VIDEO | Tătărușanu neagă transferul la Fiorentina: „Nu am spus niciodată că am fost ofertat sau că am semnat”

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • După ce a refuzat să își prelungească contractul cu Steaua, Ciprian Tătărușanu a fost dat ca și transferat în Italia, la Fiorentina, echipă care ar fi obținut un acord verbal cu acesta încă din iarnă. Portarul a infirmat însă faptul că va pleca la echipa lui Vincenzo Montella: „Este totul numai din presă”, a declarat Tătărușanu într-un interviu realizat de ProSport

Aflat în cantonament cu echipa națională, alături de care va pleca joi într-un stagiu de pregătire în Elveția, Ciprian Tătărușanu a acceptat să acorde un interviu pentru ProSport. Unul condiționat însă. „Sunt jucător convocat, discutăm numai despre națională. Nu vreau să fiu întrebat de Steaua, de Reghecampf, de posibilii lui înlocuitori sau mai știu eu ce”, a spus Tătărușanu după câteva secunde în care s-a făcut comod pe unul dintre fotoliile de la Mogoșoaia. Inevitabil, discuția a atins și subiectul interzis, moment în care portarul a făcut rabat de la regula pe care a impus-o la început reporterilor, vorbind mai întâi despre importanța pe care Steaua a avut-o în cariera sa: „Cred că a fost pentru mine cel mai bun lucru care i se poate întâmpla unui fotbalist care joacă în campionatul României. Am evoluat la cea mai bună echipă din România, al cărui suporter eram înainte să vin la ea, am reușit să câștig absolut tot cu Steaua. Deci, din punctul ăsta de vedere, cred că sunt un fotbalist împlinit. Mai mult decât ce am realizat la Steaua nu cred că i se poate întâmpla unui fotbalist din campionatul intern”.

„Cred că mi-au fost de ajuns cinci ani la Steaua. Am nevoie de altceva în viitor”

Despre plecarea lui Tătărușanu s-a vorbit pentru prima oară în iarnă, în pauza dintre tur și retur. Fiorentina a fost numele vehiculat ca viitoare destinație pentru portarul Stelei. Nu se știa dacă a semnat, totul a rămas la nivel de speculație. Și acest aspect a fost lămurit de Tătărușanu, care a lăsat de înțeles că nu va evolua din vară la echipa lui Vincenzo Montella: „Oferta Fiorentinei este făcută de voi. Eu nu am spus niciodată că Fiorentina m-a ofertat pe mine sau că am semnat cu ei. Este totul numai din presă”.

La finalul ultimului act din Cupă, contra Astrei, Tătărușanu a vorbit despre viitorul său, dezvăluind faptul că Steaua i-a făcut o propunere de prelungire a angajamentului, dar că acesta nu s-a ridicat la așteptările lui: „Steaua mi-a propus prelungirea contractului, dar am refuzat. Oferta care mi s-a făcut nu era ceea ce mă așteptam. Am 4-5 oferte pe masă. Mă voi decide după întoarcerea de la acțiunea echipei naționale”, a spus acesta. Propunerea Stelei nu a fost singurul argument în decizia portarului de a părăsi campioana: „Oferta Stelei este o ofertă foarte bună pentru campionatul României, dar cred că cinci ani mi-au fost de ajuns la această echipă. Cred că am nevoie de altceva în viitor”, a declarat Tătărușanu pentru ProSport.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele