnezeu ar putea să ni-l dea! Probabil că din acel moment nici eu nu mai sunt cea care eram înainte, parcă s-au schimbat foarte multe lucruri. Când ni se întâmplă anumite lucruri cred că e mai bine să nu folosim acest „de ce mie?”.
Spui că te-a schimbat momentul ăsta? Erai altfel, mai vulcanică…
Da… s-a întâmplat acum trei ani, la vârsta de 43 de ani. Nu am vrut să vorbesc, însă la un moment dat probabil că o să vorbesc de lucrul ăsta în amănunt. Eram foarte ușurată că a trecut și nu am vrut să rămân ancorată în lucruri din trecut. Am depășit momentul, gata, ne-am spălat pe mâini, e o tehnică a mea de autoapărare psihică.
Ai luptat în sensul ăsta?
Da. A fost foarte greu și să știi că și în ziua de astăzi îmi este foarte greu, pentru că nici acum, după trei ani, nu avem un diagnostic clar.
Cum s-a ajuns în situația asta?
Nu știu! Pe de altă parte, sunt totul felul de speculații, cum că ar fi de la vaccin. Dar să știi că Hristu a rămas cu o astfel de întrebare: „ok, am trecut prin tot ce am trecut dar, totuși, ce am avut?”. Tot ce pot să spun este că s-a confirmat că nu se va mai întâmpla acel episod.
Totul a venit dintr-o dată…
Într-o zi… într-o zi nu s-a mai trezit! În primă fază am pus pe seama unei oboseli… cumva cronicizată. El era actor la Brașov, urma și un master la București și juca și la Teatrul Elisabeta. Am crezut că e un volum foarte mare de muncă, iar în momentul în care iubita lui m-a sunat și mi-a zis: „Hristu nu se mai trezește”, eu m-am dus cu gândul la un sindrom de burnout. Plus că făcea naveta cu trenul, era într-o viață tumultuoasă. Norocul a fost că ei locuiau pe Dorobanți, cel mai apropiat spital era Spitalul de Urgență (n.r. Spitalul de Urgență Floreasca) și l-au dus acolo cu ambulanța. Probabil că dacă ar fi ajuns la un alt spital… nu mai era în viață. Acolo a întâlnit-o pe doamna doctor profesor Grințescu, cea care, la momentul respectiv, era șefa secției de Terapie Intensivă. Și a avut o grijă mai mult decât părintească de el. Nu-i găseau diagnosticul! A intrat în comă, dar ce are? Medicii luau fiecare diagnostic prin eliminare, mai făceau o analiză, mai eliminau ceva. Știi ce am apreciat foarte mult la acești oameni?
Te rog!
Au venit și mi-au spus: „una peste alta, nu știm ce are!”. Sinceritatea lor m-a făcut să am maximă încredere în ei.
Cum te poate liniști un medic atunci când vine și îți spune că nu știe ce are pacientul? Mulți ar fi fost dezarmați de chestia asta!
Doamna doctor Predescu, de la Neurologie, a fost efectiv o luptătoare, ea lupta, efectiv, cu cartea de medicină. După un timp, când a fost mai bine, i-a spus fiului meu că i-a dat peste cap toate reperele medicale pe care le avea. Mi-a fost cerută permisiunea chiar să fie scrisă o lucrare științifică pe diagnostic, pe acest caz.
URMĂREȘTE MĂRTURISIREA LORENEI BALACI DESPRE CUMPĂNA PRIN CARE A TRECUT HRISTU, FIUL SĂU CEL MARE
De la momentul în care ai primit acel telefon de la iubita fiului tău și ți-a spus că nu se mai trezește, când ai reușit să vorbești cu el?
După două luni! Eu am ajuns la el și nu venise ambulanța încă, a sosit o duduie de la ambulanță care, prima întrebare pe care a avut-o, a fost: „ce a consumat?”. Și-i spuneam că fiul meu nu se droghează. „Hai, lasă, că toți părinții nu știți ce fac copiii voștri”. Ca să nu spun că se uita la mine, eu eram cu părul prins, cred că arătam mai fetiță, așa, se uita de parcă spunea tu: „cine ești?” Sunt mama! E adevărat că l-am făcut foarte tânără pe Hristu, la 21 de ani. La spital, șase ore, i-au făcut toate testele toxicologice cu putință din lumea asta, toate au ieșit negative. Atunci au început să își pună probleme. Asta a fost prima chestie și pentru doctorul care l-a preluat: „ăsta a consumat ceva!”. Era într-o stare de letargie, nici adormit, nici treaz. A urmat, în prima fază un CT, apoi un RMN care ne-a dat… „fatala”.
Ce ai simțit când Hristu a vorbit prima oară cu tine?
Ce se întâmplă, revenirea din comă a fost treptată. Faptul că el a fost intubat în primă fază, iar tot harnașamentul ăla, nu știu cum să-i zic, nu se ține mai mult de zece zile, riști niște infecții foarte mari, a fost necesar să-i facă o traheostomă și, cumva, aia l-a împiedicat să vorbească. Aveam un cod al nostru, în care îi spuneam: „dacă e da, închizi ochii”. Vreau să spun că până la acel moment trăiam numai scenarii de genul că nu va mânca, nu va putea respira singur, nu va putea înghiți, nu va putea, nu va putea, nu va putea! Și am zis ok, pentru mine e important să nu moară, eu îmi asum absolut cum va rămâne el. Și am spus că toate astea, la un moment dat, în fața lui Dumnezeu vor pica. Era un stagiar la ATI care m-a văzut și mi-a transmis: „eu știu că dumneavoastră sunteți optimistă, dar știți, reveniți un pic cu picioarele pe pământ”.
Și nu ai acceptat acest „reveniți cu picioarele pe pământ?”
Nu, nu! Ce se întâmplă, în ziua în care l-am dus și a văzut CT-ul, s-au văzut trei formațiuni pe creier și nu știau de ce natură sunt. Asta s-a întâmplat noaptea de joi, a doua zi, vineri, când l-au băgat la RMN și au văzut că trei sferturi din creierul lui era invadat de niște abcese a ieșit unul dintre medicii care era atunci de gardă, neurolog și mi-a zis că veștile sunt foarte proaste: „Uitați cum arată RMN-ul lui, vedeți punctele astea albe? Astea sunt, să vă spun în termeni populari, ceva gen abcese”. Erau de diferite dimensiuni, nici măcar nu puteau să-și dea seama când au fost făcute ca și timp. Și atunci am ieșit din spital, m-am uitat spre cer și am spus: „Doamne! Te rog nu mi-l lua!”. Atât! Din momentul ăla am început să cred că nu mi-l va lua Dumnezeu. Și așa s-a întâmplat. În fiecare dimineață când mă trezesc, în absolut fiecare dimineață, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru diverse, pentru absolut orice și pentru că văd lumina zilei. Am avut foarte multe lovituri, au fost șapte ani de lovituri, chiar dacă astea au fost, evident, cele mai mari: plecarea tatălui meu și boala lui Hristu. Dar să știi că am mai avut mici lovituri, adică a fost acest ciclu de șapte ani realmente cu tot felul de chestii. Când ziceam „gata, m-am așezat”, mai venea una. Asta e, trebuie să trecem prin toate.
La trei ani de la momentele dificile prin care a trecut, Hristu Trică, fiul Lorenei Balaci, este vindecat total. Abcesele s-au retras, iar în urma analizelor pe care le-a făcut în Germania, medicii au dat asigurări că episodul nu se va mai repeta. Tânărul este actor la Teatrul din Buzău, urmează un master în montaj de film și trăiește, în continuare, o frumoasă poveste de dragoste cu actrița Letiția Vlădescu, cea care i-a fost alături în săptămânile de convalescență din 2022. Întrebată cum s-a schimbat la fiul ei după acest episod dur din viața lui, Lorena Balaci a încheiat interviul oferit ProSport cu zâmbetul pe buze. „Înainte era mai ordonat”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER