VIDEO | Nervii au cedat la finalul partidei care a lăsat Steaua tot în Liga 4! Fanii i-au cerut socoteală lui Marius Lăcătuș. „Fiara” a ripostat: „Bă, vezi că eu sunt băiat respectuos și ascult. Dar asta nu înseamnă că sunt tolomac și tac din gură”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a pierdut în Regie, duminică după-amiază, meciul decisiv cu Carmen, scor 0-1 (0-1), și a ratat accederea în barajul pentru promovarea în eșalonul al treilea al fotbalului românesc. Fanii echipei militare, cu nervii întinși la maximum, au intrat după ultimul fluier pe teren, au revenit apoi în tribune, apoi au intrat „în prelungiri” lângă vestiare. Furioși din cale afară, fanii l-au luat la rost pe managerul secției de fotbal, Cristian Neagoe.

  • Suporter: Domnule Neagoe, de ce nu a venit Janos Szekely? Spuneți, să știm și noi.
  • Cristian Neagoe (n.r. – managerul secției de fotbal CSA Steaua) :Mai avea patru etape de jucat…
  • Suporter: Nu, nu. Mi-ați trimis hârtie, o am pe telefon. Uitați aici, hârtie de la Federația Română de Fotbal. Domnule Neagoe, mint?
  • Suporter: M-a sumat Janos Szekely și dormeați la prânz. (n.r. – către Lăcătuș)
  • Marius Lăcătuș: Care e problema ta că dormeam, mă? Bă, vezi că eu sunt băiat respectuos și ascult. Dar asta nu înseamnă că sunt tolomac și tac din gură. Cred că nu e problema ta ce program am eu.
  • Suporter: Nu-i problema mea. Dar problema mea e că stau în Liga a patra de doi ani de zile. Cine răspunde de chestia asta?
  • Marius Lăcătuș: Eu.
  • Suporter: Noi, Steaua, stăm în Liga a patra?
  • Marius Lăcătuș: Întotdeauna, eu răspund. Eu tot aici sunt. Pentru noi, pentru suflarea stelistă, e important ca proiectul ăsta să meargă mai departe. Probabil o să se caute alte variante… Conducerea clubului ne-a sprijinit.

Steaua s-a impus cu 5-1 în fața lui Dinamo în play-off, iar în al doilea meci au câștigat cu Progresul 2005 București, scor 2-0, cu două goluri marcate pe finalul partidei. Carmen București nu a pierdut niciun meci în 2019.

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen